O icoană, o cruce, racla unui sfânt, o relicvă catolică, o piatră venerată de evrei sau Piatra Neagră de la Mecca au semnificații religioase profund diferite, dar pentru microbiologie diferențele teologice dispar în clipa în care sute sau mii de oameni pun succesiv mâna sau buzele pe aceeași suprafață. Din acel moment există o întrebare strict medicală: poate un microorganism lăsat de un om să rămână viabil pe obiect suficient timp pentru a ajunge la următorul?
Răspunsul scurt este da, acest lucru este biologic posibil și fiecare etapă importantă a mecanismului a fost demonstrată experimental. Răspunsul mult mai interesant este că posibilitatea microbiologică nu s-a tradus până acum într-o dovadă epidemiologică solidă că sărutarea icoanelor, crucilor, relicvelor sau altor obiecte sacre reprezintă o sursă importantă de îmbolnăvire. Între cele două afirmații există o diferență enormă.
De la gură la obiect și înapoi la gură
Buzele și saliva lasă material biologic pe suprafețele cu care intră în contact. O persoană care elimină un microorganism prin secrețiile orale îl poate depune pe obiectul pe care tocmai l-a sărutat, iar următoarea persoană poate veni în contact cu acel material. Probabilitatea transferului depinde însă de microorganism, cantitatea eliminată, materialul suprafeței, umiditate, temperatură, lumină, timpul dintre două contacte și, în final, de doza necesară pentru producerea infecției.
Suprafețele netede și neporoase pot favoriza transferul mai mult decât cele poroase. Experimentele asupra transferului microorganismelor de pe obiecte pe degete și apoi către regiunea gurii au arătat că o proporție deloc neglijabilă din încărcătura microbiană poate parcurge acest traseu. Într-un experiment publicat în Journal of Applied Microbiology, transferul de pe unele suprafețe neporoase către mână a ajuns la zeci de procente, iar transferul ulterior de la degete către buze a fost de aproximativ o treime pentru microorganismele-test utilizate.
Procentele respective nu pot fi aplicate unei icoane, unei racle sau Pietrei Negre de la Mecca, deoarece condițiile experimentale sunt diferite. Demonstrează însă că traseul suprafață–mână–gură nu este o construcție teoretică.
Contactul direct gură–suprafață–gură este mai puțin studiat cantitativ, deși tocmai acesta este mecanismul relevant atunci când mai mulți oameni sărută succesiv exact același loc. Timpul devine aici esențial. O picătură proaspătă de salivă pe care următoarea persoană o atinge după câteva secunde nu este microbiologic echivalentă cu aceeași suprafață după uscarea secreției, expunerea la lumină și trecerea câtorva ore.
Herpesul este probabil exemplul cel mai intuitiv
Virusul Herpes simplex tip 1, HSV-1, se transmite în principal prin contact cu secrețiile orale și poate fi eliminat inclusiv de persoane care nu au în acel moment leziuni herpetice evidente.
Experimente în care HSV-1 a fost introdus în salivă umană și depus pe suprafețe din plastic și crom au arătat că în primele 30 de minute infectivitatea se poate păstra, după care cantitatea de virus viabil scade puternic; virus infectant a putut fi recuperat experimental și după două ore. Alte studii au demonstrat supraviețuirea HSV-1 pe diferite suprafețe pentru perioade dependente puternic de condițiile de mediu.
Asta face posibil, cel puțin biologic, următorul traseu: o persoană care elimină HSV-1 sărută un obiect, lasă salivă pe el, iar altă persoană atinge cu buzele aceeași suprafață înainte ca virusul să-și piardă infectivitatea.
Nu înseamnă că acest traseu produce frecvent herpes. Aici literatura se oprește: nu există dovezi epidemiologice convingătoare că venerarea unei icoane sau relicve reprezintă o sursă importantă de infecții HSV-1.
Alte microorganisme
Adenovirusurile sunt interesante deoarece unele dintre ele persistă relativ bine în mediul exterior, iar transmiterea prin obiecte și suprafețe contaminate este recunoscută. Virusurile respiratorii, inclusiv virusurile gripale, pot fi depuse și recuperate de pe suprafețe, dar într-o biserică aglomerată sau într-un mare pelerinaj transmiterea prin aer și contactul apropiat dintre oameni sunt căi mult mai importante și fac extrem de dificilă atribuirea unei eventuale infecții obiectului sărutat.
