Povestea lui Mihai Grigoraș, medicul specialist în oncologie și hematologie pediatrică ajuns să lucreze în construcții după întoarcerea la Tulcea, ar putea avea în sfârșit un deznodământ acolo unde trebuia să înceapă: în medicină.
În această seară am fost contactat telefonic de prof. univ. dr. Cătălina Poiană, președinta Colegiului Medicilor din România, după întâlnirea pe care a avut-o la Tulcea cu Mihai Grigoraș, managerul Spitalului Județean de Urgență și președintele Consiliului Județean. Mi-a explicat concret variantele discutate pentru întoarcerea medicului în sistem și, poate cel mai important lucru după săptămâni de interpretări, răspunsuri administrative și competențe care păreau să se termine exact acolo unde începea fișa postului, și-a asumat personal urmărirea cazului până la rezolvare.
Este un gest care merită spus și apreciat.
Pentru că este ușor ca o instituție să constate că există o problemă, să solicite puncte de vedere și să închidă dosarul cu formula că legislația trebuie îmbunătățită. Este mult mai greu ca președintele acelei instituții să meargă la Tulcea, să-l așeze la aceeași masă pe medic cu cei care pot transforma discuția într-o soluție și apoi să spună că nu lasă cazul acolo, ci îl urmărește până când omul are efectiv o cale de întoarcere în profesie.
În acest moment există două variante.
Prima este deja în desfășurare. Mihai Grigoraș urmează pregătirea pentru Atestatul de Studii Complementare în Medicină Transfuzională și ar urma să o finalizeze în următoarele luni. Prof. Cătălina Poiană mi-a explicat că această direcție este compatibilă cu pregătirea sa în oncologie și hematologie pediatrică și îi poate deschide o activitate medicală în domeniul transfuzional. Dacă volumul de activitate dintr-un singur loc nu este suficient pentru constituirea unei norme întregi, există posibilitatea completării activității prin contracte cu casele de asigurări din județele apropiate.
Nu mai vorbim, așadar, despre așteptarea unui improbabil post perfect croit după diploma lui Grigoraș, într-un spital care nu are compartiment de oncologie pediatrică, ci despre construirea unei activități medicale reale din pregătirea pe care o are și din calificarea suplimentară pe care este deja pe cale să o obțină.
A doua variantă atacă direct blocajul care a făcut cazul atât de greu de înțeles de la început.
Mihai Grigoraș ar putea efectua gărzi în Pediatrie în baza unui contract de gărzi, cu un medic specialist în Pediatrie aflat în gardă la domiciliu, care să poată interveni atunci când apare un caz ce depășește limitele competenței sale. Nu este transformarea prin pix a unui oncolog și hematolog pediatru în pediatru generalist și nici nu trebuie prezentată astfel. Este o formulă prin care pregătirea pediatrică pe care Grigoraș o are poate fi folosită fără ca medicul să fie împins să răspundă singur pentru patologii care ies din competența specialității sale.
Și tocmai această soluție arată cât de absurdă devenise situația.
România avea un spital județean care se plânge de lipsa medicilor și, în același oraș, un medic format cinci ani într-o specialitate deficitară care câștiga bani săpând pe șantier. Între cei doi nu lipsea facultatea, rezidențiatul sau certificatul de specialist. Lipsea cineva care să pună toate piesele pe aceeași masă și să transforme competențele scrise în hârtii într-o formulă de lucru care să poată funcționa într-un spital real.
Acesta este lucrul important care s-a schimbat acum.
Prof. Cătălina Poiană nu mi-a spus că Mihai Grigoraș este deja angajat și nici că problema este închisă. Dimpotrivă, atestatul de Medicină Transfuzională trebuie finalizat, iar varianta gărzilor trebuie pusă efectiv în practică. Dar există două drumuri, există discuții directe cu cei implicați și există angajamentul președintei CMR că va urmări personal speța până când una dintre aceste variante va deveni o soluție reală.
După aproape un an în care cazul părea prins între organigrame, interpretări ale competențelor și răspunsuri instituționale, diferența este uriașă.
Am criticat public Colegiul Medicilor atunci când am considerat că tace sau reacționează insuficient. Tocmai de aceea mi se pare normal să spun la fel de limpede când instituția intervine concret. În cazul Grigoraș, președinta CMR a făcut-o.
Rămâne acum ca promisiunea să ajungă până la capăt.
Nu până la următorul comunicat și nici până la următoarea fotografie, ci până în ziua în care Mihai Grigoraș își pune din nou halatul de medic pentru a merge la muncă.
Pentru că adevărata încheiere a acestei povești nu va fi că România a găsit, după un an, o soluție pentru medicul care lucra pe șantier.
Va fi atunci când faptul că un asemenea caz a ajuns posibil va obliga sistemul să nu-l mai repete.
Vezi și: CMR a ajuns la Tulcea. Acum să ne spună ce poate face medicul pe care statul l-a format.
