Pe 17 iulie scriam „Athos pentru voturi, Mykonos în privat”. Pe 20 martie scriam despre stânga de caviar: politicienii care iubesc omul simplu îndeosebi în discursuri, îi deplâng facturile și îi promit solidaritate, după care se întorc într-o lume în care asemenea necazuri sunt material pentru următoarea apariție televizată.
Pe 17 iulie am revenit cu „Athos pentru voturi, Mykonos în privat”. Mykonos era o metaforă. Cel puțin așa credeam.
Cu nouă zile înainte, pe 8 iulie, un avion privat plătit de Camera de Comerț și Industrie a României plecase deja spre Mykonos cu treisprezece pasageri. Eu aveam să scriu pe Facebook despre acel zbor, „Mykonos în privat”. Ei fuseseră deja acolo. În privat. Cu avionul.
Uneori realitatea ia ironia în serios.
Destinația e partea cea mai puțin interesantă. Lista arată ca și cum cineva ar fi încercat să înghesuie România influentă într-o cabină.
Cristian Deliorga, judecător CCR. Marius Cătălin Croitoru, președintele Tribunalului Constanța. Victor Ponta, fost prim-ministru. Florin Manole, fost ministru al Muncii și deputat PSD. Senatorul UDMR István-Loránt Antal, președintele Comisiei pentru energie. Bogdan Mîndrescu, directorul general al Companiei Naționale Aeroporturi București. Gabriel Daraban, director comercial la Oil Terminal — companie controlată de stat — și fratele președintelui Camerei de Comerț. Gruia Stoica, mare operator feroviar privat și nașul de cununie al lui Florin Manole. Alături de ei, foști miniștri și alți oameni de afaceri.
Justiție, muncă, energie, aeroporturi, petrol, feroviar, politică și capital privat.
Mai lipseau Patriarhul, guvernatorul BNR și selecționerul și puteam trimite avionul la ONU ca delegație.
Mihai Daraban a explicat apoi cum s-a alcătuit această mostră de pluralism. Deliorga îi este prieten de aproape treizeci de ani: nuntă, botezuri. Președintele tribunalului, tot prieten. Manole a fost util pentru legislația muncii. Antal cunoaște energia. Ponta a fost premier. Liberalii n-au prins locul: erau la guvernare. Ceilalți, după formula lui Daraban, „erau puși pe liber”.
Aici satira poate pleca acasă.
Statul român e foarte complicat până la aeroport. Avem separația puterilor, independența justiției, incompatibilități și coduri. După controlul de securitate, lucrurile se simplifică. Cristi e prietenul meu, acesta știe energie, celălalt știe Codul muncii, unul a fost premier, altul conduce aeroporturile, nașul face afaceri cu trenuri și, dacă mai sunt locuri, plecăm.
Prietenia face lista. Funcția explică prezența.
CCIR spune că nu s-au folosit bani publici. Superb. Nici nu trebuie. Prin lege, Camera e organizație autonomă, neguvernamentală, fără scop patrimonial și de utilitate publică: reprezintă interesele comunității de afaceri în raport cu autoritățile publice. Organizația care interfațează businessul cu statul a plătit avionul în care au urcat politică, justiție, companii de stat și capital privat.
Nu trebuie inventată o infracțiune. Faptele sunt vorbesc de la sine.
Ni se spune că au existat întâlniri cu potențiali investitori. Manole știe munca. Antal știe energia. Ponta are experiență guvernamentală. Judecătorul constituțional ce aduce în plus pentru atragerea investițiilor?
Dacă americanii întreabă despre energie, avem senatorul. Dacă întreabă despre legislația muncii, avem fostul ministru. Dacă întreabă despre administrație, avem fostul premier. Dacă întreabă cine a fost la nuntă și la botezuri, avem judecătorul.
Diplomația economică e acoperită.
Manole e continuarea editorialului din martie. În iulie nu mai era ministru. Era deputat și fost ministru, luat explicit pentru legislația muncii, taxare, protecția salariaților și concedieri. Politicianul care și-a cultivat profilul de apărător al angajatului le explică investitorilor cum funcționează piața muncii, transportat de organizația care reprezintă patronatul.