Streptococul de grup A și stafilococii pot fi transferați prin secreții și contact, iar experimentele arată că saliva poate prelungi supraviețuirea unor bacterii pe anumite materiale. Virusul Epstein–Barr, prezent în salivă și celebru tocmai pentru transmiterea prin sărut, poate fi discutat ca posibilitate biologică, dar transmiterea sa printr-un obiect de cult nu a fost demonstrată.
În schimb, HIV nu are ce căuta într-o listă obișnuită a bolilor dobândite prin sărutarea obiectelor, iar tuberculoza trebuie privită în primul rând ca boală cu transmitere aerogenă. Într-un pelerinaj aglomerat, problema pentru tuberculoză este omul contagios aflat în mulțime, nu racla pe care a sărutat-o.
Același principiu trebuie aplicat fiecărui microorganism: faptul că poate fi găsit în secrețiile orale nu demonstrează că un obiect intermediar reprezintă o cale epidemiologic relevantă de transmitere.
Obiectele religioase chiar se contaminează
Aici nu mai suntem în domeniul ipotezelor.
În 2009, cercetători israelieni au prelevat probe de pe 70 de mezuzah-uri dintr-un centru medical. Mezuzah-ul este obiectul fixat pe ușorii ușilor, pe care mulți credincioși îl ating, după care își sărută degetele.
Șaizeci și nouă dintre cele 70 de obiecte testate au prezentat creșterea unor microorganisme potențial patogene. Au fost identificate inclusiv Escherichia coli, Klebsiella, stafilococi și fungi. Cercetătorii au prelevat, pentru comparație, probe de pe mânerele ușilor din aceleași zone, iar acestea erau mult mai rar pozitive.
Explicația era remarcabil de simplă: mânerele făceau parte din rutina de curățenie și dezinfecție, obiectele religioase nu.
Sacralitatea nu modificase microbiologia obiectului, dar modificase comportamentul oamenilor față de el.
Un studiu ulterior a investigat contaminarea mezuzah-urilor într-un spital din Brooklyn, confirmând că problema nu era particulară unui singur spital israelian.
Există însă și rezultate care temperează imediat concluzia. Într-un spital german au fost analizate 50 de Biblii din saloane și 99 de cărți de imnuri din capelă. Microorganisme existau pe toate, ceea ce nu este surprinzător pentru obiecte manipulate de oameni, însă patogenii erau rari, iar retrospectiv cercetătorii nu au identificat infecții invazive produse de aceștia. Concluzia lor a fost că datele nu susțineau considerarea Bibliilor drept surse de infecții nosocomiale.
A găsi un microb pe un obiect și a demonstra că obiectul îmbolnăvește oameni sunt două lucruri complet diferite.
Creștinii au sărutat obiecte comune cu multe secole înaintea dezbaterilor actuale
Sărutarea obiectelor de cult nu este o particularitate ortodoxă.
În creștinismul occidental medieval a existat chiar un obiect liturgic construit special pentru acest scop: instrumentum pacis, osculatorium sau pax. În locul sărutului direct al păcii dintre credincioși, o placă realizată din metal, fildeș sau lemn era sărutată și apoi oferită succesiv celorlalți participanți la Liturghie.
Sursele liturgice istorice consemnează inclusiv ștergerea obiectului cu o pânză înainte de a fi prezentat următorilor credincioși. Nu putem pretinde că oamenii Evului Mediu înțeleseseră microbiologia modernă și tocmai de aceea îl ștergeau, dar gestul este remarcabil.
Unele asemenea obiecte erau în același timp relicvarii.
Sărutarea relicvelor a rămas parte a devoțiunii catolice, iar problema igienei nu s-a născut odată cu pandemia COVID-19. În 2019, American Journal of Infection Control publica o discuție despre riscul infecțios al sărutării inelului papei și al altor ritualuri religioase. Autorii consemnau că, la Paris, atunci când erau prezentate relicvele Patimilor lui Hristos, călugării foloseau soluție hidroalcoolică între credincioșii care le sărutau.
Cu un an înainte de SARS-CoV-2, cineva aplica deja o regulă foarte simplă: un om sărută relicva, suprafața este dezinfectată, apoi vine următorul.
Lourdes: milioane de pelerini și epidemii reale, dar nu din cauza unei stânci
La Lourdes, atingerea stâncii Grotei face parte din gesturile tradiționale ale pelerinajului, iar sursele locale descriu și sărutarea acesteia.
