În octombrie 2025, Ministerul Sănătății publica numele președinților comisiilor examenului de medic specialist. Un an mai târziu, profesorii au dispărut din documentul public, iar în locul lor au rămas numere. Comisia 1, Comisia 2, Comisia 3. Candidații află unde trebuie să se prezinte, la ce oră începe examenul și în ce clădire vor fi evaluați, dar nu mai găsesc numele celor care conduc comisiile.
Ce s-a întâmplat, umefistanilor? Nici măcar să vă treceți numele și prenumele pe o hârtie nu mai aveți curaj?
Ani întregi le cereți rezidenților disciplină, supunere, respectarea ierarhiilor și asumarea fiecărei decizii medicale. Îi examinați, îi evaluați, îi țineți la dispoziția coordonatorilor și le explicați că profesia presupune responsabilitate. La sfârșitul a cinci sau șase ani, când le hotărâți accesul la titlul de specialist, tocmai identitatea celor care exercită această autoritate încetează să mai apară în documentul public al examenului.
Nu v-a împiedicat vreo revoluție tehnologică. În martie 2026, același Minister al Sănătății publica pentru examenul biologilor, chimiștilor și biochimiștilor un document intitulat explicit „președinte–data–loc–ora–examen”. Instituția știa, așadar, să identifice conducerea unei comisii. Pentru medicii care susțin examenul de specialist în octombrie, a considerat suficiente niște cifre.
Iar această schimbare apare tocmai în anul în care ministerul a modificat metodologia examenului, introducând subiecte și bareme unice la nivel național, o reformă care trebuia să aducă mai multă echitate și încredere în evaluare.
A urmat însă un scandal pe care nu îl poate șterge niciun comunicat.
La cardiologie, rezultatele probei scrise au provocat memorii, contestații și reacții publice. Rezidenții au reclamat probleme legate de subiecte și bareme. Profesorii universitari au intervenit pe Facebook și în presa națională, au discutat despre limitele examenului, despre evaluarea bazată pe reproducerea unor liste și despre distanța dintre nota obținută și competența clinică demonstrată în practică.
Conf. univ. dr. Silviu Ionel Dumitrescu, care și-a asumat public participarea în comisia națională de elaborare a subiectelor și baremului, a recunoscut că rezultatele unor rezidenți nu reflectă pregătirea și judecata clinică pe care le cunoaște din activitatea profesională și a susținut analizarea criticilor și corectarea transparentă a eventualelor erori.
Prof. univ. dr. Ruxandra Jurcuț a criticat un model de examinare în care memorarea unor liste și tabele ajunge să cântărească mai mult decât raționamentul medical. Prof. univ. dr. Bogdan Alexandru Popescu a atras atenția asupra rezultatelor și asupra necesității unei evaluări relevante pentru practica de cardiologie.
Nu discutăm despre câțiva candidați supărați că au primit note mici. Discutăm despre o controversă profesională în care au intervenit inclusiv oameni care formează cardiologi și cunosc mecanismul examenului din interior.
A fost un adevărat festival al declarațiilor. Profesorii au scris, rezidenții au protestat, presa a relatat, iar eu am documentat zile întregi această poveste pe Facebook și pe blog. Au circulat argumente, explicații, propuneri și critici, unele formulate chiar de persoane implicate în organizarea examinării.
În mijlocul acestei agitații a apărut ministrul interimar Cseke Attila.
Pe 13 octombrie, ministrul explica faptul că subiectele și baremele sunt responsabilitatea comisiei naționale formate din cadre universitare, nu a funcționarilor ministerului. Promitea analiza sesizărilor, colectarea informațiilor din centrele universitare și identificarea unor soluții dacă se dovedea că baremele sunt viciate.
Pe 16 octombrie, Ministerul Sănătății anunța că punctele de vedere ale comisiilor de contestații nu au evidențiat probleme profesionale care să justifice reluarea examenului sau recorectarea lucrărilor.
Superb, domnule Cseke Attila! Ați avut o revelație administrativă peste noapte?
Cu trei zile înainte promiteați verificări. Acum transmiteți că nu există motive pentru intervenție. Între cele două momente, ministerul nu a pus la dispoziția publicului o analiză științifică detaliată care să răspundă obiecțiilor formulate asupra subiectelor și baremelor.
Și tocmai aici începe partea cu adevărat revoltătoare.
În același comunicat din 16 octombrie, Cseke Attila afirma că universitățile de medicină și Societatea Română de Cardiologie trebuie să se pronunțe asupra corectitudinii subiectelor și baremelor.
Cum adică, domnule ministru? Ați anunțat deja că nu există motive pentru reluarea examenului, dar evaluarea profesională a corectitudinii subiectelor și baremelor trebuie încă făcută?
Comisiile de contestații pot constata cum au fost evaluate lucrările în raport cu un barem. Asta nu înseamnă automat că baremul însuși a fost validat științific, punct cu punct, în raport cu toate criticile formulate. Sunt două verificări diferite, iar ministerul are obligația să explice ce anume a fost analizat înainte să transforme concluziile primite într-un mesaj public liniștitor.
