Atașez acest videoclip din 20 noiembrie 2025 pentru că merită ascultat după ce știm ce scrie în documentele consultanței plătite de Spitalul Județean Suceava.
Cu numai trei zile înainte, pe 17 noiembrie, începea contractul cu GROW Business Development pentru analiza și reorganizarea activității. În aceeași zi apărea raportul preliminar, întocmit, după cum avea să spună chiar consultantul, „strict din niște documente”. Interviurile, observațiile și discuțiile au venit ulterior și au „confirmat” recomandările deja făcute.
Ascultați însă ce spune Larisa Blănari pe 20 noiembrie. Nu vorbește despre variante aflate în analiză. Știe deja rezultatul: „o să desființez două funcții de director și cel puțin două funcții de șef serviciu, dacă nu mai bine”, iar structurile vor fi subordonate direct managerului.
Și justificarea merită ascultată cu aceeași atenție: aproape 1.200 de oameni au un director de îngrijiri, aproape 400 de medici au un director medical, iar „100 și ceva” de oameni din TESA ar avea „vreo patru directori”.
Numai că TESA nu lucrează pentru TESA. Juridicul apără întregul spital, Resursele Umane gestionează personalul întregului spital, Achizițiile cumpără pentru întregul spital, iar structurile tehnice deservesc întreaga instituție. Dacă vrei să afli dacă sunt supradimensionate, măsori volumul lor real de muncă și suprapunerile, nu împarți numărul angajaților TESA la numărul directorilor.
Adică exact analiza pentru care fusese angajată GROW.
Pe 28 noiembrie, reorganizarea era aprobată. Raportul final GROW venea abia pe 22 decembrie.
Priviți videoclipul și apoi calendarul: consultantul încă analiza, managerul știa deja câte funcții desființează.
Aici nu mai trebuie să explicăm mult.