În martie îi spuneam stânga de caviar. Am fost nedrept. Caviarul era modest.
Pentru fotografia completă, în cabină e și Gruia Stoica, nașul lui Manole. Iar printre domeniile evocate de Daraban e industria feroviară. Nu știm ce au discutat nașul și finul. Uneori lista scrie mai bine decât editorialistul.
Manole e ironia politică. Deliorga e partea care nu mai e amuzantă.
Un judecător CCR are voie să aibă prieteni. Constituția nu-l trimite la mănăstire. Poate merge la nunți, botezuri, concedii. Un loc într-un avion privat plătit de organizația care reprezintă mediul de afaceri față de stat nu e o felie de tort de la botez.
Iar Mykonos nu e singurul zbor. Presa a documentat și Nisa, cu familia. Întrebat cine a plătit, Deliorga ar fi spus că „nu are importanță”.
Ba are. Pentru turist, cine cumpără biletul e treabă personală. Pentru un judecător constituțional, identitatea celui care îi oferă un serviciu scump merită mai mult decât un ridicat din umeri.
Nu pentru că avionul ar fi, din ce știm acum, o faptă ilegală. Și nu pentru că magistrații ar trebui să circule cu personalul ca să dovedească independența. Dar nici nu trebuie să fim tâmpiți ca să părem echilibrați.
Contează cine plătește, cine invită, cine stă alături și cum își explică organizatorul selecția: un amestec de competențe publice și prietenii personale.
Apărarea cu „avionul costa la fel și cu un loc gol” e contabilitate bună și logică proastă. Dacă cineva închiriază o vilă de zece mii de euro pe noapte și îți dă dormitorul liber, n-ai primit zero fiindcă proprietarul n-a plătit un leu în plus. Costul marginal al celui care oferă și valoarea pentru cel care primește sunt lucruri diferite.
Nu știm dacă fiecare avea o obligație identică de declarare. Regimurile unui parlamentar, unui judecător CCR, unui magistrat și unui director de companie de stat nu coincid. Ar fi stupid să inventăm încălcări ca să facem textul mai tare.
Avem ochi și avem manifestul.
Nu seamănă cu o conspirație. Seamănă cu o familie extinsă. Fiecare își păstrează funcția și discursul pentru camere. În avion, lumile care oficial trebuie să țină distanță se așază fără dificultate: unul e prieten, altul e util, unul are expertiza, altul are compania, unul e naș, altul e fin.
Pe pământ, separația puterilor. La zece mii de metri, separația scaunelor.
Toyo Aviation începe să semene cu albumul de familie. Numele a apărut la zborurile Nordis asociate unor lideri PSD; documentele din presa scot acum alte deplasări din politică, magistratură, administrație și business. Asta nu înseamnă aceeași finanțare sau o operațiune comună. Arată cât de banal e jetul într-o lume care, pentru majoritatea, există doar în filme. Pentru ei nu e neapărat lux. E transport.
Se cunosc. Se invită. Călătoresc împreună. Noi aflăm când crapă serverul.
Și astfel ajung la 17 iulie. „Athos pentru voturi, Mykonos în privat”, scriam, fără să știu că Mykonos era deja în coordonate.
Credeam că scriu despre ipocrizia imaginii: pelerinajul pentru electorat, decorul care nu intră în fotografia de partid. Realitatea a fost mai generoasă decât metafora.
Athos rămâne bun pentru Facebook. Mykonos apare în manifest.
Iar când citim lista, „stânga de caviar” e o expresie sărăcăcioasă. Caviarul vorbește despre lux. Aici se vede ceva mai scump: accesul. La politicianul muncii. La senatorul energiei. La șeful aeroporturilor. La Oil Terminal. La fostul premier. La judecător. La omul de afaceri. La prietenul de treizeci de ani.
România televizată îi prezintă separat. Manifestul îi pune unul sub altul.
România oficială are Parlament, Guvern, CCR, tribunale, companii de stat, organizații patronale, declarații, incompatibilități și kilometri de legislație despre independență.
România informală are treisprezece scaune.
Pe 17 iulie am scris „Mykonos în privat”.
Nu știam că era deja manifest de zbor.
Acum știm și cine era pe listă.
Ciprian Maxim 