Alianța Universitară a celor șase facultăți de medicină și farmacie (G6 UMF) a venit pe pagina mea, sub textul despre rezidentul care a notificat statul, și a pus diagnosticul: eu n-aș exista, aș fi un pseudonim, aș găti tocăniță cu inteligență artificială, aș fi stomatolog fără drept la opinie între marii experți ai sistemului de sănătate și aș hrăni frustrați dezamăgiți de sistem. Semnătura este a alianței. Președinta ei este Anca Dana Buzoianu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj. Nu e un străin rătăcit într-un fir. Este vârful care coboară în comentariile mele ca să-i învețe pe medici cine are voie să vorbească.
Aceeași voce apare, în presă medicală, ca membră a Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, apoi ca delegată în Adunarea Națională Bisericească. Viața Medicală a reluat, în mai, anunțul care o prezintă ca expertiză pentru îngrijirea bolnavilor, ca punte între știință și credință, ca semn că Biserica privește omul ca unitate de trup și suflet. Profilul e de mireancă așezată, pusă în slujba comunității. Sub textul meu, profilul se schimbă: frustrații merită ironie, subalternul merită muțenie, iar cel care semnează merită să rămână excepție.
Fabrică de cumințenie nu înseamnă foarfecă pe toți, ci destul de puțini vorbitori ca restul să înțeleagă norocul de a tăcea. Dimitrie Chele a stricat media. Un rezident care anunță autoritățile le arată studenților că se poate și altfel, iar atunci trebuie grăbită reparația: adresa către universitate, sfatul de tăcere către medicul din casă, etichetele de frustrat și de inexistent. Nu ca să se câștige o dezbatere. Ca excepția să rămână excepție.
Comentariul nu mi se adresează doar mie. I se adresează, pe nume, lui Doru Diculescu, medic primar de obstetrică și ginecologie la Clinica „Dominic Stanca”, conferențiar universitar și director al Departamentului „Mama și copilul” din aceeași universitate clujeană. Este subalternul rectorului care prezidează alianța. Mesajul, scris pe pagina mea, e scurt: nu cred că are rost să vă contraziceți cu domnul Maxim. Un medic din organigrama Clujului este sfătuit, sub ochii publicului, să nu discute cu cel care a scos la lumină adresa către Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”. Tăcerea nu e cerută unui străin, ci subalternului.
Linia e veche. În 2018, ca decan, Anca Dana Buzoianu a numit o studentă făptură cu capul sec și a spus că oricum nu putea fi transformată în intelectual. În martie 2026, ca rector, i-a scris în privat unei colege medic care comentase echilibrat un text de pe pagina mea că este impenetrabilă cognitiv, adică nu pricepe nimic, și că poza de profil o scutește de mirare. În mai, aceeași voce intra în Adunarea Eparhială ca semn de deschidere către lume și de grijă pentru bolnavi. În august, alianța pe care o conduce coboară din nou în comentariile mele și îi spune unui conferențiar că n-are rost, iar din aceeași respirație îi declară frustrați pe medicii care sesizează. Cine iese din bancă primește diagnostic. Cine rămâne în bancă își păstrează locul. Pe cei deja cuminți nu-i deranjează nimeni. Pe ăla care a scăpat îl fac caz.
Dimitrie Chele a semnat. La începutul lunii iulie a notificat Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate, Direcția de Sănătate Publică București și Ministerul Sănătății. A doua zi, Institutul Național de Neurologie și Boli Neurovasculare a cerut Universității „Carol Davila”, membră a aceleiași alianțe, și Spitalului „Marie Curie” să-l scoată din stagiu. Pe 13 august autoritatea a suspendat acreditarea institutului pe temeiul neconformităților de siguranță capabile să genereze pericol. Pe 18 august i s-a comunicat rezidentului. Actele există. Comentariul de pe pagina mea nu dezbate problema de fond. Atacă dintr-o respirație, pe toți cei care încă nu s-au predat.
Aici e greșeala gravă. Dacă frustrat înseamnă medicul care a văzut salonul și a folosit legea avertizorului, atunci Chele este frustrat. Dacă impenetrabil cognitiv înseamnă colega medic pediatru care nu repetă ca un soldat, atunci sunt impenetrabili toți cei care nu se aliniază. Dacă nu are rost înseamnă că un conferențiar din Cluj nu trebuie să vorbească cu cel care publică adrese către decanat, atunci dialogul academic este o ficțiune de festivitate, iar unitatea de trup și suflet rămâne formulă de comunicat. Alianța transformă semnalul de alarmă în defect de inteligență și replica internă în indisciplină de subaltern. Nu mai trebuie să întrebi de ce a căzut o acreditare. Întrebi de ce e tulburat cel care a vorbit și de ce e cuminte cel căruia i s-a spus să tacă.
Nu prescriu tratament pentru fibrilație atrială pe internet. Când scriu despre o situație clinică, mă raportez la studii. Când scriu despre institutul de neurologie, mă raportez la registratură. Un ordin de acreditare nu-și pierde forța dacă îl citește un stomatolog, iar o adresă către decanat nu devine inofensivă dacă autorul este declarat frustrat. Universitatea din București a primit cererea de a tăia rotația avertizorului. În loc să spună ce a dispus UMF „Carol Davila”, președinta alianței lasă marca rectoratelor să explice, sub textul meu, că dezamăgiții merită ironie, iar subalternii merită muțenie.
Profesia nu este amenințată de rezidentul care notifică statul. Legea avertizorului există ca un om din sistem să poată vorbi fără să fie tratat ca o făptură cu capul sec. Îngrijirea bolnavului, invocată când scaunul eparhial cere expertiză, începe cu salonul de spital și cu dreptul de a spune ce se întâmplă în el. Când alianța îi numește frustrați pe cei care o fac și le cere tăcere medicilor din casă, spune că legea este pentru alții, disciplina este pentru ai lor, iar morala de festivitate este pentru presă. Pe cei deja dresați nu-i deranjează nimeni. Pe ăla care a scăpat îl fac caz, ca restul să înțeleagă norocul de a rămâne cuminți.
Chele a semnat. Autoritatea a suspendat. Institutul a scris la universitate. Un medic primar, conferențiar și director de departament din Cluj a fost sfătuit, pe pagina mea, să nu se bage. Publicul așteaptă procesul-verbal al Direcției de Sănătate Publică și răspunsul universității, nu o etichetă de inteligență pentru cei care s-au săturat să tacă. Frustrarea, dacă există, este a pacientului ținut într-un spital cu acreditarea tăiată în sertar și cu ștampila încă pe perete. Restul este vocabular de castă, coborât în comentarii împotriva celor care mai scapă.
