În 2020, medicul nefrolog Mihaela-Dora Donciu a deschis un centru privat de dializă la Iași. În 2025, a deschis încă unul, la Pașcani.
A intrat astfel pe o piață despre care ReporterIS scria, în 2022, că era dominată de operatori cu legături în familia prof. univ. dr. Adrian Covic. Potrivit estimărilor publicației, aceștia tratau aproximativ 380 dintre cei 450 de pacienți dializați din Iași.
O afacere cu venituri recurente, plătite în mare parte din fondurile asigurărilor de sănătate. Pacientul are nevoie de dializă de mai multe ori pe săptămână, uneori ani întregi.
Iar Donciu nu era un concurent oarecare.
Era și continuă să fie cadru didactic la UMF „Grigore T. Popa” și medic la Spitalul Parhon. În ambele instituții, superiorul său este profesorul Covic.
Cei doi colaboraseră profesional, inclusiv în cercetare. Ulterior, relația profesională s-a deteriorat, iar Donciu a ajuns să poarte litigii cu instituțiile în care lucrează.
În 2022, a dat în judecată Spitalul Parhon pentru refuzul integrării clinice.
În 2023, după modificarea legislației, spitalul i-a aprobat integrarea. Din succesiunea evenimentelor se poate deduce că schimbarea cadrului legal a făcut dificilă menținerea refuzului. Procesul a rămas fără obiect.
Apoi a urmat UMF Iași.
Universitatea a introdus o nouă grilă de evaluare academică. Pentru un cadru didactic, participarea la proiecte și activitatea științifică sunt esențiale în acumularea punctajului.
Dar ce se întâmplă când accesul la asemenea oportunități depinde de cei care te conduc?
Donciu a contestat în instanță criteriile de evaluare și punctajul primit.
La 30 iulie 2026, Tribunalul Iași i-a dat câștig de cauză în primă instanță, anulând prevederi ale procedurii universitare și evaluarea sa pentru anul 2023–2024. UMF a atacat hotărârea, care nu este definitivă.
Avem, așadar, un medic care a devenit concurent pe piața privată a dializei și care, începând din 2022, a ajuns să se judece succesiv cu spitalul și cu universitatea.
În ambele instituții se află sub autoritatea profesională a aceluiași profesor.
Această succesiune nu demonstrează că Adrian Covic a provocat litigiile. Dar obligă la examinarea rolului său concret în deciziile care au afectat-o pe Donciu.
Mai există însă un capitol, cu o miză economică poate chiar mai mare.
Într-un comentariu publicat pe pagina Dezvăluirea.ro, Mihaela Donciu a invitat presa să cerceteze direcționarea pacienților din spitale către centrele private de dializă. A afirmat că deține documente oficiale și statistici pe mai mulți ani.
La Spitalul Parhon există materiale informative care prezintă centrele de dializă disponibile, inclusiv centrele DMD.
Potrivit unor informații care trebuie verificate, aceste materiale nu ar fi înmânate efectiv tuturor pacienților. Există și acuzații că unii bolnavi ar fi avertizați să evite centrele DMD, fiind speriați cu riscul de a muri acolo.
Dacă asemenea avertismente au fost făcute fără o justificare medicală reală, efectul lor poate fi devastator.
Imaginați-vă un om căruia tocmai i s-a spus că are nevoie de dializă pentru a trăi. Medicul în care are încredere îi spune să nu meargă la un anumit centru, fiindcă ar putea muri.
Câți pacienți ar mai avea curajul să aleagă acel centru?
DMD poate investi oricât în aparatură, personal, condiții și publicitate. Nicio campanie de marketing nu poate compensa o asemenea informație, dacă ea este falsă și vine de la medicul în care pacientul își pune speranța.
În dializă, dreptul pacientului de a-și alege centrul este prevăzut de reglementările sanitare. Nu este un privilegiu acordat de șeful clinicii.
Iar dacă pacienții sunt orientați preferențial către anumiți operatori, avantajul economic poate fi considerabil.
Tocmai de aceea ar trebui publicate statisticile agregate privind distribuția pacienților nou-intrați în dializă la Spitalul Parhon. Ar trebui verificat și cum este documentată informarea lor despre centrele disponibile.
Dar cazul Mihaelei Donciu mai are o dimensiune.
Doctorița a investit în două centre, a angajat oameni, și-a asumat obligații financiare și a construit o activitate care depinde de continuitatea tratamentelor.
Nu își permite să piardă pacienții. O asemenea pierdere ar putea împinge centrele spre dificultăți financiare severe, cu consecințe inclusiv asupra patrimoniului ei personal, în funcție de obligațiile asumate.
În același timp, este nevoită să-și păstreze poziția profesională la Spitalul Parhon și la UMF Iași.
Nu poate abandona pur și simplu instituțiile cu care se judecă.
A încercat să-și construiască independența economică, dar a rămas dependentă profesional de structurile în care superiorul ei are legături familiale cu aceeași piață privată.
Aceasta este vulnerabilitatea pe care universitățile medicale românești o întrețin de decenii.
Profesorul poate influența activitatea clinică, accesul la cercetare, evaluarea și promovarea celor din subordine. Când în jurul aceleiași autorități există și interese economice private, orice decizie nefavorabilă unui concurent trebuie să poată fi justificată și verificată independent.
În cazul Donciu, Spitalul Parhon și UMF Iași au de explicat cine a luat deciziile contestate, pe ce temei și ce mecanisme au împiedicat eventualele conflicte de interese. Profesorul Covic trebuie, la rândul său, să aibă posibilitatea să răspundă.
Dincolo de rezultatul proceselor, rămâne situația unui medic care încearcă să-și apere simultan locul de muncă, cariera academică și investițiile.
În Republica UMF, poți ajunge să dai în judecată instituția în care ești obligat să te întorci a doua zi la serviciu.
Iar dacă profesorul îți este și șef, și concurent, independența poate ajunge să te coste tot ce ai construit.
