În ianuarie 2014, Raed Arafat era secretar de stat la Ministerul Sănătății și coordona sistemul de asistență medicală de urgență și dezastre. Acolo era medicina, acolo era ministerul care răspundea de sănătate, iar Arafat era omul desemnat de stat să coordoneze domeniul în care devenise deja figura dominantă.
La sfârșitul aceleiași luni, Arafat devine secretar de stat la Ministerul Afacerilor Interne.
Numai că nu s-a mutat singur.
După el a fost mutată și o parte importantă din puterea asupra medicinei de urgență.
Povestea încape în zece zile și spune enorm despre felul în care România își construiește instituțiile.
Pe 20 ianuarie 2014 se prăbușește avionul din Munții Apuseni. Urmează ore de bâjbâială, instituțiile statului nu reușesc să localizeze rapid epava, iar supraviețuitorii sunt găsiți în cele din urmă cu ajutorul localnicilor. Scandalul este uriaș, ministrul de Interne Radu Stroe demisionează, sunt demiși responsabili din sistem, iar incapacitatea instituțiilor de a lucra împreună devine imposibil de ascuns.
Nouă zile mai târziu, pe 29 ianuarie, Guvernul Victor Ponta adoptă Ordonanța de urgență nr. 1/2014 și creează în Ministerul Afacerilor Interne Departamentul pentru Situații de Urgență.
Dacă povestea s-ar fi oprit aici, n-ar fi fost nimic spectaculos. După un accident aviatic gestionat lamentabil, statul putea foarte bine să pună pompierii, protecția civilă, salvarea și aviația pentru intervenții sub o comandă mai coerentă.
Numai că Guvernul Ponta nu s-a oprit la pompieri.
Noul departament primea coordonarea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și a componentei de aviație folosite în intervenții, dar primea și coordonarea operațională a serviciilor județene de ambulanță și a unităților și compartimentelor de primiri urgențe. Ordonanța permitea inclusiv detașarea personalului specializat de la Ministerul Sănătății și crea în Ministerul Afacerilor Interne mecanisme de monitorizare, control operațional și inspecție asupra unor componente ale sistemului medical de urgență.
Iar cine urma să conducă noul departament?
Raed Arafat.
Secretarul de stat de la Ministerul Sănătății care coordona medicina de urgență.
Pe 29 ianuarie apare departamentul și sunt stabilite competențele lui. Pe 30 ianuarie, Arafat își preia mandatul de secretar de stat la Ministerul Afacerilor Interne și conducerea noii structuri.
Omul a plecat de la Sănătate la Interne, iar statul a mutat după el o parte din coordonarea domeniului pe care îl conducea.
Nu este o metaforă și nici o răutate. Este cronologia actelor statului român.
Mai mult, legătura cu accidentul din Apuseni nu trebuie inventată retrospectiv. Gabriel Oprea avea să spună el însuși că, după accident, când Ministerul Afacerilor Interne și structurile sale erau lovite puternic de eșecul intervenției, i-a propus lui Victor Ponta înființarea Departamentului pentru Situații de Urgență și numirea lui Raed Arafat la conducerea acestuia.
Așadar, într-o țară normală am fi avut după Apuseni o dezbatere serioasă despre responsabilități, dispecerizare, localizare, comandă, comunicații și cooperarea dintre instituții. România a preferat o soluție mult mai originală: a creat în nouă zile un centru de putere la Ministerul Afacerilor Interne, a pus în el pompierii și intervenția la dezastre, dar a tras în aceeași construcție și coordonarea operațională a Ambulanței și a structurilor de primire a urgențelor, după care i-a dat cheia lui Arafat.
Și cheia a rămas la el.
De doisprezece ani.
Aici merită să ieșim puțin din legenda SMURD și să privim instituțiile coerent.
Ambulanța face medicină. Unitatea de primiri urgențe face medicină. Medicul de urgență face medicină. Pacientul cu infarct, accident vascular cerebral, sepsis sau insuficiență respiratorie are nevoie de un sistem medical, nu de protecție civilă. Faptul că la un accident rutier medicul trebuie să lucreze împreună cu pompierul care descarcerează victima este evident, dar cooperarea dintre două instituții nu obligă statul să pună coordonarea uneia sub umbrela ministerului celeilalte.
În România exact această graniță a fost făcută terci.
