La UMF Iași, dacă ești student și vrei să mănânci la Bufetul Studențesc, sfatul cel mai folositor nu se găsește într-un regulament, ci într-un ghid publicat cu aproape zece ani în urmă: vino devreme. În 2017, studenților li se explica deja că, dacă ajung mai repede, au șanse să găsească mai multe feluri de mâncare. În 2026, recomandarea este încă valabilă, numai că între timp povestea s-a îmbogățit: studenții spun că uneori nu este suficient să vii devreme, pentru că șnițelul, friptura sau pulpele sunt deja comandate ori rezervate pentru medici, profesori și angajați, iar tu poți rămâne cu ciorba și cartofii.
Relatările adunate de Ziarul de Iași acoperă cel puțin perioada 2023–2026 și seamănă izbitor între ele. Studenți ajunși la deschiderea de la ora 10 spun că unele preparate dispar în primele minute; alții povestesc despre cadre didactice sau personal medical venite cu comenzi de mai multe feluri, despre sacoșe cu mâncare la pachet și despre situații în care, după 11:30, oferta ajunge la câteva garnituri și ciorbă. Sunt mărturii, nu concluziile unei anchete administrative, iar UMF spune că nu cunoaște existența unor plângeri oficiale.
Numai că povestea devine mult mai interesantă dacă ieșim din coada de la Bufet și ne uităm la ultimii zece ani.
În 2023, rectorul Viorel Scripcariu descria singur situația într-un interviu publicat chiar de Universitate: „Universitatea nu are nicio cantină – are doar un bufet modest”. Își amintea că în perioada în care era student existau trei cantine și explica faptul că o parte importantă dintre studenți, rezidenți și cadre didactice ar prefera în continuare această formă de alimentație. UMF încercase transformarea corpului Bagdasar într-o cantină, proiectul se blocase, spunea rectorul, „la nivel de Primărie”, iar speranța se mutase către o clădire nouă, în spatele corpului principal.
Așadar, conducerea Universității știa foarte bine ce are: nu o cantină capabilă să deservească o universitate cu peste 9.000 de studenți, ci, după propria expresie, un „bufet modest”.
Și știa de mult.
Actualul spațiu are 66 de locuri potrivit informațiilor publice ale UMF: 26 în sala de mese și câte 20 în două săli de protocol. În alte documente instituționale au circulat de-a lungul timpului și cifre mai mari, de 100 de locuri, ceea ce spune destule despre coerența propriilor evidențe, dar nu schimbă ordinul de mărime. Într-o universitate de peste 9.000 de studenți, serviciul alimentar central a rămas ani întregi un bufet minuscul.
Iar studenții erau avertizați încă din 2017 să vină repede dacă vor să mai găsească toate felurile.
Au trecut anii, iar provizoratul a devenit instituție.
În pandemie, UMF a introdus oficial comenzile telefonice și mâncarea la pachet. Sistemul nu a dispărut odată cu pandemia. A continuat să fie prezentat ulterior studenților, iar pagina actuală a Bufetului păstrează posibilitatea comenzii telefonice, între orele 10 și 15, cu ridicarea mâncării după aproximativ 30 de minute. Meniul din octombrie 2026 confirmă cât de firesc a devenit take-away-ul: sunt tarifate separat bolurile, caserolele, sacoșele și tacâmurile.
Nici faptul că profesorii, salariații sau medicii rezidenți mănâncă acolo nu este vreo conspirație descoperită de studenți. UMF îi acceptă oficial și îi tarifează separat. Studentul plătește o regie de 20%, celelalte categorii una de 50%. În meniul actual, aceeași ceafă la grătar costă 10,32 lei pentru student și 12,90 lei pentru salariat, același piept de pui 8,99 lei, respectiv 11,24 lei, iar același cordon bleu 12,30 lei și 15,38 lei.
Profesorul are voie să cumpere mâncare. Medicul are voie. Rezidentul are voie. Nu aici este povestea.
Povestea începe când aceeași cantitate limitată de mâncare trebuie împărțită între ei și studenți.
Pentru că propriul Regulament de organizare și funcționare al UMF spune că Serviciul Facilități Studenți trebuie să asigure prepararea și servirea zilnică a mesei pentru studenți, să întocmească necesarul săptămânal de alimente, să recepționeze produsele și să urmărească intrările și ieșirile din gestiune. Universitatea știe ce cumpără, cât cumpără, ce gătește și ce încasează. Nu este o cârciumă de marginea drumului în care bucătarul descoperă la 11 că s-a terminat carnea și trimite băiatul până la Metro.
