Sfat: Când intri la medicină, ia-ți și gluga. În caz că ești săltat, să nu te faci de râs cu prosopul pe cap
Constanța 2026
La Universitatea „Ovidius” din Constanța abia se încheiase sesiunea de restanțe la Anatomie când procurorii au început să descrie ceea ce ar fi funcționat, chiar în zilele examenelor din iulie și septembrie 2026, ca o mică piață a promovării. Potrivit DNA, în centrul dosarului se află Raluca Talpeș, cadru didactic la Facultatea de Medicină, acuzată de luare de mită în formă continuată, Omeroglu Batuhan, asistent universitar, acuzat de complicitate, și două studente identificate oficial prin inițiale, I.A. și Z.I.D., cercetate pentru rolul pe care l-ar fi avut în intermediere. Procurorii vorbesc despre cel puțin 15 studenți, comisioane păstrate pe traseu, 600 de euro pentru un colocviu și până la 2.500 de euro pentru un examen, cu peste 37.100 de euro în operațiunile investigate.
Duminică, 6 septembrie, cei doi asistenți universitari erau deja în arest preventiv, iar cele două studente, ambele în anul VI, se aflau sub control judiciar; una dintre ele este, potrivit relatărilor ProTV, șefă de promoție și urmează să susțină licența și apoi concursul de rezidențiat, iar avocații citați de presă susțin că faptele ar fi fost recunoscute. Sunt însă acuzații aflate la începutul unui dosar penal, nu condamnări, iar această diferență trebuie păstrată până la capăt.
Dosarul a produs și fotografia inevitabilă a unui suspect scos cu prosopul tras peste cap, așa încât, după trei decenii de asemenea povești, poate că la intrarea în UMF, pe lângă halat și stetoscop, n-ar strica să-ți iei și gluga. În caz că ești săltat, măcar să nu te faci de râs cu prosopul pe cap.
Numai că gluma se termină repede, pentru că povestea de la Constanța nu este interesantă prin tariful de 2.500 de euro. Tarife am mai avut. Intermediari am mai avut. Profesori și studenți duși la audieri am mai avut. Ceea ce merită urmărit acum este altceva: ce se întâmplă cu rezultatul academic atunci când statul ajunge să demonstreze că examenul care l-a produs a fost cumpărat?
Întrebarea are în România o istorie de peste treizeci de ani.
Treizeci de ani
La UMF „Grigore T. Popa” din Iași, în 1993, Irina Schrotter și Ioan Bogdan Petreanu, nepotul unui profesor al universității, au ajuns într-unul dintre primele mari scandaluri publice privind intermediari care primeau bani de la studenți străini pentru „rezolvarea” examenelor. Opt studenți pakistanezi ar fi plătit în total 4.000 de dolari înaintea unui examen de Imunologie, iar după ce nu au promovat au reclamat mecanismul. Cazul este important mai puțin prin sentința relatată contradictoriu în presa vremii și mai mult prin apariția, încă de atunci, a personajului care va reveni obsesiv în următoarele trei decenii: omul dintre student și profesor, cel care spune că are acces la rezultat.
Tot la Iași, în 2000, scandalul celor 63 de diplome de Stomatologie acordate unor cetățeni italieni a dus la una dintre cele mai radicale intervenții academice din această istorie. Senatul UMF a anulat diplomele după descoperirea unor nereguli grave, deși cercetarea penală în care au apărut, între alții, fostul decan Vasile Burlui, Jana Condurache, Dana Bugeac și Dolphi Drimmer nu a produs condamnări, cercetarea față de persoanele respective fiind ulterior închisă. Este un precedent esențial: penalul nu a găsit vinovați, dar universitatea a lovit în actul academic final.
La UMF „Victor Babeș” din Timișoara, între 2001 și 2003, cazul Adriana Gontean, cadru didactic la Anatomie pentru studenții străini, a dus la o anchetă în care PNA, precursorul DNA, descria bani și bunuri primite de la studenți pentru promovarea examenelor, precum și obligarea acestora să cumpere lucrări de Anatomie la prețuri de 100 de dolari sau 100 de euro. Zeci de studenți străini au furnizat informații anchetatorilor. Cifra de 9 ani și 8 luni de închisoare atribuită ulterior Adrianei Gontean în unele relatări de presă rămâne insuficient verificată pentru a fi prezentată aici drept deznodământ definitiv; ceea ce este documentat oficial este mecanismul descris de procurori. Despre soarta notelor obținute în sesiunile investigate nu apare însă un bilanț public comparabil.
Tot la UMF „Victor Babeș” din Timișoara, în 2013, profesorul Daniel Petru Cioca, de la Biologie celulară și moleculară, a fost prins într-un dosar de luare de mită de la studenți pentru promovarea examenelor. Mărturiile și ancheta descriau inclusiv două tarife: unul pentru accesul direct și unul, mai mare, atunci când apărea intermediarul. Cioca a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu suspendare. Universitatea i-a suspendat contractul după arestare. Din nou însă, condamnarea omului este mult mai ușor de urmărit public decât soarta examenelor cumpărate.
