Pe 19 august scriam despre Mihai Grigoraș, medic specialist în oncologie și hematologie pediatrică, întors la Tulcea după cinci ani de rezidențiat și ajuns să lucreze în construcții, și spuneam că povestea lui nu poate fi redusă nici la un manager care nu vrea să-l angajeze, nici la un spital care ar trebui obligat să inventeze peste noapte un compartiment pentru el. Statul român îl formase, îl examinase inclusiv în Pediatrie și îi eliberase certificatul într-o specialitate pe care tot statul o declară deficitară; era, așadar, responsabilitatea aceluiași stat să spună limpede ce poate face omul cu pregătirea pe care i-a dat-o.
O lună mai târziu, discuția a ajuns exact acolo unde trebuia să ajungă. Cătălina Poiană, președinta Colegiului Medicilor din România, a fost la Tulcea, iar la aceeași masă au stat Mihai Grigoraș, managerul Spitalului Județean și președintele Consiliului Județean. După întâlnire, CMR a publicat fotografiile și trei cuvinte: „Dialog. Clarificare. Soluții”.
Dialogul a avut loc. Celelalte două mai au nevoie de conținut.
Pentru că între timp cazul Grigoraș a scos la suprafață ceva mai mare decât situația unui medic rămas fără post. Oncologia și hematologia pediatrică nu a fost construită de Minister ca o specialitate complet desprinsă de Pediatrie, ci face parte din familia specialităților derivate, alături de cardiologia pediatrică, gastroenterologia pediatrică, pneumologia pediatrică și nefrologia pediatrică. Pregătirea pornește dintr-un trunchi pediatric comun, iar curriculumul aprobat de stat nu se limitează la a spune că acești medici au făcut Pediatrie cândva, în rezidențiat: spune expres că absolvenții au calificarea necesară pentru a efectua gărzi în specialitatea Pediatrie și pentru a acorda îngrijiri pediatrice în limitele competențelor dobândite.
Numai că, atunci când Grigoraș a încercat să transforme această frază din curriculum într-o activitate medicală reală, sistemul s-a blocat. Punctul de vedere transmis prin Ministerul Sănătății, pe baza interpretării comisiei de specialitate, spune că titlul său nu îi conferă dreptul de a practica Pediatria generală și nici de a acorda îngrijiri curente în afara oncologiei și hematologiei pediatrice. Iar Emilia Stamate, președinta Colegiului Medicilor Tulcea, a spus foarte concret unde se rupe mecanismul: într-o gardă de Pediatrie nu alegi ce copil intră pe ușă, iar Colegiul teritorial nu poate transforma fără acoperire această calificare pentru gardă într-un aviz care să lase medicul să răspundă pentru întreaga patologie pediatrică întâlnită în acea noapte.
Și aici povestea devine absurdă într-un mod foarte românesc. Statul îi spune medicului, prin curriculum, că este calificat să facă gardă în Pediatrie, apoi îi spune, prin interpretarea administrativă a propriei comisii, că nu poate practica Pediatria generală, iar instituția care trebuie să-i avizeze activitatea rămâne cu semnătura între cele două propoziții.
Nici vechiul ordin al gărzilor nu ajută. Ordinul nr. 870/2004 continuă să opereze cu o listă de specialități înrudite construită înainte ca actuala familie de specialități pediatrice derivate să fie așezată în forma de astăzi. Statul și-a schimbat rezidențiatul, a creat specialități, a scris curricule și a produs specialiști, dar nu și-a sincronizat până la capăt regulile după care acești specialiști intră efectiv într-o gardă.
Tocmai de aceea este interesant ce a spus Cătălina Poiană chiar la Tulcea: CMR vrea modificarea reglementării gărzilor și mai multă flexibilitate pentru spitalele din orașele mici, acolo unde lipsa medicilor face imposibilă acoperirea unor linii. În aceeași vizită s-a vorbit și despre integrarea medicilor care au terminat deja aceste specialități pediatrice, nu doar despre schimbarea curriculelor pentru cei care vor veni după ei.
Perfect. Numai că Mihai Grigoraș nu este un proiect de curriculă. Este un medic specialist care există acum.
Și nici nu trebuie transformat printr-un artificiu în pediatru generalist. Cele două specialități nu sunt identice, iar după trunchiul comun pregătirea lor se desparte. Dar tocmai această distincție face întrebarea imposibil de ocolit: dacă Grigoraș nu poate ocupa pur și simplu un post de specialist Pediatrie, lucru perfect explicabil, ce se întâmplă cu dreptul distinct, scris negru pe alb în curriculumul său, de a efectua gărzi în Pediatrie?
Soluția avansată public de prof. Smaranda Arghirescu, ca medicul să-și facă „diferența de rezidențiat” pentru Pediatrie, poate explica drumul către obținerea unei a doua specialități, dar nu explică de ce ar trebui obținută o a doua specialitate pentru exercitarea unei activități pe care curriculumul primei specialități spune deja că absolventul este calificat s-o facă.
Iar aici cazul unui medic de la Tulcea devine problema întregului sistem. Dacă această interpretare este valabilă pentru oncologia și hematologia pediatrică, trebuie spus dacă este valabilă și pentru cardiologii, nefrologii, pneumologii și gastroenterologii pediatri formați după aceeași arhitectură curriculară. Dacă ei pot face gărzi de Pediatrie, trebuie explicat în ce condiții și de ce aceleași condiții nu pot fi aplicate lui Grigoraș. Dacă nici ei nu pot, Ministerul are de explicat de ce scrie de ani de zile în propriile curricule că au calificarea necesară pentru asemenea gărzi.
Asta trebuia să producă întâlnirea de la Tulcea: nu neapărat un contract de muncă, pentru că CMR nu angajează medici, și nici obligația ca Spitalul Județean să înființeze o structură pe care nu o are, ci o interpretare profesională pe care Colegiul Tulcea s-o poată folosi fără să ghicească legea, managerul s-o poată pune într-o fișă de post fără să improvizeze competențe, iar medicul să știe până unde ajunge răspunderea lui.
Pe 19 august scriam că limita trebuie trasată până la gardă, fișa postului și răspundere. O lună mai târziu, președinta CMR a ajuns chiar la Tulcea și l-a avut pe Mihai Grigoraș în față.
Nu mai trebuie explicată povestea. O știm.
Mai trebuie un răspuns.
Poate Mihai Grigoraș să efectueze gărzi în Pediatrie în baza calificării înscrise în curriculumul după care statul român l-a format sau nu?
Dacă poate, CMR trebuie să spună în ce condiții poate fi avizat. Dacă nu poate, Ministerul și Colegiul trebuie să arate norma care golește de efect fraza din curriculum. Iar dacă pentru ca această calificare să poată fi exercitată trebuie modificat Ordinul gărzilor, atunci măcar știm, după opt ani, unde a rămas șurubul lipsă.
Până atunci, formula CMR rămâne frumoasă pentru Facebook: „Dialog. Clarificare. Soluții”.
Dialogul l-am văzut în fotografii.
Pe celelalte două le așteaptă încă medicul.
