Ministrul Educației, Mihai Dimian, a descoperit rezidențiatul cu taxă. Până aici, nimic rău. Eu scriam despre această posibilitate încă din februarie.
Numai că domnul ministru a reușit să ia o idee care merită discutată serios și să o amestece cu alte patru probleme, până când n-a mai rămas mare lucru din logica inițială.
Concret, Mihai Dimian propune ca absolvenții care au făcut Medicina la taxă să poată continua cu un rezidențiat tot cu taxă, pentru care statul le-ar acorda un împrumut. Dacă rămân ulterior să lucreze în România, împrumutul ar putea fi recuperat prin taxele și impozitele plătite aici. Dacă pleacă din țară, rămân cu împrumutul de rambursat. Deocamdată vorbim despre o propunere exprimată public, nu despre o măsură adoptată. (Edupedu.ro)
Domnule Dimian, spălați-vă puțin pe față cu apă rece și luați-le pe rând.
Ce legătură are faptul că un om a făcut facultatea la taxă cu necesarul de medici al României șase ani mai târziu?
Studentul care a fost la taxă poate termina Medicina, poate obține un rezultat foarte bun la concursul național de rezidențiat și poate alege o specialitate în care România are nevoie de oameni. Altul poate face șase ani facultatea la buget și poate ajunge într-o specialitate și într-un centru în care statul nu mai are aceeași nevoie de personal.
De ce primul ar trebui să-și plătească pregătirea pentru că la 19 ani nu a prins un loc bugetat, iar celui de-al doilea statul ar trebui să-i finanțeze automat rezidențiatul pentru că a prins acel loc cu șase ani înainte?
Sunt două lucruri care nu măsoară același lucru.
Dacă vrem rezidențiat cu taxă, foarte bine. Dar criteriul trebuie să plece de la necesarul sistemului, nu de la chitanța de școlarizare a studentului din anul I.
Mai există însă ceva și mai urgent decât rezidențiatul cu taxă al generațiilor viitoare.
România are deja medici rezidenți în formare. Oameni pe care statul i-a primit în rezidențiat, îi salarizează, îi pregătește patru, cinci sau șase ani și care, la sfârșitul acestui drum, devin medici specialiști.
Înainte să vă preocupați atât de intens cum recuperați banii de la cel care va pleca din România, poate ne spuneți ce îi oferiți celui care vrea să rămână.
Unde este postul lui?
Aici se oprește de ani întregi povestea convenabilă cu „statul a investit în medic și medicul a plecat”.
Statul formează specialiști fără să lege întotdeauna formarea lor de un post la final, apoi descoperă emigrarea și începe să facă socoteala investiției pierdute. Nu poți să sari peste veriga „îi ofer posibilitatea să lucreze” și să ajungi direct la „îmi dai banii înapoi dacă pleci”.
Mai întâi fă inventarul medicilor pe care îi ai deja în pregătire. Vezi câți termină în fiecare specialitate. Vezi unde există deficit. Creează posturile acolo unde există nevoie. Fă rezidențiat pe post acolo unde poți anticipa această nevoie. După aceea stabilește câți rezidenți mai are sens să finanțezi pentru generațiile următoare.
Și abia aici putem reveni la rezidențiatul cu taxă.
Eu am propus în februarie exact separarea acestor lucruri: statul să-și concentreze banii acolo unde are nevoie demonstrabilă de specialiști, iar pentru formarea suplimentară, peste necesarul pe care și-l asumă public, să poată exista și rezidențiat cu taxă. Dar salariul rezidentului pentru munca prestată în spital este altă discuție. Costul pregătirii este una, munca medicului rezident este alta.
Domnul Dimian le-a băgat însă pe toate în aceeași oală: cine a fost la taxă în facultate, cine plătește rezidențiatul, câți medici îi trebuie statului, cine rămâne în România, cine pleacă și cât trebuie să dea înapoi.
Nu așa se planifică resursa umană din sănătate.
Facultatea este o discuție.
Rezidențiatul este alta.
Salariul pentru munca rezidentului este alta.
Necesarul de specialiști este alta.
Posturile în care îi angajezi după rezidențiat sunt alta.
Migrația medicilor este, din nou, alta.
Luați-le pe rând, domnule ministru. Mai ales că stabilirea cifrelor de școlarizare din învățământul superior se află, într-adevăr, în aria Ministerului Educației, care tocmai a participat anul acesta la stabilirea lor pentru 2026–2027. Dar planificarea posturilor medicale și absorbția specialiștilor în sistemul sanitar nu se rezolvă punând o etichetă financiară pe fruntea studentului încă din anul I.
Și mai lăsați puțin placa aceea tocită cu medicul care trebuie să ramburseze statului banii dacă pleacă.
Mai întâi dați-i unde să rămână.
După aceea îi numărăm banii.
Matematică aveți, domnule Dimian. Chiar foarte multă. Tocmai de aceea nu înțeleg cum v-a ieșit ecuația: student la taxă + șase ani = rezident la taxă. Aici nu mai trebuie stimulente cognitive. Trebuie doar să nu puneți în aceeași formulă mărimi care măsoară lucruri diferite.