La UMF Craiova, povestea începe înaintea celebrului lot din 2015. În 2012, profesorul Florin Gorunescu, prodecan al Facultății de Farmacie, a fost denunțat pentru bani primiți în legătură cu examenul de Informatică, ancheta reținând 2.100 de euro proveniți de la 24 de studenți. După un traseu judiciar lung, a primit o pedeapsă cu suspendare.
Trei ani mai târziu, în 2015, aceeași universitate avea un dosar mult mai amplu. Cadrele universitare Dănuț Firu, Cristina Petrică, Daniela Cernea, Liviu Chirigiu, Ștefana Oana Purcaru și Lucica Roșu au fost trimise în judecată într-o cauză privind bani și diferite bunuri primite în legătură cu promovarea examenelor la Medicină, Medicină Dentară și alte programe. În 2021, Curtea de Apel Craiova a lăsat definitive condamnări cu suspendare pentru cei șase. Universitatea îi suspendase din activitate încă din perioada anchetei. Avem, așadar, intervenție asupra profesorilor și condamnări penale; ceea ce se vede mult mai greu în spațiul public este intervenția asupra rezultatelor academice produse în sesiunile compromise.
La UMF „Grigore T. Popa” din Iași, în 2014–2015, apare unul dintre cele mai clare dosare privind colectarea organizată a banilor de la studenți. În cazul disciplinei Clinica și terapia edentației totale, studentul Marian Nichita a strâns câte 150 de euro de la 14 colegi, în total 2.100 de euro, împreună cu lista numelor, iar banii au ajuns la absolventa Elena-Karina Balaș, ulterior Talpalariu, despre care acuzarea susținea că avea acces la cadrul didactic. Cei doi intermediari au ajuns în instanță, însă durata uriașă a procedurilor a făcut ca o parte dintre fapte să fie atinsă de prescripție. Este aproape modelul pur al pieței: nu mai avem studentul care bate individual la ușa profesorului, ci colectă, listă și intermediar.
Tot la Iași, dosarul soților Carmen Dorobăț și Gheorghe Dorobăț, declanșat în 2015 pentru fapte din 2014–2015, arată ce se întâmplă când mecanismul capătă dimensiune industrială. DNA a descris 57 de studenți și 5.700 de euro în cazul Carmen Dorobăț, pentru promovarea la Boli infecțioase și acordarea unor note de 8 și 9 fără evaluare obiectivă, și 67 de studenți și 6.700 de euro în cazul Gheorghe Dorobăț, la Anestezie generală, inclusiv situații în care acuzarea a susținut că în carnete fuseseră înscrise note nereale. Cadrele universitare au fost condamnate definitiv. Au existat cercetări și privind darea de mită de către studenți. Soarta academică a celor 124 de rezultate, în schimb, nu a produs în spațiul public un bilanț comparabil cu precizia cu care penalul a reconstituit banii.
Iar în 2017, tot la UMF Iași, apare cazul care explică poate cel mai bine economia intermediarului. Studentul Mustafa Abdi, împreună cu Ștefan Vladimir Păun și, în dosar, Andrei Chebac, a fost implicat într-un mecanism prin care studenților cu restanțe li se promitea intervenția pentru promovare contra unor sume de ordinul sutelor de euro. Abdi a fost condamnat la trei ani cu suspendare, Păun la doi ani și zece luni cu suspendare, iar Chebac a primit ulterior doi ani cu suspendare. Studenții cumpărători au primit soluții mai blânde, inclusiv amânarea aplicării pedepsei, în timp ce acuzația formulată față de conferențiarul de Anatomie Cristinel Stan nu a putut fi probată și cauza față de el a fost clasată.
Acesta este unul dintre cele mai importante cazuri tocmai pentru că distruge explicația simplistă potrivit căreia piața nu poate exista decât dacă profesorul este dovedit corupt. Poate exista și o piață a reputației de influență: studentul plătește fiindcă are încredere că intermediarul poate modifica rezultatul, chiar dacă procurorul nu reușește ulterior să demonstreze că banii au ajuns la examinator. Penalul poate condamna brokerul, poate trata diferit cumpărătorul și poate clasa acuzația față de profesor. Din momentul în care ajungem la nota universitară, urma publică se termină.
