Pe 16 octombrie 2020 scriam despre decizia Ministerului Sănătății din 2019 de a crea două specialități aproape identice: „Chirurgie Orală și Maxilo-Facială” (filiera medicină generală) și „Chirurgie Stomatologică și Maxilo-Facială” (filiera stomatologică). Avertizam atunci că această soluție artificială va genera confuzie, discriminări și riscuri pentru pacienți.
Șapte ani mai târziu, realitatea este chiar mai gravă decât anticipam.
În acest moment, la Curtea de Apel București (dosar nr. 1533/2/2026), 37 de medici specialiști în Chirurgie Stomatologică și Maxilo-Facială au dat în judecată Ministerul Sănătății și Colegiul Medicilor Stomatologi. Tinerii medici au certificat de medic specialist, au aviz de liberă practică, au finalizat un rezidențiat de cinci ani, dar competențele lor nu au fost publicate niciodată oficial.
Consecința este dramatică: acești medici știu sigur că pot face tot ce face un medic dentist obișnuit, dar nu știu exact ce au dreptul să facă din sfera chirurgiei maxilo-faciale (fracturi ale oaselor feței, tumori, reconstrucții, traumatisme complexe etc.). Nu există un cadru legal clar și public care să le definească limitele competențelor.
Au fost plimbați ani de zile de la Ministerul Sănătății la Colegiul Medicilor Stomatologi, iar de acolo înapoi către formatori. Nimeni nu își asumă responsabilitatea finală de a publica competențele.
Aceasta este esența „soluției românești” din 2019: în loc să rezolve problema de aliniere la standardele europene printr-o reformă clară, Ministerul a inventat o specialitate hibridă, mai slabă, nerecunoscută în UE. A creat o filieră paralelă care acum generează exact haosul previzibil – medici cu acte oficiale, dar blocați într-o zonă gri periculoasă.
Pacienții nu știu la cine să apeleze pentru o patologie maxilo-facială gravă. Medicii nu știu cu precizie unde se termină competența lor legală. Sistemul rămâne descoperit exact acolo unde ar fi nevoie de claritate și responsabilitate maximă.
„Republica UMF” funcționează așa: se cheltuiesc bani publici pe formare, norme didactice pentru umefistani și progeniturile lor, se eliberează diplome, se creează specialități cu denumiri pompoase, dar când vine momentul să se definească clar ce poate face un medic, nimeni nu vrea să semneze.
La aproape șapte ani după „reformă”, ajungem la procese în instanță, medici blocați și pacienți prinși între două filiere care se luptă pentru recunoaștere. Nimeni nu răspunde pentru această improvizație instituțională care a reușit performanța de a face sistemul mai rău decât era înainte ca Europa să se sesizeze. Ba mai mult, se scot în continuare locuri la rezidențiat pentru această specialitate.
Când un medic specialist nu știe exact ce competențe are recunoscute legal, întregul act medical devine riscant. Și, ca de obicei, pacienții vor plăti cel mai scump preț pentru această birocrație iresponsabilă. Părinții acestor improvizații se cunosc. Sunt aceeași dinozauri care înfundă stomatologia românească de două decenii, cu rezidențiate inutile plătite din banii contribuabililor.
Vezi și: Republica UMF: cinci ani pe banii românilor pentru o specialitate care își caută competențele prin tribunale; Republica UMF
