Ministrul Sănătății a spus-o fără perdea: locurile la rezidențiat au fost scoase ani la rând „după cum sugerau universitățile”. Nu în funcție de spitale. Nu în funcție de pacienți. Nu în funcție de realitate.
Din pix.
Asta e o recunoaștere oficială a unei capturi de sistem. Un mecanism în care formarea medicilor nu a fost calibrată pe nevoia țării, ci pe interesele centrelor universitare.
Rezultatul îl simțim pe propria piele: specialități suprasaturate în orașe universitare și spitale din teritoriu care funcționează la limita avariei. Medici formați unde „dă bine”, nu unde e nevoie.
Acum ni se spune că, din 2026, locurile vor fi stabilite „în funcție de situația din spitale”. Foarte bine. Dar cine răspunde pentru anii în care nu a fost așa?
Pentru generații întregi direcționate greșit, pentru o profesie în care traseul nu a fost dictat de necesar, ci de influența UMF-urilor.
Dacă urmează o metodologie transparentă, cu criterii publice și cifre verificabile, vorbim despre o reformă reală.
Dacă nu, e doar schimbarea pixului.
Iar problema nu a fost niciodată pixul, ci mâna care îl ține.
Vezi și: Bolojan spune că România produce prea mulți medici. Guvernul său a aprobat tot 5.600 de locuri la rezidențiat; Republica UMF
