Pe 29 mai 2026, Casa Națională de Asigurări de Sănătate a lansat în transparență decizională un proiect de ordin care schimbă fundamental regulile de acces la tratamentele finanțate din fonduri publice. Printr-o formulă matematică aplicată la nivel județean, autoritatea intenționează să decidă dacă un pacient cu cancer, diabet, boli cardiovasculare sau alte afecțiuni grave poate beneficia de servicii în clinicile private pe banii CNAS sau trebuie direcționat exclusiv către spitalele publice. Dacă spitalele de stat declară suficientă capacitate, accesul la privat se blochează automat.
Măsura pare, la prima vedere, un exercițiu de ordine administrativă. În realitate, ea ignoră dureros realitatea de zi cu zi a pacienților. În oncologie, unde fiecare săptămână de întârziere poate decide supraviețuirea, peste 85% din serviciile de radioterapie și aproximativ jumătate din tratamentele medicale se derulează deja în centre private. Aceste procente reflectă o dependență structurală de infrastructura privată, care oferă adesea echipamente moderne și programări mai rapide.
Formula propusă calculează un „excedent de capacitate” pe baza prevalenței bolilor, a fluxurilor de pacienți între județe și a capacității declarate a spitalelor publice. Dacă rezultatul indică suficient loc în sistemul de stat, furnizorii privați sunt excluși. Problema esențială constă în faptul că această capacitate declarată pe hârtie corespunde rar cu realitatea din teren: secții supraaglomerate, personal medical insuficient, aparatură defectă și liste de așteptare ascunse.
România nu dispune încă de registre naționale funcționale care să măsoare transparent timpii reali de așteptare pe fiecare centru și județ. Fără aceste date veridice, formula devine un instrument arbitrar care poate bloca accesul rapid la tratament tocmai în marile centre urbane, unde se concentrează majoritatea echipamentelor performante.
Critica principală nu vizează ideea de raționalizare a resurselor publice, ci modul rigid și deconectat în care este aplicată. O reformă serioasă ar trebui să pornească de la nevoile reale ale pacienților, nu de la estimări teoretice și tabele administrative. Ar impune audituri independente ale capacității reale a spitalelor publice, revizuiri periodice ale calculelor și activarea automată a sectorului privat acolo unde sistemul de stat nu face față. În schimb, proiectul actual riscă să producă efecte contrare celor anunțate: liste de așteptare și mai lungi, inechități teritoriale accentuate și descurajarea pacienților care renunță la tratament din cauza birocrației excesive.
Într-un sistem sanitar deja fragil, astfel de măsuri administrative rigide semnalează o prioritate clară: disciplina bugetară înaintea vieții umane. Pacienții români cu boli grave nu au nevoie de formule matematice care să le limiteze opțiunile, ci de acces predictibil și rapid la îngrijire medicală de calitate. Consultarea publică deschisă în aceste zile reprezintă ultima oportunitate pentru ca realitatea clinică să primeze asupra calculelor funcționarilor. Altfel, o inițiativă prezentată ca soluție de eficientizare riscă să devină o condamnare birocratică la întârzieri potențial fatale.
Vezi și: Înainte să spargem CNAS, cine rămâne cu bolnavii?
Vezi și: Pe hârtie există, la farmacie nu
