Prof. Cătălina Poiană s-a săturat de cei care critică de pe margine. Președinta Colegiului Medicilor îi invită să arate ce au construit ei, ce proiecte au dus până la capăt, ce au lăsat în urmă, pentru că altfel rămân, în formularea ei, cu „vocea și talentul”.
De la Cluj a venit imediat întărirea. Anca Buzoianu, rectorul UMF „Iuliu Hațieganu”, găsește chiar „halucinant” faptul că „oameni fără nicio expertiză judecă pe rețele sociale pe cei care fac ceva”.
În ritmul ăsta, pentru a critica un șef din medicina românească va trebui în curând să depui dosar. CV, proiecte finalizate, expertiză certificată, eventual două recomandări de la profesori universitari. După ce treci de comisia de validare a criticului, poate ajungem și la fleacul pentru care veniseși: dacă informația pe care ai publicat-o este adevărată.
Numai că povestea devine savuroasă la București.
Cătălina Poiană nu este doar președinta Colegiului Medicilor. Este și prorector al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, responsabilă de învățământul postuniversitar, inclusiv de zona în care se formează medicii rezidenți. Iar rectorul ei, Viorel Jinga, tocmai a publicat un punct de vedere despre ce trebuie să facă sistemul când cineva din interior semnalează o problemă.
Și spune aproape pe dos.
„Un rezident trebuie să aibă întotdeauna libertatea de a pune întrebări. Trebuie să semnaleze oricând ceea ce consideră că nu funcționează corect”, scrie Jinga, cerând în același timp ca sesizările să fie verificate și cei acuzați să fie ascultați.
Apoi vine fraza care ar trebui pusă în ramă prin toate universitățile și spitalele în care primul reflex după o dezvăluire este să se afle cine a vorbit:
„Când cineva semnalează o problemă într-un spital universitar, prima noastră preocupare nu ar trebui să fie persoana care a vorbit, ci problema semnalată.”
Splendid.
La aceeași universitate avem astfel două lecții despre critică.
Rectorul spune: uitați-vă la problema semnalată.
Prorectorul Poiană spune: arătați-ne mai întâi ce ați construit voi.
Iar de la Cluj, Anca Buzoianu mai pune o ștampilă pe dosar: ce expertiză aveți ca să-i judecați pe cei care fac ceva?
Trei propoziții și aproape toată patologia instituțională a medicinei românești încape între ele.
Jinga continuă și mai apăsat. „Niciun student, rezident sau cadru didactic nu trebuie dezavantajat academic pentru că a semnalat cu bună-credință o problemă privind pregătirea medicală ori siguranța pacientului. Sesizarea poate fi greșită, tocmai de aceea trebuie verificată. Omul care a făcut-o nu trebuie însă transformat în ținta anchetei.”
Și mai spune ceva:
„Prestigiul unei instituții medicale sau universitare nu este apărat negând problemele și nici încercând să evităm discuțiile despre ele.”
Instituțiile serioase, continuă rectorul, verifică, recunosc și corectează. Iar după ce le cere rezidenților curajul de a vorbi pe baza faptelor, Jinga îndreaptă reflectorul spre cealaltă parte a mesei:
„Același standard trebuie să ni-l aplicăm și nouă, celor care conducem instituții.”
Aici se termină aproape toată discuția despre cine are voie să critice.
Nu funcția criticului trebuie verificată prima. Faptele lui trebuie verificate.
Dacă informația este falsă, o demontezi cu documentul. Dacă cifra este greșită, publici cifra corectă. Dacă proiectul despre care cineva spune că nu a fost terminat există, îl arăți și ai închis discuția. Nu cercetezi mai întâi dacă omul care ți-a pus documentul sub nas a construit și el un Colegiu al Medicilor în timpul liber.
Cu atât mai interesantă este intervenția Ancăi Buzoianu.
Nu vorbim despre un rector străin de CMR care a trecut întâmplător pe Facebook și i-a plăcut postarea Cătălinei Poiană. Buzoianu conduce de ani buni o comisie de specialitate a Colegiului Medicilor. Iar în martie, Ziar de Cluj a publicat mesajul ei către o doctoriță care apreciase un articol critic: „Părerea mea este că ești impenetrabilă cognitiv. Adică nu pricepi nimic. Uitându-mă la poza de profil, nu mă mir deloc.”
În martie ajunsese în discuție capacitatea cognitivă a interlocutoarei și fotografia ei de profil. Acum ajunge expertiza celor care critică. Este o metodă extraordinar de eficientă de a pierde din vedere exact lucrul despre care vorbește Jinga: problema semnalată.
Și fiindcă tot Cătălina Poiană ne-a invitat să ne uităm la proiectele duse până la capăt, invitația merită acceptată.
Poiană a venit la conducerea Colegiului Medicilor în octombrie 2024 cu un Plan de management pentru perioada 2024–2028. Nu cu o postare pe Facebook, ci cu un document semnat, în care apar obiective, proiecte, termene și chiar angajamentul stabilirii unor indicatori de performanță și al evaluării periodice a progresului.
Perfect. Avem materialul de examen.
Numai că examenul începe pe 25 octombrie 2024, nu odată cu facerea lumii.
Aplicația Medicului exista deja. Proiectul GDPR exista. Sistemul de educație medicală continuă exista. Proiectele pentru rezidenți existau. CMR avea deja un proiect legislativ privind malpraxisul. Avea registre, date despre medici, specialități și locurile lor de muncă.
Prin urmare, fotografiem CMR în ziua în care Poiană a preluat mandatul și îl fotografiem din nou astăzi.
Între cele două fotografii există realizări care îi aparțin actualei conduceri și trebuie recunoscute fără zgârcenie: noul Cod deontologic, digitalizarea unor circuite de educație medicală continuă, funcționalități noi ale Aplicației Medicului, modificări importante ale cadrului disciplinar.
După ele vin însă celelalte proiecte din propriul plan.
Harta distribuției medicilor pe județe și specialități.
Platforma locurilor de muncă.
Serviciile de consiliere juridică pentru membri.
Proiectul privind raportarea erorilor medicale.
Studiul și intervențiile privind epuizarea profesională.
Indicatorii de performanță promiși.
Evaluările periodice ale progresului.
Le luăm pe rând și căutăm produsul, nu fotografia de la conferință, întâlnirea, intenția, preocuparea sau comunicatul că „s-au făcut pași”. Cătălina Poiană ne-a cerut proiecte duse până la capăt. Ar fi nepoliticos să coborâm standardul tocmai când ajungem la proiectele Cătălinei Poiană.
Iar dacă vreun rezultat există și l-am ratat, corecția durează treizeci de secunde: documentul pe masă.
Nici măcar nu trebuie inventată regula după care facem verificarea. A formulat-o rectorul universității în care Poiană este prorector:
prima preocupare trebuie să fie problema semnalată, nu persoana care a vorbit.
Și încă una:
același standard trebuie aplicat și celor care conduc instituțiile.
Așa vom face.
Nu ne interesează dacă un critic are catedră, rectorat, comisie, secretariat, șofer sau fotografia de profil potrivită. Nu organizăm concurs pentru postul de critic al Colegiului Medicilor.
Avem planul Cătălinei Poiană.
Avem fotografia CMR din octombrie 2024.
Avem aproape doi ani de mandat.
Și avem propriul ei criteriu: ce ați construit și ce ați dus până la capăt?
De data aceasta, CV-ul rămâne în sertar.
Scoatem bilanțul.
Vezi și: Rectorul UMF „Carol Davila” reacționează în cazul Institutului de Neurologie și al rezidenților
