Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași a recunoscut oficial, printr-un comunicat publicat la 29 octombrie 2026, că programul de consultații afișat pe site-ul instituției nu corespundea programului efectiv al unui medic din ambulatoriul integrat. Recunoașterea vine după ce am semnalat o aparentă suprapunere între orele de consultații ale conf. univ. dr. Minela-Aida Mărănducă și activitatea sa didactică de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași.
În tabelul publicat de spital, medicul figura cu program de consultații de luni până vineri, între orele 7:00 și 10:30. În orarul universitar pentru semestrul început în octombrie 2026, aceeași persoană figura cu activități didactice luni, marți și miercuri, între orele 7:30 și 9:30. Rezultau, pe hârtie, șase ore de suprapunere săptămânală, în care medicul părea să fie programat simultan în două instituții publice.
Conducerea spitalului susține acum că suprapunerea nu exista în realitate, deoarece programul afișat era unul neactualizat. Potrivit comunicatului, acesta a fost retras de pe site la 28 octombrie, urmând să fie înlocuit cu programul corect la 29 octombrie. Instituția precizează că retragerea nu a urmărit ascunderea informațiilor și anunță verificări administrative privind întârzierea actualizării programului, invocând în acest context data de 9 iunie 2026.
Așadar, timp de aproape cinci luni, potrivit cronologiei indicate chiar de spital, informațiile puse la dispoziția pacienților nu au reflectat programul despre care conducerea afirmă că era aplicat efectiv. Iar această situație ridică o problemă administrativă care nu poate fi rezolvată prin simpla înlocuire a unui tabel de pe internet.
Cine aprobase programul real, când intrase acesta în vigoare și de ce nu fusese publicat? Ce program utiliza personalul care făcea programările pacienților? Și ce program fusese comunicat Casei de Asigurări de Sănătate Iași?
Ultima întrebare este deosebit de importantă, deoarece activitatea din ambulatoriul integrat nu se desfășoară exclusiv în baza unui orar afișat pe site. Ea presupune grafice individuale, aprobări administrative, evidențe ale timpului de lucru și obligații contractuale în relația cu casa de asigurări. Reglementările aplicabile stabilesc responsabilități pentru conducerea spitalului în organizarea activității, iar programul cabinetului și graficul individual al medicului nu sunt neapărat documente identice.
Prin urmare, pentru a lămuri situația, trebuie confruntate programul individual aprobat de manager, documentele comunicate CAS Iași și evidențele activității desfășurate efectiv în perioada investigată. Un program prezentat astăzi, fără suprapuneri, nu poate înlocui documentele care arată ce fusese aprobat și aplicat înainte de apariția controversei.
În urma publicării informațiilor inițiale, am discutat și cu un profesor universitar familiarizat cu mecanismul integrării clinice, care mi-a explicat o vulnerabilitate a sistemului despre care se vorbește prea puțin. La începutul anului, cadrele didactice își stabilesc programul clinic în funcție de orele de curs și de lucrări practice. Numai că orarele universitare se schimbă odată cu semestrele, în februarie și apoi în octombrie, iar modificările nu sunt întotdeauna comunicate și introduse în programele spitalelor.
Profesorul a recunoscut că asemenea omisiuni se pot produce inclusiv din neatenție, fără intenția de a ascunde ceva. Explicația sa oferă un mecanism plauzibil pentru apariția unor suprapuneri între documente, fără ca acestea să dovedească automat absența de la serviciu sau încasarea unor drepturi salariale necuvenite.
Dar aceeași discuție a adus în atenție o problemă și mai serioasă, formulată de profesor în cuvinte foarte directe:
„Poți să potrivești perfect cele două orare, fără nicio suprapunere, dar să îți bați joc de toate, nici la UMF, nici la spital…”
Aici începe adevărata problemă a controlului instituțional. Un profesor poate avea un orar universitar fără nicio suprapunere cu programul clinic, iar cele două instituții pot deține documente impecabil întocmite. Rămâne însă de verificat dacă activitatea didactică a fost susținută personal, dacă prezența clinică a fost consemnată corect și dacă eventualele înlocuiri au fost aprobate și înregistrate.
În universitățile de medicină, unde aceeași persoană poate desfășura activități didactice, medicale și de cercetare, verificarea muncii efective presupune mai mult decât compararea unor tabele. Sunt necesare evidențe distincte, proceduri clare pentru modificarea programelor și responsabilități asumate de cei care confirmă activitatea prestată.
