România se pregătește să reducă aproximativ 14.000 de paturi de spital până în 2028, Casa Națională de Asigurări de Sănătate anunță că vrea să contracteze cazuri rezolvate în locul paturilor, iar programul prezentat de Siegfried Mureșan promite finanțarea spitalelor în funcție de serviciile efectiv prestate. Direcția este logică: un spital nu trebuie judecat după câte paturi are în organigramă, ci după câți pacienți tratează, ce complexitate au cazurile și ce servicii produce efectiv.
Numai că aceeași Românie continuă să-și calculeze o parte importantă din personalul spitalicesc după un normativ în care unitatea de măsură este tocmai patul pe care acum încearcă să-l scoată din centrul sistemului.
Un exemplu foarte bun vine de la Suceava.
În 2024, Compartimentul de Chirurgie Orală și Maxilo-Facială al Spitalului Clinic Județean de Urgență Suceava a crescut de la 6 la 10 paturi. Odată cu această modificare, spitalul a solicitat înființarea unui post de medic specialist OMF. Legătura dintre cele două apare explicit în informațiile publicate atunci: numărul paturilor a crescut, iar spitalul cerea suplimentarea personalului.
Nu era o ciudățenie suceveană. Așa este construit sistemul.
Normativul general de personal pentru spitalele publice este stabilit și astăzi prin Ordinul Ministerului Sănătății nr. 1.224 din 16 septembrie 2010. Pentru asistența la paturi, regula generală pentru medici este de 5-15 paturi pentru un post, cu alte raporturi pentru anumite specialități și activități. Managerul stabilește numărul posturilor între limitele prevăzute de normativ, în interiorul bugetului aprobat, iar numărul rezultat la limita minimă poate fi depășit printr-o procedură motivată și cu aprobarea autorității competente.
Asta înseamnă că zece paturi nu limitează un compartiment la doi medici. Poate avea trei, patru sau numărul justificat de activitatea reală, dacă suplimentarea este motivată, aprobată și poate fi susținută financiar. Tocmai această precizare este importantă, pentru că arată unde se află adevărata problemă: patul nu este un plafon absolut pentru personal, dar rămâne punctul de plecare administrativ al calculului.
Iar în medicina anului 2026, patul spune din ce în ce mai puțin despre câtă muncă se face într-un spital.
Două compartimente pot avea câte zece paturi și pot avea volume de activitate complet diferite. Într-unul, pacienții pot rămâne internați mai multe zile și rulajul poate fi redus. În celălalt, medicii pot opera zilnic, externa rapid, consulta pacienți din alte secții, lucra în ambulatoriu, primi urgențe și asigura continuitatea serviciului. Pe hârtie apar aceleași zece paturi. În realitate pot exista două necesare de personal complet diferite.
Cu cât medicina devine mai eficientă, cu atât această contradicție devine mai vizibilă. Chirurgia modernă încearcă să scurteze internarea, să mute procedurile potrivite în spitalizarea de zi și să țină pacientul cât mai puțin inutil într-un pat. Un compartiment performant poate trata astfel mai mulți oameni folosind mai puține paturi.
Dacă păstrezi însă patul drept reper important pentru calcularea personalului, ajungi la o situație aproape absurdă: cu cât folosești mai eficient paturile, cu atât numărul lor descrie mai prost volumul real de muncă al medicilor.
Statul român a ajuns deja la aceeași concluzie atunci când vorbește despre bani.
Ministerul Sănătății arată că România are 724 de paturi la 100.000 de locuitori, față de media europeană de 511, și a aprobat reducerea etapizată a aproximativ 14.000 de paturi pentru perioada 2026-2028, concomitent cu extinderea ambulatoriului și a spitalizării de zi.
Casa Națională de Asigurări de Sănătate a formulat schimbarea și mai limpede: „Nu se vor mai contracta paturi, ci cazuri rezolvate.” Numărul cazurilor contractabile ar urma să țină cont de adresabilitatea și capacitatea spitalului.
Exact în aceeași direcție merge acum și programul Mureșan când vorbește despre finanțarea spitalelor după serviciile prestate.
Există însă un detaliu care face toată povestea mult mai incomodă: statul știa de ceva vreme că trebuie schimbată și normarea personalului.
Programul de guvernare aprobat în decembrie 2024 prevedea explicit „realizarea unui nou normativ de personal, în funcție de complexitatea activității medicale și de necesitățile reale”. În același document apăreau optimizarea numărului de paturi, flexibilizarea utilizării lor în funcție de adresabilitate și adaptarea finanțării serviciilor spitalicești.
Suntem în septembrie 2026.
Planul paturilor s-a schimbat. Reducerea lor a început. Casa de Asigurări pregătește contractarea cazurilor în locul paturilor. Ambulatoriul și spitalizarea de zi trebuie dezvoltate. Programul Mureșan preia și continuă aceeași filozofie.
Dar normativul general de personal pe care îl găsim în continuare în vigoare este cel din 2010.
Aici este reforma rămasă în urmă.
Și cazul Suceava devine cu atât mai interesant cu cât povestea nu se termină la numărul paturilor.
Compartimentul OMF a trecut de la 6 la 10 paturi și în 2024 spitalul cerea un medic specialist suplimentar. În 2026 există un concurs pentru un post de medic primar OMF, pentru care se cer minimum cinci ani vechime ca specialist.
Nu avem statele succesive de funcții care să demonstreze că postul de medic primar scos acum la concurs este același post de specialist cerut în 2024 și transformat ulterior. Ar fi incorect să afirmăm asta.
Avem însă rezultatul selecției pentru concursul actual.
Un post. Un candidat.
Dosarul IN 9414/09.09.2026 a fost declarat admis, candidatul având 76,41 puncte la evaluarea activității profesionale și științifice.
Nu știm oficial cine este candidatul și existența unui singur candidat nu demonstrează că postul a fost construit pentru cineva. Arată însă foarte bine ce poate produce sistemul: întâi dimensionezi personalul într-o arhitectură administrativă încă puternic legată de paturi, apoi înscrii în statul de funcții gradul profesional al postului, iar dacă acesta este de medic primar îi excluzi din start pe medicii care sunt specialiști, dar nu au încă primariatul.
După toate aceste filtre poți ajunge la un singur candidat.
Iar după aceea România spune că nu găsește medici.
De aceea, dacă programul Mureșan chiar vrea să continue reforma începută, finanțarea pe servicii nu este suficientă. Ar trebui deschis și dosarul normativului de personal promis încă din 2024 și rămas, cel puțin în cadrul general pe care îl găsim astăzi în vigoare, în logica Ordinului din 2010.
Necesarul de personal al unui spital modern ar trebui să poată urmări mult mai fidel ceea ce se întâmplă efectiv în spital: numărul și complexitatea cazurilor, intervențiile, adresabilitatea, urgențele, gărzile, activitatea din ambulatoriu, consultațiile interdisciplinare și continuitatea serviciului. Numărul paturilor poate rămâne un indicator, dar nu poate spune singur câtă medicină se produce între pereții unei secții.
Altfel facem o reformă numai pe jumătate.
Scoatem patul din contabilitatea banilor, dar îl păstrăm în contabilitatea oamenilor. Plătim spitalul anului 2030 după ceea ce face și continuăm să-i numărăm medicii după o formulă din 2010.
Vezi și: Ești medic specialist? Nu e suficient. Spitalul caută „primar”
