Republica UMF. Când intră în Senat, profesorii de la Iași își lasă spiritul critic la garderobă.

La o universitate de medicină, profesorii ar trebui să fie primii care înțeleg valoarea contradicției argumentate. Cercetarea științifică progresează prin contestarea ipotezelor, verificarea rezultatelor și confruntarea opiniilor, iar marile descoperiri au fost făcute adesea de oameni care au avut curajul să contrazică autoritățile consacrate. Este cu atât mai surprinzător că tocmai în Senatul UMF „Grigore T. Popa” din Iași, unde ar trebui să se întâlnească unele dintre cele mai independente minți ale universității, dezacordul pare să fi devenit o specie pe cale de dispariție.

Sub conducerea prof. univ. dr. Irina-Draga Căruntu, Senatul universitar a ajuns să adopte propunerile conducerii cu o disciplină a votului care ar stârni invidia oricărui șef de partid. Regulamentele sunt aprobate în unanimitate, hotărârile trec fără împotriviri, iar rectorul Viorel Scripcariu se bucură de o armonie instituțională pe care puțini conducători ai unor instituții publice și-ar putea-o imagina.

Lucrurile nu au stat întotdeauna astfel. În perioada în care Senatul era condus de prof. univ. dr. Ioana Grigoraș, proiectele de regulamente erau discutate, se formulau observații și se propuneau modificări. Profesorii își permiteau să aibă opinii diferite, iar ședințele nu se reduceau la validarea unor documente pregătite în prealabil. După schimbarea conducerii, această practică a dezbaterilor pare să fi fost înlocuită treptat de o remarcabilă disponibilitate de a aproba ceea ce se propune.

Iar aici apare o problemă care depășește cu mult personalitatea președintei Senatului. Potrivit legii, Senatul universitar are obligația să controleze activitatea rectorului și a Consiliului de Administrație, să verifice respectarea regulamentelor și să supravegheze modul în care este administrată universitatea. Pentru îndeplinirea acestor atribuții există comisii de specialitate, rapoarte de monitorizare și proceduri care ar trebui să permită examinarea critică a deciziilor conducerii executive.

La UMF Iași, senatorii aprobă inclusiv metodologiile de concurs, componența comisiilor de evaluare și regulamentele după care sunt promovate cadrele didactice. Sunt decizii care pot influența pentru mulți ani carierele universitare, distribuirea puterii academice și accesul la funcțiile de conducere. Tocmai de aceea, o asemenea concentrare a responsabilităților ar trebui să producă dezbateri serioase, amendamente și, atunci când este cazul, voturi împotrivă.

În schimb, unanimitatea a devenit una dintre caracteristicile vizibile ale activității Senatului. În documentele publice consultate, rapoartele rectorului sunt ușor de identificat, dar nu am găsit o evidență comparabilă a controalelor prin care comisiile Senatului au constatat eventuale deficiențe în activitatea conducerii executive și au impus măsuri pentru remedierea acestora.

Prof. univ. dr. Irina-Draga Căruntu conduce Senatul din decembrie 2021, iar în ianuarie 2024 a fost realeasă fără contracandidat, obținând toate cele 49 de voturi ale senatorilor prezenți. Într-o universitate cu sute de cadre didactice, nimeni altcineva nu a intrat în competiția pentru conducerea organismului care are, printre atribuțiile sale fundamentale, controlul activității rectorului.

Este fascinantă această capacitate a mediului academic ieșean de a produce consens aproape perfect într-un domeniu în care oamenii se contrazic asupra celor mai mici detalii științifice. Profesori care pot dezbate ore întregi interpretarea unui rezultat de laborator, metodologia unui studiu sau valoarea unei publicații par să întâmpine mult mai puține dificultăți atunci când trebuie să se pronunțe asupra deciziilor administrative ale propriei universități.

Iar rectorul Viorel Scripcariu are toate motivele să fie mulțumit. În locul unui Senat preocupat să-i examineze critic deciziile, beneficiază de un organism în care propunerile conducerii întâlnesc o impresionantă disponibilitate de aprobare, sub președinția unei persoane care pare să fi transformat consensul într-o metodă de administrare universitară.

În fond, oamenii aceștia și-au construit carierele pretinzând că au contribuit la progresul științei, au obținut titluri academice, au devenit conducători de doctorate și îi învață pe studenți cât de important este să gândească independent. Ar trebui să știe, așadar, că nicio descoperire importantă nu s-a făcut ridicând mâna la ordin.

Dar poate că, între timp, au descoperit ceva mai profitabil decât știința: avantajele unanimității.

La Iași, sunt atâtea doctorate încât nu mai încape nicio îndoială. Atâtea doctorate, atâtea titluri universitare și atât de puține păreri diferite.

Vezi și