Cu atât mai mult cu cât unul dintre profesorilor care au intervenit public participase chiar la elaborarea subiectelor și baremului.
Ministerul a mai anunțat că un centru universitar a propus organizarea unei sesiuni suplimentare. Nici această informație nu a fost însoțită, în comunicatul respectiv, de identificarea centrului și de publicarea argumentelor sale.
Așadar, avem profesori care exprimă public rezerve, rezidenți care reclamă neconcordanțe, un centru universitar care propune o sesiune suplimentară și un ministru care declară că nu există motive pentru reluarea examenului, în timp ce trimite evaluarea profesională a subiectelor înapoi la universități.
Cine conduce, de fapt, acest examen? Ministerul Sănătății sau universitățile de medicină?
Când apar reclamațiile, ministrul explică faptul că responsabilitatea profesională aparține comisiilor universitare. Când trebuie anunțat că examenul nu se reia, ministerul vorbește cu autoritatea statului. Profesorii stabilesc subiectele și baremele, comisiile corectează lucrările și examinează contestațiile, iar ministerul comunică rezultatul întregului mecanism fără să prezinte public toate documentele care ar permite verificarea concluziilor.
Această dependență de structurile universitare devine cu atât mai problematică în condițiile în care metodologia permite anumite suprapuneri între comisia națională care elaborează subiectele și comisiile locale. Tocmai de aceea trebuie cunoscută componența nominală a fiecărei comisii, pentru a putea verifica rolurile, incompatibilitățile și responsabilitățile.
Dar în documentul public din 2026, acolo unde în anul precedent apăreau numele președinților, găsim doar numere.
Și atunci, umefistanilor, de ce vă este frică?
Că rezidenții vor afla cine a elaborat baremul și cine a participat ulterior la examinarea contestațiilor? Că vor compara componența comisiilor din mai mulți ani? Că vor verifica dacă regulile privind incompatibilitățile au fost respectate? Sau că, odată cunoscute numele, va deveni mai greu să ascundeți răspunderea individuală în spatele formulei impersonale „comisia a decis”?
Cer ministerului să explice de ce nu le-a mai inclus în documentul public și să indice unde poate fi consultată componența nominală completă. Într-un examen național, identitatea celor desemnați să evalueze și să soluționeze contestații trebuie să poată fi verificată.
În schimb, Ministerul Sănătății pare mult mai preocupat să închidă controversa decât să explice public cum a ajuns la concluziile sale.
Să întoarcem pagina, așadar. Să uităm memoriile, declarațiile profesorilor, rezultatele contestate și toate discuțiile despre bareme. Ministrul și-a spus cuvântul, universitățile își continuă activitatea, iar Republica UMF poate reveni la liniștea ei obișnuită.
Numai că pagina pe care o întoarce ministrul nu este aceeași cu pagina pe care trebuie să o întoarcă medicul respins.
Pentru Cseke Attila, acest examen poate deveni un dosar închis, o controversă depășită, un comunicat care se pierde în arhiva ministerului. Pentru un medic care a muncit cinci sau șase ani, rezultatul poate însemna pierderea unui contract, amânarea angajării, luni de nesiguranță financiară, schimbarea planurilor de familie și obligația de a-și reconstrui viitorul profesional în jurul unui examen pe care îl consideră nedrept.
Niciun comunicat nu îi restituie aceste luni. Nicio declarație liniștitoare nu îi plătește chiria și nu îi recuperează oportunitățile pierdute.
Iar profesorii care au avut curajul să vorbească public despre limitele examenului merită mai mult decât să vadă toate obiecțiile îngropate sub o formulă administrativă. Dacă analiza ministerului le infirmă argumentele, să publice explicațiile. Dacă unele critici sunt întemeiate, să spună ce măsuri vor fi luate. Autoritatea profesională se exercită prin argumente verificabile, nu prin închiderea discuției de la București.
Domnule Cseke Attila, nu puteți fi spectator când apar neregulile reclamate și autoritate supremă când trebuie să anunțați că totul este în regulă.
Iar voi, umefistanilor, după atâția ani în care ați cerut rezidenților să răspundă pentru fiecare greșeală, aveți măcar curajul să vă asumați public identitatea și deciziile. Nu vă cere nimeni să vă expuneți viața privată. Vi se cere să apăreți cu nume și prenume în documentele unui examen în care exercitați autoritate asupra viitorului profesional al altor oameni.
Ministerul Sănătății trebuie să publice componența nominală a comisiilor, documentele relevante ale verificărilor și argumentele care au fundamentat concluzia din 16 octombrie. Iar dacă nu poate face asta, să înceteze să confunde liniștea administrativă cu încrederea publică.
Voi puteți întoarce pagina unui dosar fără să pierdeți nimic. Cei pe care îi respingeți sunt obligați să întoarcă pagini din propria viață.
Și, în timp ce le cereți să accepte verdictul, nici măcar nu le arătați, în documentul public al examenului, cine a ținut pixul.
