În articolele publicate până acum am urmărit felul în care România cheltuiește bani publici pentru formarea medicilor, de la locurile finanțate în universități până la rezidențiat și la posturile pe care absolvenții ajung să le caute după ani întregi de pregătire. Am scris despre interesele universitare, despre spitalele care reclamă lipsa medicilor în timp ce posturile rămân blocate și despre guvernele care constată supraproducția de absolvenți, dar continuă să finanțeze mecanismul care o întreține.
Am ajuns acum la documentele pe baza cărora sunt aprobate aceste cheltuieli.
Pe 9 octombrie am transmis două solicitări oficiale, în temeiul Legii nr. 544/2001, către Ministerul Educației și Ministerul Sănătății.
Ministerului Educației i-am solicitat fundamentarea cifrelor de școlarizare finanțate de la buget pentru medicină, medicină dentară și farmacie, prognozele care au stat la baza acestora, repartizarea locurilor între universități și datele privind integrarea profesională a absolvenților.
Ministerului Sănătății i-am solicitat estimările necesarului de personal medical, documentele care justifică numărul locurilor de rezidențiat, capacitatea de pregătire pe specialități și informațiile disponibile despre posturile din sistemul sanitar public.
În spatele fiecărei cifre aprobate ar trebui să existe o fundamentare, iar în spatele fiecărei fundamentări, oameni care și-au asumat-o. Universitățile primesc finanțare, rezidenții sunt salarizați din fonduri publice, spitalele funcționează cu bugete și organigrame aprobate, iar toate aceste decizii ar trebui să facă parte dintr-o politică de personal coerentă.
Deocamdată, publicul vede mai ales rezultatele: absolvenți care intră în rezidențiat, specialiști care nu găsesc posturi și spitale care continuă să reclame deficit de personal.
Voi publica documentele relevante primite de la cele două ministere și voi confrunta cifrele, prognozele și deciziile administrative. Acolo unde apar diferențe, vom putea identifica instituțiile care le-au produs și responsabilitățile care le revin.
O investiție publică de asemenea dimensiuni merită urmărită de la prima decizie de finanțare până la rezultatul ei. Cu atât mai mult cu cât fiecare generație de absolvenți adaugă noi obligații bugetare unui sistem care încă nu a explicat convingător cum își planifică necesarul de personal medical.
Am urmărit până acum consecințele. De aici înainte voi urmări și semnăturile celor care aprobă cifrele.
Vezi și
- Fabrica de medici nu se poate opri
- Bolojan spune că România produce prea mulți medici. Guvernul său a aprobat tot 5.600 de locuri la rezidențiat
- Domnule Bolojan, nu lipsa medicilor este problema. Ci felul în care statul își irosește propria investiție.
- Dați-le posturile înainte să plece. Medicii de care România spune că are nevoie sunt deja rezidenți