Am păstrat Ministerul Sănătății, spitalele, medicii, serviciile de ambulanță și finanțarea sanitară, dar am construit deasupra unei părți din urgența medicală o comandă operațională în Ministerul Afacerilor Interne.
Și aici apar epoleții.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență este structură militarizată. Inspectoratele județene sunt structuri militarizate. Paramedicii SMURD sunt în mare parte pompieri militari. Lanțul instituțional este populat de inspectori, comandanți, colonei și generali. Peste această lume a fost așezat DSU, iar în aceeași arhitectură de coordonare au fost prinse Ambulanța și unitățile de primiri urgențe.
Prea mulți epoleți pentru un pacient cu infarct.
La cutremur vreau comandă unică. La incendiu vreau pompieri. La accident colectiv vreau disciplină operațională. La catastrofă vreau ca cineva să poată pune în mișcare imediat pompieri, ambulanțe, elicoptere, spitale și orice altă resursă necesară.
Dar nu trebuie să transform medicina de urgență într-o anexă instituțională a logicii de Minister de Interne pentru ca toate acestea să funcționeze împreună.
De aceea conflictul dintre Alexandru Rafila și Raed Arafat din 2022 trebuie recitit cu totul altfel.
Situațiile de urgență și medicina de urgență nu sunt același lucru.
Pompierii să rămână la Interne. Catastrofele să fie coordonate integrat. Dar medicina, Ambulanța și structurile medicale de urgență să fie coordonate de ministerul care răspunde de sănătate.
România a ajuns într-o situație în care Ministerul Sănătății face politica sanitară, spitalele angajează medicii, sistemul sanitar finanțează componente importante ale urgenței, serviciile de ambulanță sunt servicii medicale, unitățile de primiri urgențe sunt structuri medicale, dar o parte esențială a coordonării operaționale stă într-un departament al Ministerului Afacerilor Interne.
Și toate acestea au o dată de naștere foarte precisă: 29 ianuarie 2014.
Cu nouă zile înainte avusese loc Apuseni.
Cu o zi mai târziu Arafat ajungea la Interne.
Nu trebuie inventată nicio conspirație. Realitatea administrativă este suficient de brutală.
Guvernul Ponta a creat o instituție nouă, a mutat în ea puteri care traversau granița dintre Interne și Sănătate și a pus-o în mâna omului care coordonase până atunci medicina de urgență din Ministerul Sănătății.
Un asemenea aranjament putea fi justificat în 2014 drept răspuns extraordinar la un stat care tocmai demonstrase că nu este capabil să-și coordoneze propriile structuri.
Dar au trecut doisprezece ani.
Raed Arafat conduce DSU din prima zi.
Iar când un ministru al Sănătății a încercat să redeschidă discuția despre întoarcerea coordonării medicinei de urgență către Sănătate, dezbaterea a fost rapid redusă la eterna amenințare că „se distruge SMURD”.
Aici începe să miroasă urât instituțional.
Pentru că într-un stat normal nicio structură publică nu trebuie să devină atât de dependentă de omul care o conduce încât reorganizarea ei să fie confundată cu atacarea persoanei, iar nicio autoritate publică nu trebuie să fie considerată intangibilă doar pentru că șeful ei are o biografie impresionantă.
SMURD nu este proprietatea lui Raed Arafat.
DSU nu este proprietatea lui Raed Arafat.
Medicina de urgență nu este proprietatea Ministerului Afacerilor Interne.
Sunt instituții și servicii ale statului român, iar statul are nu doar dreptul, ci obligația să verifice periodic dacă felul în care le-a împărțit puterea mai are logică.
Mai ales când descoperim că arhitectura pe care astăzi aproape nimeni nu mai îndrăznește să o atingă a fost ridicată în nouă zile, după o catastrofă, în jurul unui om care a plecat dintr-un minister și a găsit în celălalt nu doar un birou nou, ci și o bună parte din domeniul pe care îl lăsase în urmă.
Arafat s-a mutat de la Sănătate la Interne.
Statul român a mutat medicina de urgență după el.
Iar după doisprezece ani, printre atâtea uniforme, grade, comandanți, inspectori și generali, poate ar fi timpul să ne amintim un lucru banal: medicina aparține, înainte de toate, pacientului și sistemului de sănătate, nu unei păduri de epoleți.
Ciprian Maxim 