Mai mult, UMF a vrut ani la rând să măsoare chiar satisfacția celor care mănâncă acolo. În documentele sale de management al calității apare explicit obiectivul „creșterea gradului de satisfacție și securitate alimentară a clienților care servesc masa la Bufetul universității”, cu un indicator anual pentru realizarea unui chestionar de satisfacție.
De aceea răspunsul din 2026 — că Universitatea nu cunoaște existența unor plângeri oficiale — este foarte puțin interesant.
O universitate care și-a construit singură indicatori de satisfacție nu ar trebui să afle dacă funcționează cantina numărând reclamațiile cu ștampilă de intrare. Chestionarele există tocmai fiindcă oamenii nu trebuie să scrie petiții rectorului pentru fiecare șnițel care s-a terminat. Nu avem public rezultatele acelor chestionare și nu putem afirma că ele confirmă nemulțumirile actuale; putem însă observa că UMF și-a creat de ani de zile propriul mecanism prin care asemenea nemulțumiri ar fi trebuit măsurate.
În 2023 a mai apărut o surpriză.
Auditul intern a constatat că nu exista o procedură care să reglementeze desfășurarea activităților Bufetului. Exista mâncare, exista personal, exista gestiunea „Bufet-alimente”, existau controale, rețetar, încasări și inventare, dar lipsea procedura întregului flux. Auditorii au cerut remedierea situației.
Pe 22 decembrie 2023 apare PL-67: „Fluxul activităților desfășurate în cadrul Bufetului universitar”.
În 2024, procedura era deja suficient de importantă încât personalul administrativ să fie examinat din ea.
Numai că în 2026 reclamațiile sunt tot aici.
Și atunci ajungem la investiția care trebuia să închidă definitiv povestea.
În 2024, UMF anunța intrarea „în linie dreaptă” a noii cantine. Nu un bufet puțin mai mare, ci o clădire nouă, cu 300 de locuri, spații de lectură și recreere, o investiție totală de aproximativ 65,18 milioane de lei, din care aproximativ 31,69 milioane de lei trebuiau să provină din PNRR. Universitatea anunța atunci o perioadă de implementare până la 30 septembrie 2025.
În septembrie 2024, la lansarea oficială, calendarul se mutase deja: 19 iulie 2024 – 31 martie 2026. Rectorul spunea că proiectul cantinei primise cea mai mare sumă dintre proiectele universităților acceptate în respectivul apel PNRR și îl prezenta ca parte a efortului pentru „bunăstarea fizică și mentală” a studenților.
Banii europeni aveau și o destinație socială foarte clară. Apelul PNRR pentru infrastructura universitară prevedea construirea și modernizarea a 6.625 de locuri de cantină la nivel național, iar cel puțin 40% dintre locurile infrastructurii finanțate trebuiau rezervate studenților proveniți din medii defavorizate. Nu vorbim, așadar, despre un restaurant de protocol plătit de Bruxelles, ci despre infrastructură universitară construită tocmai pentru accesul studenților, cu o componentă socială explicită.
Numai că 31 martie 2026 a venit și a trecut.
Cantina nu era gata.
Mai rău, proiectul nu mai avea finanțarea PNRR cu care fusese lansat.
În toamna lui 2025, după restructurarea portofoliului PNRR și aplicarea OUG 41/2025, proiectul cantinei UMF Iași nu s-a regăsit printre investițiile continuate cu finanțarea europeană. Presa ieșeană a documentat atunci pierderea finanțării pentru cele două mari proiecte UMF — cantina și reabilitarea Căminului 1 Mai A — într-un context în care proiectele fără ordin de începere a lucrărilor la momentul decisiv nu au mai continuat pe linia PNRR.
Aici trebuie făcută o precizare, fiindcă altfel am transforma o poveste proastă într-una falsă: UMF nu a abandonat cantina.
A băgat mâna în propriul buzunar.
În raportul rectorului pentru anul universitar 2024–2025, Universitatea spune explicit că finanțează „din surse proprii” construirea cantinei și a spațiilor de recreere, investiție evaluată acum la 64.962.845 lei cu TVA.
