Pe 22 martie scriam despre Adrian Crișan, medicul rezident de la Cardiologia Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași trimis în fața instanței pentru 100 de lei primiți de la o pacientă, și spuneam atunci că legea trebuie aplicată, dar că un stat de drept se măsoară nu doar prin capacitatea de a pedepsi, ci și prin proporția și consecvența cu care o face.
Astăzi știm mai mult.
Știm inclusiv cum au arătat cele 16 secunde pentru care Adrian Crișan a ajuns, aproape patru ani mai târziu, la o condamnare de un an și șase luni de închisoare cu suspendare, doi ani de supraveghere, 60 de zile de muncă în folosul comunității și interdicția de a exercita profesia de medic timp de un an. Hotărârea Tribunalului Iași nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
Era Sf. Nicolae. 6 decembrie 2022. Pacienta venise la control după implantarea unui dispozitiv cardiac și, înaintea consultației, a scos o bancnotă și i-a introdus-o medicului în buzunarul halatului. Crișan i-a cerut să-și ia banii înapoi și i-a întins bancnota. Pacienta i-a împins mâna. Medicul a încercat încă o dată. Pacienta a refuzat din nou. În cele din urmă, Crișan a păstrat banii și a efectuat consultația. Totul a durat 16 secunde. Fapta a fost înregistrată audio-video.
Nu există aici vreo discuție despre faptul că un medic dintr-un spital public are voie să primească bani de la pacient. Nu are. Adrian Crișan a primit bancnota, și-a recunoscut fapta și a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției. Procurorii au considerat însă relevante valoarea redusă a sumei, împrejurările concrete și recunoașterea faptei, iar Tribunalul a acceptat pedeapsa convenită.
Tocmai de aceea cazul merită privit dincolo de satisfacția facilă că încă un „medic șpăgar” a fost prins.
Pentru că statul român a reușit să urmărească până la capăt aceste 16 secunde.
Foarte bine.
Dar tocmai pentru că a demonstrat că poate, merită să aflăm ce s-a întâmplat cu restul.
Adrian Crișan nu a fost descoperit pentru că o pacientă a mers la Parchet să reclame că medicul îi ceruse bani. Din informațiile publicate în martie, fapta a ieșit la suprafață în urma supravegherii audio-video realizate în cabinetele Clinicii de Cardiologie, unde anchetatorii surprinseseră situații în care medici primeau bani de la pacienți.
Iar Crișan nu era un medic rătăcit printr-un cabinet oarecare al spitalului. Era integrat în colectivul Cardiologiei de la „Sf. Spiridon” și apare în activitatea științifică a acestuia, inclusiv în lucrări alături de Dan Tesloianu. În programul Iași Arrhythmia Forum din 2021, de exemplu, Adrian Crișan semnează împreună cu Cristian Haba, Andreea Ursaru și Dan Tesloianu o lucrare despre loop-recordere.
Asta nu înseamnă că Dan Tesloianu răspunde pentru fapta lui Crișan și nici că simpla apartenență la aceeași clinică transferă vinovăția de la un medic la altul. Ar fi absurd.
Înseamnă însă că, după aproape patru ani, avem dreptul să vedem imaginea întreagă a ceea ce au găsit anchetatorii în acea clinică, nu doar cadrul de 16 secunde care a ajuns acum la sentință.
Câte fapte au surprins camerele? Câți medici au fost identificați? Câte cauze au fost disjunse? Câte au fost clasate? Câte au ajuns în instanță? Ce s-a întâmplat cu fiecare dintre ele? Și, poate cel mai important pentru un spital public, când a aflat conducerea Spitalului „Sf. Spiridon” că un medic rezident era cercetat pentru bani primiți de la pacienți și ce a făcut din acel moment până în februarie 2026, când Adrian Crișan a demisionat?
Sunt întrebări cu atât mai legitime cu cât Crișan nu a dispărut din lumea medicală în primăvara lui 2023. Profilurile și publicațiile științifice îl plasează în continuare în activitatea academică medicală, inclusiv cu o publicație din 2025.
Pe 22 martie scriam că există riscul ca justiția să devină spectaculos de eficientă în cazurile mici și mult mai greu de urmărit atunci când ajungem la mecanismele mari. Astăzi aș formula mai precis: cazul Adrian Crișan nu dovedește singur existența unei justiții selective. Dovedește însă cât de minuțios poate funcționa sistemul atunci când are probe, de la o bancnotă introdusă într-un buzunar până la o sentință pronunțată aproape patru ani mai târziu.
Și tocmai această minuțiozitate obligă la restul explicațiilor.
Nu cer ca 100 de lei să fie ignorați. Cer ca aceeași capacitate a statului de a vedea, documenta și duce lucrurile până la capăt să existe și când dincolo de buzunarul unui halat sunt bani mulți, contracte, decontări, resurse publice, acces la proceduri și putere instituțională.
Adrian Crișan trebuie să răspundă pentru ceea ce a făcut. A și recunoscut.
Dar dacă după ani de supraveghere, camere instalate într-o clinică universitară și anchete care au atins mai mulți medici, povestea pe care statul român reușește să ne-o închidă impecabil este cea a unei bancnote de 100 de lei pe care medicul a încercat de două ori să o dea înapoi, atunci avem dreptul să cerem și restul filmului.
Cele 16 secunde le-am văzut.
Acum vrem să știm ce s-a întâmplat în toate celelalte.