Aici avem ceva și mai interesant: pelerinajele la Lourdes chiar au fost implicate în focare infecțioase.
În 2003 a fost descris un focar de norovirus care a afectat cel puțin 450 de persoane asociate unui pelerinaj. În 2008 au fost identificate nouă clustere legate de pelerinaje la Lourdes, în Franța, Italia, Irlanda și Olanda, cu aproximativ 90 de cazuri primare și peste 100 de cazuri secundare.
Asta nu demonstrează că oamenii au luat norovirus sărutând stânca.
Investigațiile epidemiologice au indicat predominant transmiterea de la persoană la persoană. Pelerinii călătoresc împreună, mănâncă împreună, dorm în aceleași spații, folosesc aceleași toalete, se ating și petrec ore în apropierea altor oameni. Într-un asemenea mediu, izolarea unui singur obiect drept sursă necesită dovezi pe care aceste investigații nu le-au furnizat.
Lourdes ne oferă astfel o lecție metodologică foarte bună: faptul că într-un loc există simultan un obiect sărutat de mulțimi și un focar infecțios nu demonstrează că primul l-a provocat pe al doilea.
Zidul de Vest și mezuzah-ul
Aceeași problemă apare în iudaism.
În martie 2020, după consultarea autorităților sanitare israeliene, rabinul Zidului de Vest le-a cerut credincioșilor să nu mai sărute pietrele Zidului. Era o măsură de precauție în contextul COVID-19, nu rezultatul demonstrației că Zidul produsese infecții.
Pentru mezuzah, în schimb, avem studiile microbiologice amintite anterior: obiectele intens atinse pot acumula microorganisme, iar ritualul poate introduce o etapă suplimentară — omul atinge suprafața și apoi își duce mâna la gură.
Experimentele generale privind transferul microorganismelor de pe suprafețe pe degete și apoi la buze demonstrează că un asemenea traseu este posibil.
Piatra Neagră de la Mecca
Islamul oferă probabil exemplul cel mai direct de contact repetat al gurii cu același obiect sacru.
Tradiția islamică consemnează sărutarea Pietrei Negre de la Kaaba. Dacă pelerinul nu poate ajunge direct la ea, există variante rituale care presupun atingerea cu mâna și apoi sărutarea mâinii sau atingerea cu un obiect urmată de sărutarea acestuia.
Din perspectiva microbiologiei sunt trei trasee diferite: gură–suprafață–gură; suprafață–mână–gură; suprafață–obiect–gură.
Hajj-ul este una dintre cele mai mari concentrări umane recurente de pe planetă și transmiterea bolilor infecțioase în timpul pelerinajului este foarte bine documentată. Infecțiile respiratorii, colonizarea cu pneumococ și alte infecții au fost urmărite în numeroase studii.
Există inclusiv cercetări microbiologice asupra mediului. Într-un studiu realizat în timpul Hajj-ului din 2016 și 2018 au fost recoltate 142 de probe de pe suprafețe frecvent atinse în Mecca, Mina, Arafat și Medina. Șaptezeci, adică 49,3%, au fost pozitive prin metode moleculare pentru cel puțin un agent respirator investigat, fiind detectate, printre altele, rinovirus, Streptococcus pneumoniae, Staphylococcus aureus și Haemophilus influenzae.
Piatra Neagră nu a fost testată în acel studiu.
Este o precizare esențială. Nu putem lua rezultatele obținute de pe mese, robinete sau răcitoare de apă și să le mutăm, prin imaginație, pe Piatra Neagră.
În timpul pandemiei, autoritățile saudite au restricționat temporar atingerea Kaabei și sărutarea Pietrei Negre. Și aceasta a fost o măsură de prevenție, nu dovada unui focar produs anterior prin această cale.
Icoanele, crucile și moaștele ortodoxe
În practica ortodoxă, mecanismul este același. Credincioșii pot săruta icoane, cruci, racle sau suprafețele care protejează moaștele, Evanghelia în anumite contexte și mâna clericului.
Pentru unele mari pelerinaje ortodoxe există literatură medicală privind bolile transmisibile și prezentările la serviciile medicale. Inclusiv pelerinajul Sfintei Parascheva de la Iași a fost analizat din perspectiva vulnerabilităților sanitare, iar autorii au menționat atingerea și sărutarea relicvei drept o posibilă cale de expunere.
