În sistemul medical public românesc, fenomenul „proprietarului invizibil” al resurselor continuă să producă consecințe grave asupra accesului pacienților la tratament. La Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon” din Iași, singurul aparat de litotritie extracorporeală cu unde de șoc (ESWL) din unitățile publice din regiune – achiziționat în 2019 cu fonduri publice în valoare de aproximativ 500.000 de euro – rămâne sub controlul exclusiv al prof. dr. Cătălin Pricop, șeful Clinicii de Urologie. Conform investigațiilor mediatizate la începutul lunii aprilie 2026, echipamentul este ținut încuiat, cu acces limitat strict la programul propriu al profesorului, ceea ce generează liste de așteptare de săptămâni sau luni și suferință evitabilă pentru pacienții cu colici renale intense.
Mai mulți medici din cadrul clinicii au semnalat că, deși cel puțin cinci alți urologi dețin competențele și autorizațiile necesare, aparatul funcționează la un nivel redus – aproximativ 3–4 proceduri pe zi –, iar sala este adesea închisă încă de la ora 13:00. Situația a determinat ca dr. Bogdan Novac, specialist în litotritie, să se afle de peste un an și jumătate în concediu fără plată, migrându-și activitatea către sectorul privat (Spitalul Elytis din Iași), unde competența sa este valorificată în condiții mai flexibile. Site-ul oficial al spitalului listează în continuare doar prof. dr. Cătălin Pricop ca medic responsabil pentru litotritia extracorporeală, fără mențiuni publice privind rotații sau acces echitabil.
Aceste practici de monopolizare a unui echipament public nu reprezintă un caz izolat. Informații recente din interiorul sistemului indică o problemă similară la nivelul blocului operator: sălile de operație sunt rezervate sistematic cu pacienți fictivi, purtând nume evidente de tipul „dnul Caltaboș”, „dna Mămăliga” sau „domnul Sarmală ”. Astfel de înregistrări fictive permit blocarea programărilor reale, crearea unei aparențe de ocupare maximă și, indirect, direcționarea cazurilor autentice către servicii plătite în clinici private controlate de aceiași medici sau de rețelele lor. Consecințele sunt directe: cazurile urgente sau complexe așteaptă luni de zile, iar tinerii specialiști rămân pe tușă, în timp ce resursele publice sunt subutilizate sau deturnate.
Aceste elemente survin exact în contextul în care ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat în aprilie 2026 măsuri de „flexibilizare” a activității chirurgicale: extinderea programului în blocul operator până la ora 20:00 prin ture succesive, precum și reorganizarea gărzilor în regim de 12, 18 sau 24 de ore. Scopul declarat este creșterea productivității și reducerea timpilor de așteptare. Totuși, fără transparență reală în programarea intervențiilor, fără un registru digital centralizat și verificabil și fără mecanisme eficiente de combatere a monopolurilor informale, aceste măsuri riscă să consolideze exact privilegiile existente, în loc să le elimine. Extinderea orelor de lucru devine ineficientă atunci când accesul la sală este controlat discreționar și când listele de programare conțin intrări fictive.
Fenomenul pacienților-fantomă din blocul operator se înscrie într-un pattern mai larg semnalat în spitalele publice românești, unde controlul feudal asupra resurselor publice transformă unitățile sanitare în anexe ale unor interese private. Banii contribuabililor investiți în aparatură scumpă și infrastructură nu produc beneficiul maxim așteptat, iar pacienții suportă dureri prelungite, riscuri medicale crescute și costuri suplimentare prin migrarea către sectorul privat.
Schimbarea structurală rămâne imperativă.
Conducerea Spitalului „Dr. C.I. Parhon”, Ministerul Sănătății și autoritățile de control trebuie să acționeze ferm prin:
- Implementarea unui sistem digital unic și transparent de programare a intervențiilor și utilizării echipamentelor scumpe, accesibil conducerii spitalului, ministerului și unui auditor independent;
- Introducerea rotațiilor periodice ale responsabilităților asupra aparaturii și sălilor de operație;
- Evaluări obiective ale performanței șefilor de secție, bazate pe indicatori reali (utilizarea efectivă a resurselor, timpii de așteptare, accesul echipei medicale);
- Sancționarea strictă a oricăror forme de fals în documente medicale sau monopolizare a resurselor publice;
- Măsuri clare de separare a conflictelor de interese între activitatea publică și cea privată.
Spitalele publice nu aparțin nimănui în mod personal. Ele reprezintă proprietatea cetățenilor care le finanțează prin taxe și impozite. Atâta timp cât „cheia” de la aparatele și sălile publice rămâne în buzunarele unor „proprietari invizibili”, iar listele de programare sunt umflate cu nume fictive, orice discurs despre reformă și flexibilizare rămâne o simplă perdea de fum.
Pacienții români merită un sistem medical modern, echitabil și eficient. Este responsabilitatea autorităților să transforme aceste așteptări în realitate, prin transparență, responsabilitate și sancțiuni concrete. Orice întârziere perpetuează suferința evitabilă și erodează încrederea publică în sistemul sanitar de stat
