În Franța, înaintea unei intervenții pe cord, există recomandări oficiale care cer evaluarea cavității orale și tratarea infecțiilor dentare înainte de operație. Nu e un moft. E o măsură de control al riscului: bacteriile din gură pot ajunge în sânge și pot infecta o valvă sau un material implantat. Aceeași idee apare în ghidurile europene de cardiologie: focarele dentare trebuie eliminate înainte de intervențiile majore, atunci când situația o permite.
În alte sisteme, cum sunt Statele Unite sau Marea Britanie, nu există o regulă universală pentru toți pacienții. Dar problema este prezentă în ghidurile oficiale și este abordată în funcție de risc. Nu este ignorată, nu este lăsată în afara medicinei.
În România, cavitatea orală nu face parte, în mod real, din traseul preoperator. Pacientul este trimis la analize, la cardiologie, la anestezie, la imagistică. Rareori este întrebat dacă are un abces dentar, o parodontită avansată sau un focar infecțios activ. Nu există un circuit standard prin care pacientul să fie evaluat stomatologic înaintea unei intervenții cu risc. Nu există un checklist aplicat sistematic. Totul rămâne la latitudinea medicului și a contextului.
Nu e o problemă de cunoștințe. Medicina românească știe foarte bine ce înseamnă un focar septic. Problema este organizarea. Stomatologia funcționează în afara spitalului, în mare parte în privat, fără legătură instituțională cu chirurgia. Nu există mecanisme simple prin care pacientul să fie trimis și evaluat rapid. Nu există decontare clară pentru astfel de evaluări. Nu există obligație.
Consecința este previzibilă: riscul nu este căutat înainte de operație, ci apare după, sub forma unei complicații pe care o tratăm mai greu și mai scump. În alte sisteme, prevenția este introdusă în flux. În România, rămâne la nivel de inițiativă individuală.
Dacă vrem să ieșim din această improvizație, soluția nu ține de discursuri, ci de câteva decizii simple.
Un checklist preoperator standardizat pentru intervențiile cu risc – chirurgie valvulară, proteze articulare, transplant, oncologie majoră – în care evaluarea dentară să fie explicit menționată. Fără bifă, nu există programare electivă.
Definirea clară a indicațiilor. Nu toți pacienții au nevoie de asta, dar există categorii la risc unde ignorarea cavității orale este o eroare.
Integrarea stomatologiei în circuitul spitalului. Fie prin servicii interne, fie prin parteneriate funcționale. Pacientul trebuie să poată fi evaluat rapid, nu trimis să se descurce singur.
Un mecanism minimal de decontare. Dacă totul rămâne pe banii pacientului, regula nu va fi aplicată.
Responsabilitate clară. Cine semnează că pacientul este pregătit pentru intervenție trebuie să își asume că a verificat și acest aspect.
Nu e nevoie de revoluții. Doar de reguli simple, aplicate constant.
Diferența nu este între medici mai buni și mai slabi. Diferența este între un sistem care funcționează pe proceduri și unul care funcționează pe improvizație. În primul, riscurile sunt anticipate. În al doilea, sunt descoperite când deja au produs consecințe.