Asta rămâne însă o ipoteză epidemiologică. Nu există în studiul respectiv demonstrația că un anumit microorganism a fost preluat de pe raclă și a produs infecția unui anumit pelerin.
Există și o informație care merită păstrată tocmai pentru că merge în direcția opusă. Un studiu etiopian asupra infecției cu Helicobacter pylori a întrebat explicit participanții despre obiceiul de a săruta crucea prezentată de preot. După ajustarea statistică, sărutarea crucii nu s-a asociat cu infecția cu H. pylori: AOR 1,13, interval de încredere 95% 0,25–4,84, p=0,906.
Intervalul este larg, deci studiul nu poate demonstra nici protecție, nici absența absolută a riscului. Poate spune însă ceva important: într-un studiu care a căutat efectiv asocierea dintre o infecție și sărutarea unui obiect religios, asocierea nu a fost găsită.
Apa sfințită este altă poveste
Dacă ieșim din zona obiectelor sărutate și privim mai larg ritualurile religioase, există situații în care legătura cu infecția este mult mai bine documentată.
Apa sfințită poate deveni contaminată.
Într-un studiu publicat în Journal of Hospital Infection, 13 probe de apă sfințită au prezentat încărcături bacteriene cuprinse aproximativ între 10³ și 10⁸ unități formatoare de colonii pe litru. Au fost izolate inclusiv Pseudomonas aeruginosa, Enterobacter, Escherichia coli, Aeromonas hydrophila și Candida. Literatura medicală conține și cazuri clinice în care apa sfințită contaminată a fost implicată în infecții cu Acinetobacter sau Klebsiella, în special atunci când a fost aplicată unor pacienți vulnerabili, pe plăgi sau în apropierea dispozitivelor medicale.
Aici dovezile sunt mai puternice decât în cazul icoanelor.
Este o diferență importantă: faptul că medicina a reușit să demonstreze transmiterea în anumite ritualuri, dar nu în cazul sărutării obiectelor sacre, arată de ce nu putem pune toate practicile religioase în aceeași categorie.
PCR pozitiv nu înseamnă că obiectul este infectant
Una dintre cele mai frecvente erori apărute în timpul pandemiei a fost confundarea detectării materialului genetic al unui virus cu demonstrarea prezenței unui virus viabil.
Sunt trepte diferite ale dovezii.
Poți detecta ADN sau ARN microbian pe o suprafață fără ca microorganismul să mai fie capabil să infecteze.
Poți cultiva un microorganism viabil fără să demonstrezi că o cantitate suficientă va fi transferată următorului om.
Poți demonstra transferul fără ca persoana expusă să se infecteze.
Poți demonstra infecția fără ca omul să dezvolte boală.
Iar pentru a afirma că un obiect a produs un focar trebuie să mergi încă un pas: să legi epidemiologic cazurile de acel obiect și să excluzi rezonabil celelalte căi de transmitere.
Într-o biserică, moschee, sinagogă sau într-un pelerinaj cu zeci de mii de oameni, ultima etapă este extraordinar de dificilă.
De ce contează materialul, lumina și timpul
Un obiect sacru nu are o singură identitate microbiologică.
O icoană protejată de sticlă, aflată într-o biserică, sărutată la interval de câteva secunde de un șir de credincioși reprezintă un mediu diferit de o suprafață poroasă, uscată, aflată în exterior și expusă radiației ultraviolete.
Experimente recente cu virus gripal au arătat cât de repede poate scădea infectivitatea sub acțiunea luminii solare, în anumite condiții reducerea cu 99% producându-se în ordinul zecilor de minute. Alte experimente, efectuate în condiții controlate de laborator, au demonstrat că unele virusuri pot persista mult mai mult pe suprafețe.
Nu există nicio contradicție. Mediul contează.
Contează și saliva. Ea poate proteja unele microorganisme în anumite condiții, dar conține simultan imunoglobuline, lizozim, lactoferină și alți factori antimicrobieni. În cazul HSV-1, de exemplu, s-a demonstrat experimental și activitatea antivirală a unor componente salivare.
Biologia reală este mult mai complicată decât formula „salivă pe obiect = boală”.
Ce știm și ce nu știm
După mai bine de un secol de microbiologie modernă și după miliarde de asemenea contacte rituale, literatura permite câteva afirmații destul de ferme.
