Posturile reale din spitale rămân blocate.
Concursurile sunt „excepții”.
În schimb, integrarea clinică se „simplifică”.
Dar nu pentru toți.
Se deschide larg pentru camarila UMF.
Pentru doctoranzii de carton.
Pentru asistenți universitari fabricați din relații, nu din competență.
Pentru fii, fiice, fini, nepoți, amante.
Asta nu e reformă.
E intrare pe ușa din dos.
În timp ce medicii fără „spate” așteaptă ani un post real, filiera universitară ocolește sistemul.
Fără concurs clinic autentic.
Fără evaluare independentă.
Fără răspundere clară.
Integrarea clinică devine un ascensor social.
Nu un instrument pentru pacienți.
Rezultatul?
Spitale populate nu prin selecție, ci prin succesiune.
Doctoranzi de carton → medici de carton.
Cu hârtii perfecte. Cu practică subțire.
Și atunci întrebarea legitimă rămâne:
Marii dinozauri ai sistemului se vor lăsa operați de acești chirurgi de birou?
Sau reforma e bună doar pentru alții?
Când intrarea pe ușă rămâne blocată, iar ușa din dos se lărgește, nu avem un sistem mai eficient.
Avem unul mai ipocrit.
