La Congresul UMF „Carol Davila”, desfășurat pe 24 octombrie 2026 în Parlamentul României, o întrebare despre numărul studenților la medicină dentară a provocat o intervenție vehementă a profesorului universitar Silviu Pițuru. Timp de peste trei minute, acesta a vorbit despre dreptul la educație, concurență, emigrarea medicilor și visele unei generații, pentru ca la final să precizeze că exprimase doar o opinie personală.
Silviu Pițuru este prorector al UMF „Carol Davila”, președinte al Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Superior, fost președinte al Colegiului Medicilor Stomatologi București și actual membru al Consiliului acestuia.
În sesiunea dedicată stomatologiei se discutase despre pregătirea clinică, supravegherea studenților și responsabilitatea tratamentelor efectuate asupra pacienților. O profesoară din Timișoara precizase că grupele clinice au zece studenți, iar o altă participantă a întrebat, în esență: „Dar cu numărul de studenți ce facem?”
Profesorul Pițuru a reacționat:
„Ca să reduci numărul de studenți, înseamnă să-i oprești pe cei mici; să nu-și mai dorească. Adică să le tai aripile.”
În interpretarea sa, reducerea cifrei de școlarizare ar însemna distrugerea aspirațiilor tinerilor. Numai că o facultate de medicină dentară nu poate admite studenți fără să țină seama de capacitatea de pregătire clinică, de numărul cadrelor didactice și de pacienții necesari formării profesionale.
A continuat:
„În lume sunt două categorii de oameni. Oameni care pun bariere și oameni care ridică bariere. Mă bucur că fac parte din cei care ridică bariere.”
Probabil că profesorul se referea la înlăturarea barierelor. Mai important este însă argumentul care a urmat:
„Dacă cineva în lumea asta își imaginează că îngrădind un drept la educație își va rezolva o problemă competițională, se înșeală amarnic.”
Aici profesorul Pițuru sugerează că solicitarea reducerii numărului de studenți ar putea ascunde interese concurențiale ale medicilor deja aflați în profesie.
Numai că exact această reducere este susținută de actuala conducere a Colegiului Medicilor Stomatologi din România.
În martie 2026, CMSR a publicat un raport privind necesitatea ajustării cifrei de școlarizare, iar în iulie a solicitat un grup de lucru cu Ministerul Sănătății și Ministerul Educației. Organizația a invocat excedentul de absolvenți și distribuția dezechilibrată a stomatologilor.
Potrivit CMSR, România formează aproximativ 15% dintre absolvenții de medicină dentară ai Uniunii Europene, deși reprezintă mai puțin de 4% din populația acesteia. Datele Eurostat indică aproximativ 2.030 de absolvenți în 2024, al doilea cel mai mare număr din Uniune, după Germania.
Să înțelegem că inclusiv organizația profesională pe care profesorul Pițuru a condus-o la nivelul Bucureștiului urmărește să elimine concurența?
Profesorul a continuat:
„O perioadă foarte lungă de timp […] populația acestei țări nu va mai avea specialiști. Și cred că am depășit momentul în care dreptul la educație este îngrădit […] pornind de la o identificare eronată a unor nevoi.”
România are zone slab deservite stomatologic, dar și orașe în care cabinetele sunt numeroase. Accesul pacienților depinde de distribuția medicilor, de veniturile populației și de finanțarea serviciilor. Creșterea numărului absolvenților nu rezolvă automat aceste probleme.
Mai mult, capacitățile maxime de școlarizare sunt evaluate și aprobate potrivit legislației. Reducerea unui număr maxim autorizat nu echivalează automat cu încălcarea dreptului la educație.
Această problemă a fost ridicată oficial și în corespondența cu Ministerul Educației. După răspunsul din 26 august 2026, prin care anumite propuneri de reducere a capacității au fost considerate în afara cadrului legal, s-a solicitat indicarea dispoziției legale care ar interzice o asemenea măsură.
Profesorul Pițuru a schimbat apoi subiectul:
„Prea mulți medici. Prea mulți medici în România. Oameni buni. Pleacă foarte mulți medici afară. România finanțează medicina și medicii pleacă afară.”
Emigrarea există, dar în stomatologie România pregătește și numeroși studenți străini, care pot profesa ulterior în alte state europene. În Franța, de exemplu, 315 dintre cei 1.351 de stomatologi nou înscriși în 2023 cu diplome obținute în alte țări ale Uniunii Europene absolviseră în România. Cifra privește țara diplomei, nu cetățenia absolventului.
Profesorul a mers mai departe:
„Posturile au fost blocate în sistemul de sănătate. […] Într-o abordare logică a contextului în care nu poți da concurs la un spital public, unde s-ar duce? În privat sau afară?”
Blocarea posturilor din spitalele publice este o problemă reală, dar are o relevanță limitată pentru stomatologie, profesie exercitată predominant în cabinete și clinici private. Într-o sesiune dedicată medicinei dentare, profesorul a ajuns să vorbească despre concursurile din spitale, fără să explice legătura cu numărul studenților din facultățile de stomatologie.
Spre finalul intervenției, a ținut să precizeze:
„Tot ce am spus acum este în nume personal și-mi asum asta, nu are nicio legătură cu opinia universității. N-am vorbit în numele universităților, am vorbit în numele meu.”
Domnule profesor, opiniile personale le puteți discuta la o bere cu prietenii, în familie sau sub duș, dacă acolo vă vine inspirația. Dar când luați cuvântul la tribuna unui congres universitar desfășurat în Parlamentul României, în fața unui auditoriu de profesioniști, funcțiile pe care le ocupați nu rămân la garderobă.
Aveți dreptul să exprimați opinii personale în public, însă precizarea că nu reprezentați poziția universității nu înlătură responsabilitatea pentru argumentele prezentate.
Mai ales că aveți o experiență universitară considerabilă. Între 2012 și 2015 ați fost secretar-șef al UMF „Carol Davila”, apoi asistent universitar din 2015, conferențiar din 2018, conducător de doctorat din 2019 și profesor universitar din martie 2021. Doctoratul l-ați susținut sub coordonarea profesorului Alexandru Bucur, cu care ați publicat și un articol despre introducerea unei discipline de legislație profesională în învățământul stomatologic.
Un asemenea parcurs presupune familiaritate cu standardele de acreditare și cu responsabilitățile universităților.
La final, profesorul Pițuru a revenit la generația tânără:
„Încercăm să omorâm visele unei generații […] Noi avem obligația să trăim în lumea lor și să le oferim oportunități.”
Universitățile trebuie să ofere oportunități, dar și pregătire clinică suficientă pentru exercitarea unei profesii medicale. Iar pentru pacientul care ajunge pe scaunul stomatologic contează competența medicului, nu discursurile despre visele pe care universitatea pretinde că le protejează.
După trei minute în care a apărat dreptul tinerilor de a deveni stomatologi, profesorul Pițuru nu a prezentat nicio cifră despre capacitatea facultăților de a-i pregăti. Iar aceasta era tocmai problema ridicată în sală.
