Există un cuvânt care circulă cu furie în spitalele românești: Umefistan.
Nu este o glumă de coridor. Este diagnosticul exact al bolii care ucide sistemul medical românesc. Umefistan înseamnă Republica UMF – un stat paralel, feudal și rapace, care a capturat formarea medicilor, posturile din spitale și, în ultimă instanță, sănătatea publică.
Cum funcționează acest cartel?
Universitățile de medicină au transformat integrarea clinică într-o poartă privilegiată. Pe ușa din față intră prin concurs, cu sudoare și ani de așteptare. Pe ușa din dos intră fiii, fiicele, nepoții, finii și protejații „baronilor” academici – fără concurs real, fără evaluare independentă, fără răspundere. Ei primesc posturi, scutiri de gărzi, salarii întregi pentru normă de jumătate și funcții de conducere pe tavă.
În timp ce medicii onești fac gărzi până la epuizare și rămân fără posturi stabile, „specialii” de la UMF semnează hârtii, ocupă scaune și decid soarta celorlalți.
Și nu se opresc aici.
UMF-urile controlează admiterea la facultate, rezidențiatul, examenele de specialist și integrarea în spitale. Ele produc medici în serie, dar decid cine are dreptul să profeseze. Ministerul Sănătății? A devenit un spectator neputincios care doar comentează efectele deciziilor pe care le-a semnat chiar el.
Rezultatul este o catastrofă națională.
România este campioană europeană la mortalitate tratabilă și prevenibilă. Cheltuim cel mai puțin pe sănătate din UE și murim ca la începutul secolului trecut. Avem mii de absolvenți de medicină, dar secții întregi funcționează cu rezidenți epuizați și medici care pleacă sau renunță. Avem „speciali” care nu sunt capabili să opereze singuri și medici competenți care conduc Uber la ora patru dimineața.
Umefistan este un sistem proiectat să funcționeze exact așa: puterea concentrată la universitate, responsabilitatea aruncată pe umerii spitalelor și ai medicilor, iar costul plătit de pacienți.
Când un rezident este umilit public pentru că pune întrebări, când o carieră este blocată prin proceduri administrative „legale”, când tăcerea devine condiție de supraviețuire – nu mai vorbim de reformă. Vorbim de captură.
Este timpul să spunem lucrurilor pe nume.
Umefistan nu este o poreclă. Este un diagnostic grav de capturare instituțională.
Până când nu vom demonta această piramidă feudală, până când posturile nu vor fi scoase la concurs real, până când integrarea clinică nu va înceta să fie un ascensor pentru clientele academice, România va continua să producă medici și să consume oameni.
Sănătatea publică nu este proprietatea universităților de medicină.
Este o obligație a statului față de cetățeni.
Iar statul, de prea mult timp, a abdicat.
Este momentul să își recapete autoritatea – înainte ca Umefistan să devină singura Românie medicală pe care o mai avem.
Vezi și: Republica UMF București. Rezidentul care a deranjat marile somități ale neurologiei; Ei aveau 235 de voturi. Eu aveam o petiție.
