În România s-a inventat o nouă disciplină de performanță: chirurgia contra cronometru. La Deva, un medic oftalmolog a efectuat 130 de intervenții de înlocuire a cristalinului în 11 ore, iar evenimentul a fost prezentat drept un record mondial, cu certificat, felicitări și aplauze. Dacă numărul operațiilor efectuate într-un interval prestabilit a devenit motiv de celebrare publică, propun să extindem competiția la toate specialitățile medicale, pentru că ar fi păcat să rezervăm această formă de divertisment exclusiv oftalmologiei.
La chirurgie generală putem organiza Campionatul Național de Tiroidectomii, unde câștigă medicul care extirpă cele mai multe tiroide într-o singură zi, iar la stomatologie putem premia chirurgul care extrage cei mai mulți molari în opt ore. Ginecologii ar putea concura la numărul de chiuretaje, urologii la prostatectomii sau amputații peniene, ortopezii la protezări de șold, iar neurochirurgii la tumori cerebrale extirpate înainte de expirarea timpului regulamentar. Pentru un asemenea spectacol am putea produce și o emisiune televizată, „Chirurgii au talent!”, cu juriu format din profesori universitari, sponsori din industria medicală și un Golden Buzzer acordat celui care reușește să termine încă o intervenție înainte de pauza publicitară.
Dacă asemenea concursuri vi se par grotești, încercați să explicați de ce aceeași logică ar deveni admirabilă atunci când este aplicată operațiilor de înlocuire a cristalinului.
La Deva, ceea ce ar fi trebuit să rămână o activitate medicală desfășurată în interesul pacienților a fost transformat într-un eveniment cu obiectiv numeric, omologare și promovare publică. Nu contest experiența chirurgului și nici capacitatea unei echipe bine organizate de a efectua numeroase intervenții într-un interval scurt, însă faptul că un lucru poate fi realizat nu înseamnă că organizarea lui sub forma unei competiții este justificată profesional.
Există o diferență fundamentală între un chirurg care constată, la sfârșitul unei zile obișnuite, că a efectuat un număr impresionant de intervenții și unul care își organizează activitatea pentru a depăși un record. În primul caz, numărul operațiilor reprezintă rezultatul activității medicale; în al doilea, devine unul dintre obiectivele în jurul cărora este construită întreaga zi operatorie.
Această diferență ridică întrebări pe care organizatorii ar trebui să le clarifice. Au fost pacienții informați că intervențiile lor urmau să facă parte dintr-o tentativă de stabilire a unui record mondial? Au avut posibilitatea de a opta pentru o programare obișnuită? Cine avea autoritatea să întrerupă tentativa dacă o intervenție necesita mai mult timp sau dacă oboseala operatorului impunea o pauză?
Nu susțin că protocoalele medicale au fost încălcate, dar un certificat care atestă numărul intervențiilor nu reprezintă, prin el însuși, o evaluare a siguranței acestora. Respectarea asepsiei și antisepsiei, organizarea circuitelor operatorii, monitorizarea complicațiilor și independența deciziilor clinice sunt responsabilități care nu pot fi înlocuite de omologarea unui record.
Mai există însă o problemă care nu dispare nici dacă toate cele 130 de intervenții au fost efectuate impecabil: folosirea actului chirurgical ca instrument de notorietate. Pacientul acceptă o intervenție pentru a beneficia de tratament, iar faptul că aceasta contribuie și la realizarea unei performanțe publicitare impune o discuție serioasă despre limitele etice ale promovării medicale.
Colegiul Medicilor din România, atât de prezent la gale, conferințe și ceremonii unde reprezentanții lumii medicale își distribuie reciproc diplome și felicitări, ar putea să își găsească timp să analizeze compatibilitatea unor asemenea evenimente cu regulile deontologice ale profesiei.
În România există norme care reglementează publicitatea medicală, inclusiv promovarea indirectă a imaginii unei unități sanitare. Ar fi util să aflăm cum interpretează Colegiul Medicilor aceste reguli atunci când o clinică își asociază imaginea cu un record mondial obținut prin efectuarea unui număr cât mai mare de intervenții chirurgicale într-un interval determinat.
Ministerul Sănătății și autoritățile sanitare competente ar trebui, la rândul lor, să clarifice ce mecanisme de verificare există pentru evenimentele operatorii organizate în asemenea condiții, inclusiv în privința respectării standardelor de siguranță și a drepturilor pacienților.
Pentru că precedentul nu privește exclusiv oftalmologia. Dacă un record de intervenții asupra cristalinului este prezentat drept model de excelență, pe ce temei am considera nepotrivit un maraton de colecistectomii, un campionat de protezări articulare sau o competiție de intervenții oncologice? Odată ce numărul pacienților operați devine criteriu de notorietate, fiecare specialitate poate găsi o procedură suficient de frecventă pentru a-și organiza propriul concurs.
Într-un sistem medical în care organizațiile profesionale vorbesc permanent despre etică, responsabilitate și demnitatea profesiei, ar fi firesc ca aceste principii să producă și poziții clare atunci când apar practici care le pun la încercare. Nu putem pretinde că apărăm prestigiul medicinei doar prin ceremonii și discursuri, în timp ce limitele promovării comerciale sunt stabilite, în practică, de ambițiile de marketing ale fiecărei clinici.
Mi-ar plăcea să văd Colegiul Medicilor preocupat de această problemă cu aceeași energie cu care reprezentanții săi participă la festivități, pentru că un organism profesional care revendică autoritatea de a apăra demnitatea profesiei trebuie să fie capabil să explice și ce anume consideră incompatibil cu ea.
Iar dacă următorul mare eveniment al medicinei românești va fi un campionat de extirpat organe contra cronometru, măcar să avem decența să nu îl mai prezentăm drept progres medical. Să îi spunem pe numele adevărat: spectacol publicitar organizat în sala de operație.