Obiectele religioase nu sunt sterile și pot fi contaminate cu microorganisme provenite de la oameni sau din mediu. Acest lucru a fost demonstrat direct.
Microorganisme relevante medical pot supraviețui pe suprafețe pentru perioade foarte diferite, de la minute la zile sau mai mult în anumite condiții experimentale.
Transferul microorganismelor de pe suprafețe către mâini și apoi către gură este demonstrat experimental.
Contactul succesiv al buzelor cu aceeași suprafață oferă, prin urmare, un mecanism biologic plauzibil de transmitere.
Marile pelerinaje pot amplifica transmiterea bolilor infecțioase, lucru demonstrat prin focare și studii epidemiologice.
Dar până în prezent nu există dovezi epidemiologice solide care să arate că sărutarea unei icoane, cruci, relicve, pietrelor Zidului de Vest sau Pietrei Negre a provocat un anumit focar de boală infecțioasă. Marile revizuiri ale literaturii privind infecțiile asociate ritualurilor religioase descriu numeroase alte mecanisme și focare, dar nu oferă un asemenea lanț cauzal bine demonstrat pentru obiectele sărutate.
Absența cazurilor demonstrate nu înseamnă risc zero. A demonstra un asemenea caz ar necesita ideal identificarea persoanei contagioase, a microorganismului viabil pe obiect, a persoanei expuse ulterior și a aceleiași tulpini la aceasta, concomitent cu excluderea altor surse. Într-un pelerinaj, unde oamenii călătoresc, dorm, mănâncă, respiră și stau ore întregi împreună, asemenea demonstrații sunt foarte greu de făcut.
Dar nici posibilitatea biologică nu trebuie transformată în epidemii imaginare.
Pentru microbiologie nu există obiect ortodox, catolic, evreiesc sau musulman. Există o suprafață, un microorganism, o cantitate de secreție, un interval de timp, anumite condiții de mediu, o nouă gazdă și o doză infectantă.
O icoană poate purta bacterii. O relicvă poate fi contaminată. O mezuzah poate acumula microorganisme. O piatră sărutată de mii de oameni poate primi salivă. Nimic din toate acestea nu reprezintă în sine dovada că obiectul a îmbolnăvit pe cineva.
Știința poate demonstra că lanțul este posibil. Până când epidemiologia demonstrează cât de des lanțul se închide în lumea reală, acesta este și locul corect în care trebuie să ne oprim.
Bibliografie
- Rusin P, Maxwell S, Gerba C. Comparative surface-to-hand and fingertip-to-mouth transfer efficiency of gram-positive bacteria, gram-negative bacteria, and phage. J Appl Microbiol. 2002;93:585–592. doi:10.1046/j.1365-2672.2002.01734.x.
- Bardell D. Survival of herpes simplex virus type 1 in saliva and tap water contaminating some common objects. Microbios. 1993;74:81–87. PMID:8395643.
- Youngster I, Berkovitch M, Kozer E, Lazarovitch Z, Berkovitch S, Goldman M. Can religious icons be vectors of infectious diseases in hospital settings? Am J Infect Control. 2009;37:861–863. doi:10.1016/j.ajic.2009.03.006.
- Perciaccante A, Coralli A, Charlier P. Pope Francis’ last dilemma: To kiss or not to kiss the Piscatory Ring? Am J Infect Control. 2019;47:1160. doi:10.1016/j.ajic.2019.05.027.
- Haută A, Nedelea PL, Iacobescu RA, Corlade-Andrei M, Ghiciuc CM, Poroh V, et al. Health vulnerabilities of participants to a Christian religious mass gathering event, a retrospective analysis. Discov Public Health. 2025;22:389. doi:10.1186/s12982-025-00779-0.
- Hoang VT, Sow D, Belhouchat K, Dao TL, Ly TDA, Fenollar F, et al. Environmental investigation of respiratory pathogens during the Hajj 2016 and 2018. Travel Med Infect Dis. 2020;33:101500. doi:10.1016/j.tmaid.2019.101500.
- Rees JC, Allen KD. Holy water—a risk factor for hospital-acquired infection. J Hosp Infect. 1996;32:51–55. doi:10.1016/S0195-6701(96)90164-4.
- Pellerin J, Edmond MB. Infections associated with religious rituals. Int J Infect Dis. 2013;17:e945–e948. doi:10.1016/j.ijid.2013.05.001.
