În România poți schimba premieri, miniștri, guverne, președinți, șefi de servicii și jumătate din administrația centrală, dar există câteva personaje în jurul cărora statul a cultivat atât de mult legenda indispensabilității încât simpla propoziție „poate ar trebui să plece” sună aproape ca o amenințare la siguranța națională. Raed Arafat este probabil exemplul perfect.
De astăzi, Arafat are oficial calitatea de inculpat în dosarul elicopterului SMURD, iar Ilie Bolojan ar trebui să-l elibereze din funcția de secretar de stat. Nu pentru că un premier stabilește vinovății penale și nici pentru că inculpat înseamnă condamnat, ci pentru motivul mult mai simplu că prezumția de nevinovăție îți garantează dreptul de a fi considerat nevinovat până la o hotărâre definitivă, nu dreptul de a conduce Departamentul pentru Situații de Urgență până când justiția termină de judecat.
Arafat se poate apăra, poate demonstra că procurorii greșesc și poate ieși din dosar complet nevinovat, fără ca pentru această operațiune juridică România să fie obligată să-i conserve funcția în formol.
Numai că aici apare adevărata comedie națională. În secunda în care spui că Arafat trebuie să plece, nu mai discuți despre un secretar de stat devenit inculpat, ci parcă ai propus desființarea SMURD, incendierea ambulanțelor și transformarea elicopterelor în trotinete. Vor apărea inevitabil televiziunile care ne vor explica faptul că medicina de urgență românească are un singur tată, un singur creier și, aparent, un singur certificat de supraviețuire.
Tocmai această reacție arată cât de mult am confundat omul cu instituția. Arafat are merite incontestabile în construirea sistemului românesc de urgență, dar meritele nu sunt acțiuni la purtător asupra statului, iar recunoștința publică nu se transformă în contract de închiriere pe viață a unei funcții guvernamentale.
Mai mult, după douăsprezece ani la conducerea Departamentului pentru Situații de Urgență, cel mai prost elogiu pe care i-l-am putea aduce lui Raed Arafat ar fi să susținem că totul se prăbușește dacă pleacă. Un om care construiește cu adevărat o instituție o lasă capabilă să funcționeze și fără el. Numai feudele au nevoie permanentă de stăpân.
Arafat a anunțat că nu demisionează. Perfect. Demisia este un act unilateral și nimeni nu poate obliga un demnitar să descopere singur ușa.
Pentru asta există premier.
Ilie Bolojan poate să-l elibereze din funcție și să facă un lucru pe care statul român îl amână de prea multă vreme: să despartă SMURD de biografia lui Raed Arafat și Departamentul pentru Situații de Urgență de fotografia șefului său.
Dacă sistemul funcționează în continuare, vom fi aflat că Arafat a construit o instituție.
Dacă se prăbușește fără el, vom fi aflat ceva mult mai grav.
Că timp de douăsprezece ani am confundat instituționalizarea cu domnia.
Ciprian Maxim 