La Iași, contestația la examenul de specialist în Cardiologie a avut un efect spectaculos: toți cei opt medici care au cerut recorectarea lucrărilor s-au trezit cu note mai mici. Unul a pierdut 2,40 puncte, altul 1,88, un al treilea 1,62. Niciun candidat n-a recuperat măcar o sutime. Parcă ar fi fost un concurs în care profesorii trebuiau să demonstreze cât de mult se înșelaseră colegii lor cu o zi înainte.
Pe 12 octombrie, comisia prezidată de prof. univ. dr. Cristian Stătescu a publicat primele rezultate. Pe 13 octombrie, comisia de contestații condusă de prof. univ. dr. Viviana Onofrei a venit cu o altă socoteală. Aceleași opt lucrări, același barem național, dar o medie care a coborât de la 6,42 la 4,80.
Într-o singură zi, aproape un sfert din punctajul unei lucrări a putut dispărea prin simpla schimbare a evaluatorilor.
La proba scrisă s-au prezentat 21 de candidați. Nouă au promovat, 12 au fost respinși, iar opt dintre cei respinși au contestat. Ceilalți patru au rămas cu notele inițiale. După recorectare, toți cei opt contestatari aveau note mai mici decât oricare dintre cei patru care nu depuseseră contestație.
Iată una dintre cele mai stranii consecințe ale examenului de la Iași: în catalogul final, unii medici au rămas cu aprecierea primei comisii, în timp ce alții au fost judecați după aprecierea celei de-a doua. Două rigori universitare au încăput în același tabel, sub aceeași antetă ministerială.
Și aici începe partea care ar trebui să-i preocupe pe cei din Ministerul Sănătății.
Dacă profesorii din prima comisie au fost atât de generoși încât au acordat cu până la 2,40 puncte mai mult decât permitea baremul, cum au corectat celelalte 13 lucrări? Inclusiv pe cele nouă declarate promovate. Dacă profesorii din a doua comisie au fost cei care au exagerat, atunci procedura de contestație a devenit o mașină de tăiat puncte. Iar dacă diferențele provin din interpretarea baremului, înseamnă că standardul național depinde, în practică, de profesorul care ține pixul.
Ministerul a prezentat reforma examenului de specialist din 2026 ca pe un pas spre uniformizarea evaluării. Subiecte unice, barem unic, aceleași criterii pentru toată lumea. La Iași, uniformitatea s-a oprit la ușa sălii de corectare.
Un medic poate cunoaște indicațiile unei proceduri, poate descrie corect conduita terapeutică și poate folosi o terminologie medicală perfect acceptabilă fără să reproducă fiecare formulare din barem. Tocmai aici se vede calitatea unui evaluator: în capacitatea de a recunoaște cunoștințele, nu doar cuvintele pe care le așteaptă.
Cât de diferit au procedat cele două comisii se poate afla din borderourile de corectare. Ele ar trebui să arate, subiect cu subiect, unde s-au retras punctele. Pentru o lucrare coborâtă de la 6,53 la 4,13, explicația nu poate încăpea într-o simplă cifră afișată pe un tabel.
De altfel, candidații care au contestat nu au câștigat nimic din punct de vedere administrativ. Erau respinși și înainte, au rămas respinși și după. Singurul rezultat bizar al procedurii a fost deprecierea unanimă a lucrărilor lor.
Iar profesorii care au semnat cele două evaluări și-au încheiat fiecare atribuțiile.
În Republica UMF, răspunderea pare să se oprească exact acolo unde începe autoritatea academică. Rezidentul trebuie să-și justifice fiecare răspuns, fiecare definiție, fiecare fracțiune de punct. Profesorului îi ajunge să semneze catalogul.
La Iași ar trebui verificate independent toate cele 21 de lucrări, împreună cu baremul și borderourile celor două comisii. Altfel, Ministerul Sănătății va valida un examen în care schimbarea evaluatorilor a modificat substanțial rezultatele, fără să lămurească de ce.
Opt medici au avut curajul să conteste notele. Au descoperit că lucrările lor valorează mai puțin în mâinile altor profesori.
În Republica UMF Iași, profesorii au ultimul cuvânt. Chiar și atunci când se contrazic între ei cu două puncte și jumătate.