La „Sf. Spiridon”, dimensiunea acestei probleme merită o atenție specială. În analiza de management pentru anul 2023, spitalul menționa peste 170 de cadre didactice universitare și peste 1.500 de medici rezidenți implicați în activitatea sa. Sunt cifre istorice, dar suficiente pentru a înțelege amploarea colaborării dintre spital și mediul universitar și importanța unor mecanisme de verificare care să funcționeze dincolo de semnături și formulare.
Mai există un aspect pe care comunicatul conducerii îl tratează insuficient: pacienții. Dacă programul publicat nu era cel real, oamenii care îl consultau pentru a-și organiza vizitele la medic primeau informații greșite. Spitalul trebuie să explice dacă sistemul de programări utiliza intervalele corecte și dacă această neconcordanță a afectat accesul la consultații.
În privința conf. univ. dr. Minela-Aida Mărănducă, precizarea oficială a spitalului trebuie consemnată fără echivoc: conducerea afirmă că nu a existat o suprapunere efectivă între activitatea clinică și cea universitară. Până la examinarea documentelor originale, nu există temei pentru a afirma că medicul ar fi absentat nejustificat sau ar fi fost remunerat pentru activități neefectuate.
Totodată, profesorul universitar cu care am discutat a oferit și o precizare privind relațiile profesionale din disciplina Fiziologie, afirmând că, din informațiile sale, Mărănducă nu ar fi fost favorizată de prof. univ. dr. Ionela-Lăcrămioara Șerban, ci ar fi fost chiar omisă de la o oportunitate de promovare în trecut. Această relatare nu a putut fi confirmată documentar, însă este relevantă pentru evaluarea corectă a informațiilor inițiale și nu trebuie ignorată.
În acest moment, responsabilitatea principală pentru clarificarea situației revine conducerii Spitalului „Sf. Spiridon”. Ea trebuie să prezinte graficul individual valabil în octombrie, documentele care atestă aprobarea și comunicarea acestuia, explicația întârzierii publicării și rezultatele verificărilor administrative anunțate. CAS Iași poate clarifica ce program figura în documentele contractuale, iar UMF Iași poate confirma organizarea și desfășurarea activităților didactice.
Investigația a pornit de la un nume și de la două orare care păreau să se suprapună. Răspunsul spitalului a adus în discuție o problemă mai largă: felul în care sunt coordonate și controlate activitățile cadrelor didactice integrate clinic, într-un sistem în care mai multe instituții publice au obligația de a verifica munca prestată și de a justifica banii cheltuiți.
Spitalul ne spune că programul de pe site era greșit. Foarte bine. Atunci să ne arate programul corect, documentele prin care a fost aprobat și evidențele care confirmă aplicarea lui.
Pentru că un program poate fi corectat într-o după-amiază. Cinci luni de informații greșite și responsabilitatea pentru ele nu dispar odată cu ștergerea unui tabel de pe site.
Bibliografie
- Spitalul „Sf. Spiridon” Iași – Comunicat oficial, 29.10.2026:
https://www.spitalspiridon.ro/index.php/home/noutati/6462-program-de-lucru-medici-in-ambulatoriu-integrat - Spitalul „Sf. Spiridon” Iași – Programul medicilor din ambulatoriul integrat:
https://spitalspiridon.ro/index.php/ambulatoriu/program
Copie arhivată (Wayback Machine, 17 iunie 2026; pagina originală returnează eroarea 404 din 29 octombrie 2026): https://web.archive.org/web/20260617160150/https://spitalspiridon.ro/index.php/ambulatoriu/program - Spitalul „Sf. Spiridon” Iași – Regulamentul intern:
https://www.spitalspiridon.ro/docs/2024/Legislatie/Regulament_intern.pdf - Ordinul MS nr. 870/2004 – Timpul de muncă al medicilor:
https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/53835 - Ordinul MS nr. 1.077/2026 – Modificarea reglementărilor privind programul medical:
https://legislatie.just.ro/Public/FormaPrintabila/00000G3E5HVOWVTG6ZE0NVE24E52C2F8 - Ordinul MS/CNAS nr. 1.857/2023 – Norme privind contractarea serviciilor medicale:
https://www.spitalspiridon.ro/docs/2024/Legislatie/ORDIN%20nr.%201.857%20din%2030%20mai%202023.pdf - HG nr. 521/2023 – Contractul-cadru privind serviciile medicale:
https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/270773 - Legea nr. 544/2001 – Liberul acces la informațiile de interes public:
https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/31413 - UMF „Grigore T. Popa” Iași – Orarele Facultății de Medicină:
https://www.umfiasi.ro/ro/academic/student/Pagini/Medicina.aspx
