Medicii la zid, PSD la adăpost

Alexandru Rogobete a găsit o formulă politică foarte convenabilă: să transforme nemulțumirea pacienților într-un spectacol împotriva medicilor, în timp ce responsabilitatea pentru dezastrul acumulat în sistemul public de sănătate dispare din discuție. Sună prin spitale, filmează conversații, anunță controale, vorbește despre medici care nu își respectă programul și despre pacienți trimiși către cabinetele private, apoi livrează totul publicului sub forma unei demonstrații de autoritate. Este o regie politică în care ministrul joacă rolul justițiarului, iar medicii sunt distribuiți în rolul vinovaților.

Foto: Spotting the World / Wikimedia Commons (CC BY-SA 4.0). Ambulanță SMURD, România.

Publicul există, este numeros și are motive întemeiate să fie revoltat. Sunt oameni care așteaptă luni pentru o consultație, care nu găsesc locuri în ambulatoriu, care plătesc investigații din propriul buzunar și care au ajuns să privească sistemul public cu neîncredere. Rogobete știe că această nemulțumire poate fi transformată în capital politic. În opinia mea, tocmai acesta este calculul din spatele spectacolului: să câștige simpatia celor revoltați împotriva sistemului, prezentându-se drept adversarul lui, deși el însuși reprezintă puterea care îl administrează.

Este vechea tehnică a hoțului de buzunare care strigă „Prindeți hoțul!”, arătând spre altcineva. În timp ce mulțimea privește în direcția indicată, adevărații responsabili politici scapă de explicațiile pe care le datorează publicului.

Piromanul care condamnă incendiile

În iulie 2026, Ilie Bolojan îl numea pe Alexandru Rogobete „unul dintre piromanii acestei greve”, în contextul conflictului sindical din sănătate. Câteva luni mai târziu, ministrul se află în centrul unui nou spectacol conflictual, de această dată între medici și pacienți.

Iar aici lucrurile devin mult mai grave decât o simplă dispută politică.

În România au existat medici și asistenți agresați în unitățile de primiri urgențe, echipaje de ambulanță amenințate și atacuri în care au fost folosite pietre, bâte și topoare. În august 2026, la Recea-Cristur, în județul Cluj, o ambulanță a fost atacată pe fondul unor zvonuri absurde despre răpirea copiilor, iar șoferul a suferit un traumatism ocular care a necesitat intervenție chirurgicală.

Acesta este climatul în care ministrul Sănătății alege să lanseze public suspiciuni despre comportamentul medicilor, înainte de finalizarea verificărilor administrative. Oamenii care intră zilnic în contact cu pacienți furioși, speriați sau disperați ajung să suporte și consecințele unei comunicări politice care întreține antagonismul.

Rogobete a condamnat agresiunile împotriva personalului medical. Foarte bine. Dar ce valoare are condamnarea violenței dacă, în același timp, alegi să alimentezi prin propriul discurs neîncrederea și ostilitatea față de cei pe care pretinzi că îi aperi?

Eu văd aici comportamentul unui piroman politic: un om care exploatează conflictele, le amplifică prin apariții publice și apoi se prezintă drept autoritatea preocupată să restabilească ordinea.

PSD, partidul care se revoltă împotriva propriului sistem

Rogobete vorbește despre spitalele românești de parcă tocmai ar fi descoperit o țară administrată până ieri de niște necunoscuți. Dar PSD a participat decenii la guvernare, a avut miniștri ai Sănătății, a influențat alocarea bugetelor, legislația, investițiile și numirile din administrația publică. Responsabilitatea aparține și celorlalte partide care au condus România, dar ministrul actual nu poate pretinde că partidul său este străin de rezultatele acestor guvernări.

Unde sunt spitalele promise? Câte dintre investițiile anunțate au devenit unități medicale funcționale? Câte proiecte au fost amânate, mutate între programe de finanțare sau prezentate succesiv drept mari realizări, deși pacienții încă așteaptă să beneficieze de ele?