Cu alte cuvinte, proiectul pentru care UMF anunța în 2024 aproximativ 31,7 milioane de lei din PNRR trebuie dus acum înainte din alte resurse ale Universității.
Iar povestea calendarului este aproape comică dacă nu ar fi vorba despre zeci de milioane și despre o nevoie cunoscută de ani.
În aprilie 2024: finalizare prevăzută în septembrie 2025.
În septembrie 2024: martie 2026.
La deschiderea anului universitar, pe 29 septembrie 2026, rectorul anunță noul termen:
aprilie 2029.
Din 2017, când studentului i se recomanda să vină devreme dacă vrea să mai găsească toate felurile, până în aprilie 2029 sunt doisprezece ani.
Doisprezece ani de Viorel Scripcariu.
Între timp, UMF a avut strategii, proiecte, studii, audituri, indicatori de satisfacție, rețetare, proceduri, un proiect PNRR, o lansare festivă, 300 de locuri promise, peste 65 de milioane de lei puși pe hârtie, două termene de finalizare ratate și, în cele din urmă, pierderea finanțării europene pentru continuarea proiectului și trecerea investiției pe surse proprii.
Studentul are tot Bufetul.
Și mai există o ironie.
În evaluările externe, serviciile de alimentație apar exact unde te-ai aștepta: între facilitățile sociale destinate studenților. ARACIS nu evaluează cantina ca pe o afacere comercială anexată universității, ci în contextul serviciilor oferite studentului. PNRR a finanțat cantinele universitare ca infrastructură studențească și a cerut protejarea studenților defavorizați. Regulamentul UMF spune că masa trebuie pregătită și servită zilnic pentru studenți.
Dar când ajungem la singurul lucru care contează la ora 10:30 — cine mai găsește efectiv mâncarea în tavă — regula devine invizibilă.
UMF știe să diferențieze perfect clientela când încasează. Studentul are prețul lui, salariatul îl are pe al lui. Știe să întocmească necesarul săptămânal. Știe să urmărească intrările și ieșirile alimentelor. Are gestiune, rețetar, gramaje, încasări zilnice și procedură pentru flux. Are chiar și procedură pentru deșeurile rezultate din activitatea Bufetului.
Ce nu găsim public este regula cea mai simplă: atunci când sunt 50 de șnițele și 100 de oameni care le vor, pentru cine există, înainte de toate, Bufetul Studențesc?
Nu cred că răspunsul poate fi „pentru cine telefonează primul”, dacă propriul regulament spune că serviciul trebuie să asigure masa studenților. Nici „pentru cine cumpără mai multe porții odată”. Și cu atât mai puțin „pentru cine are halat, titlu universitar sau cunoaște pe cine trebuie”.
Profesorii pot mânca acolo. Medicii pot mânca acolo. Rezidenții pot mânca acolo. UMF i-a primit oficial și nu există niciun motiv să inventăm o luptă între studenți și profesori pentru o farfurie de ciorbă.
Dar Universitatea trebuie să hotărască ce este acel loc.
Dacă este restaurant pentru comunitatea academică, să-l numească astfel și să stabilească reguli egale, transparente, pentru toată lumea.
Dacă este Bufet Studențesc, administrat de Serviciul Facilități Studenți, într-o universitate care a cerut bani europeni pentru infrastructură socială studențească și al cărei regulament spune că trebuie să asigure zilnic masa studenților, atunci studentul nu poate fi clientul care beneficiază de 20% regie la ce a mai rămas după ce s-au împărțit sacoșele.
Și poate că aici se vede cel mai bine ridicolul întregii povești.
UMF Iași pregătește medici. Face cercetare. Construiește centre de zeci de milioane. Participă la proiecte internaționale. Își măsoară performanța, își auditează procesele și produce proceduri pentru aproape orice.
Dar de aproape zece ani nu a reușit să rezolve definitiv ceva mult mai simplu:
ca studentul care intră la Bufetul Studențesc să găsească de mâncare.
Dacă marea cantină va fi, în sfârșit, gata în aprilie 2029, după trei mandate și treisprezece ani de rectorat Scripcariu, ar merita poate să-i poarte numele. Dacă nu clădirea, măcar un preparat din meniu. Șorici Scripcariu ar suna potrivit. Cu recomandarea tradițională a UMF: veniți devreme, cât mai este.
Vezi și: Republica UMF