Fenomenul depășește însă marile UMF-uri și chiar examenul universitar obișnuit. La Universitatea Transilvania din Brașov, profesorul de Anatomie și Embriologie Lazăr Onisâi, fost prodecan, a ajuns într-un dosar cu zeci de acte de luare de mită de la studenți și sume de sute de euro pentru promovare, fiind condamnat la închisoare. La Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, profesorul Lucian Păiușan a fost cercetat pentru bani primiți de la studenți pentru examene; aici apare unul dintre puținele precedente publice în care intervenția nu s-a oprit la persoana cadrului didactic: documentele de examen au fost anulate, iar studenții au trebuit să susțină din nou probele. Tocmai excepția arată că rezultatul academic poate fi reparat atunci când instituția intervine contemporan cu frauda.
Iar la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, în 2024, miza a urcat de la examenul de an la examenul pentru titlul de farmacist specialist. Profesoara Olimpia Dumitriu Buzia, președinta comisiei, a fost acuzată că ar fi primit bani pentru furnizarea în avans a subiectelor, într-o sesiune în care procurorii au descris și folosirea unor materiale și dispozitive nepermise, iar cei 29 de candidați au fost declarați admiși cu medii peste 8. Dosarul a ajuns ulterior la trimiteri în judecată și acorduri de recunoaștere a vinovăției. În sursele publice consultate nu apare însă, până acum, un bilanț privind anularea sau reevaluarea titlurilor rezultate din sesiunea respectivă.
De aici înainte, toate aceste dosare spun aceeași poveste, dar nu despre corupția unei discipline și nici despre o anumită universitate.
Anatomia apare des — Timișoara, Iași, Brașov, acum Constanța — însă ar fi facil să declarăm sala de disecție focarul problemei. Dosarele cuprind Biologie celulară, Boli infecțioase, Anestezie, Informatică, Protetică și Farmacie. Numitorul comun nu este materia, ci examenul cu miză mare, puterea concentrată asupra rezultatului și apariția cuiva care spune că îl poate „rezolva”.
Iar din acel punct începe problema pe care dreptul penal nu o poate rezolva singur.
Penalul și catalogul
Penalul judecă oameni. Universitatea certifică rezultate și competențe. Administrația emite diplome și titluri. Organizațiile profesionale autorizează exercitarea profesiei. O constatare produsă într-unul dintre aceste registre nu produce automat toate consecințele în celelalte.
Dreptul universitar știe ce să facă atunci când frauda este descoperită în timpul examenului: rezultatul poate fi anulat, proba poate fi reorganizată, studentul poate fi sancționat. Legea știe separat și cum poate fi atacat un act final de studii obținut fraudulos, anularea diplomei fiind supusă controlului instanței.
Problema este ceea ce se află între ele.
Nota din anul II sau III nu este diploma. Este o celulă din catalog. Numai că peste acea celulă se așază creditul, peste credit anul promovat, apoi următorii ani, licența, rezidențiatul, specialitatea și dreptul de practică. Dacă frauda este descoperită în ziua examenului, precum în unele dintre precedentele în care studenții au fost reexaminați, lanțul poate fi întrerupt. Dacă examenul este cumpărat în 2014, iar condamnarea definitivă vine după cinci sau șase ani, studentul poate fi deja medic când justiția stabilește ce s-a întâmplat în sala de examen.
Nici art. 290 alin. (3) din Codul penal nu rezolvă această ruptură. Studentul care a dat mită și denunță fapta înainte ca organele de urmărire penală să fi fost sesizate poate beneficia de cauza de nepedepsire. Aceasta îl scapă, în condițiile legii, de pedeapsa penală; nu îi validează examenul și nu îi oferă imunitate academică. Penalul și catalogul rămân două registre diferite.
Aici trebuie privit dosarul Ovidius din 2026. Universitatea a anunțat că a cooperat cu DNA și a pus la dispoziția anchetatorilor documentele solicitate, însă nu apare până acum o precizare publică despre soarta examenelor vizate de anchetă. Nu știm dacă acuzațiile vor fi confirmate în instanță și nu putem transforma percheziția sau arestarea preventivă într-o condamnare. Dar nici timpul nu este neutru: studentele cercetate sunt în anul VI, iar una dintre ele se află, potrivit relatărilor presei, chiar înaintea licenței și a rezidențiatului.
Ce rămâne de știut
De aceea, peste câțiva ani, partea cu adevărat interesantă a dosarului de la Constanța nu va mai fi fotografia cu prosopul și nici dacă un examen costa 600 sau 2.500 de euro. Vom ști cine a fost condamnat, cine a fost achitat și ce a putut demonstra procurorul.
Mai important va fi să știm ce s-a întâmplat cu rezultatele academice despre care astăzi se afirmă că au fost cumpărate.
Pentru că medicina nu se construiește din sentințe, ci din competențe despre care universitatea certifică faptul că au fost verificate. Iar atunci când statul ajunge să demonstreze că o evaluare a fost cumpărată, problema nu se încheie odată cu sentința celui care a vândut-o.
De peste treizeci de ani, România a învățat să ancheteze omul care vinde nota, dar se vede mult mai greu ce face cu nota vândută.
Ciprian Maxim 