România a avut bani europeni, strategii, programe de investiții și nenumărate angajamente politice. A avut și suficienți miniștri care să inaugureze lucrări pe hârtie, să prezinte machete și să promită că reforma este aproape gata. Rezultatul trebuie evaluat după spitalele efectiv construite, serviciile disponibile și accesul pacienților la îngrijire, nu după conferințele de presă și valoarea contractelor semnate.

În locul unui bilanț riguros al propriului mandat și al responsabilității politice acumulate, Rogobete preferă să ne arate medicul care ar putea lipsi de la program.

Cât de convenabil!

Pentru că medicul este o țintă accesibilă. Are un nume, un cabinet, un program și poate fi expus imediat judecății publice. Eșecul unei investiții de sute de milioane de euro presupune însă documente, termene, contracte, decizii ministeriale și responsabilități distribuite în aparatul administrativ. Este mult mai dificil să faci spectacol pe Facebook cu un proiect întârziat decât cu un apel telefonic la registratura unui spital.

Divide et impera. Pacienții împotriva medicilor, ministrul deasupra tuturor

Rogobete exploatează o ruptură deja existentă între pacienți și personalul medical. Nemulțumirea față de accesul dificil la servicii este canalizată spre cei aflați în prima linie, în timp ce administrația politică se prezintă drept arbitru al conflictului.

În interpretarea mea, acesta este mecanismul central al strategiei sale: să transforme o problemă de guvernare într-o confruntare între două categorii care depind una de cealaltă.

Pacientul vede în medic responsabilul pentru consultația pe care nu a reușit să o obțină. Medicul vede în pacient un potențial agresor, încurajat de climatul public ostil. Iar ministrul apare între ei, cu telefonul în mână, promițând că va face ordine.

Într-o țară în care agresiunile împotriva personalului medical sunt deja o problemă serioasă, asemenea spectacole au un cost social. Încrederea dintre medic și pacient este indispensabilă actului medical, iar un ministru care a studiat medicina ar trebui să îi înțeleagă valoarea.

Când un medic încalcă regulile, instituțiile statului au obligația să intervină. Există pontaje, evidențe ale consultațiilor, sisteme de decontare, conduceri administrative și organisme de control. Ministrul are la dispoziție toate aceste instrumente pentru a identifica abaterile și a dispune măsurile legale.

A transforma suspiciunile în spectacol public înainte de încheierea controalelor este însă o alegere de comunicare politică, nu o necesitate administrativă.

Blănurile puterii și sărăcia celor cărora li se cere să aplaude

Spectacolul devine și mai greu de suportat când îl așezi lângă luxul afișat ostentativ în cercurile politice. Blănuri scumpe, petreceri, privilegii și fotografii dintr-o lume care pare complet desprinsă de România oamenilor care își împart veniturile între facturi, alimente și medicamente.

Această clasă politică vorbește despre sacrificii, responsabilitate și disciplină bugetară, dar găsește mereu timp să își expună privilegiile. Iar când populația devine tot mai nemulțumită, apar noi vinovați de serviciu, numai buni pentru a absorbi furia publică.

Astăzi sunt medicii. Mâine poate fi altă categorie profesională.

Ceea ce mă revoltă în comportamentul lui Rogobete este tocmai această inversare a responsabilității. Reprezentantul puterii se prezintă ca un adversar al sistemului, deși are obligația să îl administreze, să îi corecteze deficiențele și să răspundă pentru rezultatele propriilor decizii. Își construiește imaginea politică din nemulțumirea oamenilor, în timp ce bilanțul guvernamental este împins în fundal.

Iar dacă spectacolele sale publice ajung să încurajeze ostilitatea față de medici, consecințele vor fi suportate de cei care lucrează în spitale și de pacienții care au nevoie de ei.

Alexandru Rogobete poate continua să dea telefoane demonstrative și să caute aplauze pe Facebook. Dar nu va putea transforma medicii în responsabilii politici pentru deceniile de administrare defectuoasă a sănătății publice. Această răspundere aparține guvernelor, miniștrilor și partidelor care au condus România. Inclusiv PSD.