O comparație europeană și tăcerea sistemică din medicina românească
În spital, puterea nu se manifestă doar prin decizie clinică sau competență tehnică. Ea se insinuează mai discret, dar nu mai puțin eficient, în gesturi, posturi, priviri, în felul în care un corp este lăsat să existe sau, dimpotrivă, este constrâns să se micșoreze. În acest spațiu dens ierarhizat, corpul femeii — fie că aparține unei rezidente, unei doctorițe specialiste sau unei asistente medicale — ajunge frecvent să funcționeze ca teren de disciplinare profesională.
Nu este vorba despre episoade excepționale și nici despre derapaje individuale ușor de izolat. Este vorba despre un mecanism difuz, repetitiv, care nu are nevoie de violență explicită pentru a fi eficient. Dimpotrivă, funcționează tocmai prin banalitate: prin așteptări nerostite, corecții mărunte, tăceri impuse, printr-o pedagogie informală a supunerii care se transmite de la o generație la alta sub masca „formării”.
Dincolo de agresiune: disciplinarea simbolică
Literatura medicală europeană a făcut, în ultimii ani, o distincție esențială între agresiunea sexuală propriu-zisă și ceea ce este numit gender harassment: un ansamblu de comportamente verbale și non-verbale ostile, degradante sau excludente, motivate de gen, fără conținut sexual explicit. În mediul medical, tocmai această zonă intermediară este cea mai răspândită și, paradoxal, cea mai puțin sancționată.
Aici se înscriu ironiile „nevinovate”, diminuările publice, standardele duble de evaluare, penalizarea maternității, retragerea tacită a accesului la cazuri sau oportunități. Toate acestea nu lasă urme vizibile, dar produc efecte cumulative: autocenzură, conformism defensiv, epuizare profesională.
Ce ne arată datele europene
În Regatul Unit, aceste mecanisme nu mai pot fi ignorate. Rezultatele NHS Staff Survey arată constant că un procent semnificativ din personalul medical raportează comportamente sexuale nedorite și hărțuire, provenite atât din partea pacienților și aparținătorilor, cât și din interiorul echipelor. În rândul personalului aflat în formare, expunerea este chiar mai mare. Aceste date au determinat integrarea noțiunii de „siguranță sexuală” în discuția despre siguranța pacientului și au dus la politici instituționale explicite privind bullying-ul și hărțuirea. Fenomenul nu a dispărut, dar a devenit măsurabil, discutabil și, cel puțin teoretic, sancționabil.
În Franța, o amplă anchetă a Consiliului Național al Ordinului Medicilor a confirmat amploarea violențelor sexiste și sexuale de-a lungul întregii cariere medicale. Aproape o treime dintre medicii activi declară experiențe de acest tip, cu o distribuție net dezechilibrată în defavoarea femeilor. Remarcabil nu este doar nivelul raportat, ci recunoașterea explicită a rolului relațiilor de autoritate și a fricii de represalii profesionale ca principal obstacol în calea raportării.
În Germania, studiile realizate în spitale universitare indică faptul că majoritatea medicilor femei și a studentelor la medicină se confruntă, la un moment dat, cu forme de discriminare de gen. Tratamentul degradant, preferința explicită pentru bărbați și penalizarea maternității sunt mecanisme recurente, documentate empiric, care afectează parcursul profesional fără a lua forma unui incident singular ușor de incriminat.
România: absența limbajului, nu a realității
Privită în acest context, situația României nu se distinge printr-o moralitate superioară sau printr-o imunizare culturală. Diferența esențială este instituțională. Lipsesc anchetele naționale, rapoartele ordinelor profesionale, instrumentele standardizate de raportare și protecție. Fenomenul nu este numit, deci nu poate fi măsurat. Neavând nume, nu produce obligații.
În acest vid, tăcerea devine strategie de supraviețuire. Dependența de evaluări informale, accesul precar la posturi și stagii, fragilitatea reputației profesionale fac ca orice tentativă de contestare să fie percepută ca risc major. Astfel, disciplina se imprimă direct în corp: în postură, în ton, în disponibilitatea de a accepta micro-umilințe prezentate drept „normale”.
Implicații profesionale și clinice
Consecințele acestui climat nu sunt doar etice, ci și clinice. Studiile europene corelează constant bullying-ul și discriminarea cu burnout-ul, erorile medicale, subraportarea incidentelor și pierderea personalului calificat. Un sistem care își educă profesioniștii prin frică și conformism nu cultivă excelența, ci obediența performantă.
Datele europene arată fără echivoc că disciplinarea de gen în medicină este un fenomen real, documentat și recunoscut instituțional. România nu face excepție prin absența problemei, ci prin refuzul de a o aduce în câmpul vizibilului.
A separa clar autoritatea profesională de dominația simbolică nu este un gest ideologic, ci o condiție minimă pentru un act medical sigur, etic și sustenabil. Atât timp cât corpul femeii rămâne un spațiu pe care ierarhia își exersează puterea, medicina românească va continua să funcționeze pe baza unei tăceri costisitoare — pentru profesioniști și, în cele din urmă, pentru pacienți.
Bibliografie:
1. Dyer C. Sexual misconduct and harassment reported by NHS staff, survey shows. BMJ. 2024;384:q590. doi:10.1136/bmj.q590
2. NHS England. NHS Staff Survey 2023: National Results. London: NHS England; 2024. https://www.nhsstaffsurveys.com/results/
3. Royal College of Surgeons of England. NHS staff survey highlights sexual misconduct in healthcare. London: RCS England; 2024. https://www.rcseng.ac.uk/news-and-events/media-centre/press-releases/nhs-staff-survey-march-2024/
4. Health Services Safety Investigations Body (HSSIB). Sexual safety in healthcare: implications for patient safety. London: HSSIB; 2024. https://www.hssib.org.uk/investigations-and-reports/sexual-safety-in-healthcare/
5. Conseil national de l’Ordre des médecins (CNOM). Enquête nationale sur les violences sexistes et sexuelles dans le milieu médical. Paris: CNOM; 2023. https://www.conseil-national.medecin.fr/publications/communiques-presse/enquete-violences-sexistes-sexuelles-vss
6. Köhl-Hackert N, et al. Extent and types of gender-based discrimination against female medical students and physicians at five university hospitals in Germany: results of an online survey. GMS J Med Educ. 2023;40(5):Doc58. doi:10.3205/zma001648
7. Fnais N, et al. Harassment and discrimination in medical training: a systematic review and meta-analysis. Acad Med. 2014;89(5):817–827. doi:10.1097/ACM.0000000000000200
