La Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, un medic rezident aflat în primul sau al doilea an de pregătire nu poate obține aprobarea întreruperii rezidențiatului pentru efectuarea unui stagiu în străinătate, chiar dacă are acordul coordonatorului, acceptul unei instituții medicale universitare și avizul spitalului angajator. Interdicția figurează în articolul 25 alin. (1) din regulamentul RG-42, adoptat de Senatul universității, care condiționează plecarea de începerea anului III și de efectuarea a minimum 12 luni din modulul de specialitate.
Regulamentul național privind pregătirea prin rezidențiat, modificat prin Ordinul comun nr. 1.066/3.769/2025, nu conține această restricție. Articolul 21 stabilește documentele necesare, obligația departamentului universitar de a notifica Ministerul Sănătății în maximum cinci zile lucrătoare și competența ministerului de a aproba întreruperea pregătirii. La Iași, însă, universitatea a introdus un criteriu suplimentar care exclude automat rezidenții din primii doi ani de la această procedură.
Articolul 10 alin. (2) din OG nr. 18/2009 atribuie miniștrilor sănătății și educației competența de a aproba regulamentul de efectuare a pregătirii prin rezidențiat, iar articolul 11 din Legea învățământului superior nr. 199/2023 stabilește că autonomia universitară se exercită în limitele legislației naționale. În acest cadru, rectorul și membrii Senatului UMF Iași trebuie să indice dispoziția legală care le permite să instituie o condiție eliminatorie absentă din reglementarea națională și să explice dacă departamentul de rezidențiat poate opri o solicitare înainte ca aceasta să fie examinată de autoritatea competentă să aprobe întreruperea.
O hotărâre a Senatului universitar este un act adoptat în exercitarea unor competențe conferite de lege, iar legalitatea conținutului său poate fi verificată de instanțele judecătorești. Articolul 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 definește excesul de putere prin raportare la depășirea limitelor competenței legale sau la încălcarea drepturilor și libertăților în exercitarea dreptului de apreciere. Dacă o condiție introdusă printr-un regulament universitar depășește cadrul normativ superior, aceasta poate fi contestată în contencios administrativ, în condițiile legii.
Mai există o problemă pe care conducerea universității trebuie să o lămurească: informarea rezidenților. Pagina oficială dedicată întreruperii pregătirii pentru stagii în străinătate menționează efectuarea a minimum 12 luni din modulul de specialitate, în timp ce regulamentul RG-42 introduce explicit și obligativitatea începerii anului III. Un rezident care consultă informațiile administrative publicate de universitate poate pregăti documentele necesare, poate obține acceptul unei instituții din străinătate și poate descoperi ulterior că o altă prevedere regulamentară îl face neeligibil. O instituție care impune condiții cu asemenea consecințe profesionale are responsabilitatea de a le comunica într-o manieră clară, completă și previzibilă.
Interdicția ridică și o problemă pedagogică. Pregătirea prin rezidențiat se desfășoară pe baza unui curriculum național, iar coordonatorii au atribuții privind organizarea, supravegherea și evaluarea formării profesionale. Dacă un coordonator apreciază că un stagiu într-un spital universitar european este potrivit pentru pregătirea unui rezident, conducerea UMF Iași trebuie să explice de ce această evaluare profesională este înlăturată automat printr-un prag temporal aplicat tuturor specialităților. Alegerea anului III ar trebui să rezulte dintr-o fundamentare curriculară verificabilă, care să identifice competențele indispensabile înaintea mobilității internaționale și motivele pentru care acestea nu pot fi evaluate individual.
În documentele publicate de alte centre universitare, inclusiv Cluj-Napoca, Timișoara și Târgu Mureș, nu am identificat aceeași interdicție expresă privind anul III. Regulamentul UMF Târgu Mureș din 2025 reglementează mobilitățile internaționale fără acest prag, deși stabilește separat condiții de vechime pentru transferul între centre. Diferența justifică o clarificare din partea Ministerului Sănătății privind limitele în care universitățile pot introduce criterii suplimentare în aplicarea unei proceduri naționale.
Dar profesorii care au decis că rezidenții trebuie să rămână în centrul universitar în primii doi ani ar trebui să prezinte și rezultatele concrete ale pregătirii pe care o asigură. Câte ore de instruire clinică supravegheată sunt efectuate săptămânal? Cum sunt verificate manoperele și competențele prevăzute în curriculum? Cine controlează îndeplinirea obligațiilor coordonatorilor și îndrumătorilor? Ce se întâmplă atunci când un rezident reclamă că activitatea sa se rezumă, în mare parte, la completarea foilor de observație, redactarea documentelor și îndeplinirea sarcinilor administrative ale secției?
Regulamentul național prevede obligații de instruire și supraveghere, iar activitățile administrative, chiar atunci când sunt necesare practicii medicale, nu pot înlocui formarea clinică. Universitatea care limitează posibilitatea rezidenților de a se pregăti în alte instituții trebuie să poată demonstra că le oferă efectiv condițiile necesare dobândirii competențelor profesionale, inclusiv prin monitorizarea activității celor responsabili de instruirea lor.
Articolul 32 din Constituția României protejează dreptul la învățătură, inclusiv formele de perfecționare profesională. Exercitarea acestui drept în cadrul rezidențiatului este supusă condițiilor prevăzute de lege, iar restricțiile administrative trebuie analizate în raport cu temeiul lor juridic, scopul urmărit și efectele asupra persoanelor vizate. Legea nr. 554/2004 permite contestarea actelor administrative normative, plângerea prealabilă împotriva acestora putând fi formulată oricând. Eventualele refuzuri individuale și prejudicii dovedite pot fi, la rândul lor, supuse controlului judecătoresc în condițiile legii.
Conducerea UMF Iași are, așadar, de prezentat public nota de fundamentare a articolului 25 din RG-42, avizul juridic aferent, justificarea pedagogică a condiției anului III și eventualele puncte de vedere solicitate Ministerului Sănătății. Totodată, ar trebui să comunice câte solicitări pentru stagii în străinătate au fost respinse în baza acestei prevederi și dacă toate cererile depuse au fost notificate ministerului conform procedurii naționale.
Rectorul și membrii Senatului au adoptat o regulă cu efecte directe asupra parcursului profesional al medicilor rezidenți. Legalitatea acesteia poate fi examinată de instanțele de contencios administrativ, iar consecințele aplicării sale pot deveni obiectul unor litigii în care universitatea va trebui să își susțină deciziile prin argumente și documente.
Dacă profesorii din Senatul UMF Iași consideră că rezidenții trebuie să petreacă obligatoriu primii doi ani sub autoritatea lor, atunci să explice ce competențe dobândesc acești medici, cine îi învață efectiv meserie și de ce o oportunitate de pregătire într-un spital universitar european trebuie sacrificată pentru respectarea unei interdicții pe care ministerele responsabile de rezidențiat nu au înscris-o în regulamentul național.
Într-o universitate de medicină, timpul unui rezident înseamnă ani din formarea unui viitor specialist. Cei care hotărăsc cum poate fi folosit acest timp au datoria să răspundă pentru fiecare restricție pe care o impun.
