În România, dacă intri într-un supermarket și vrei sare neiodată, alegerea ta este limitată printr-o regulă veche de peste douăzeci de ani: statul a decis că sarea pentru consumul uman trebuie iodată, iar sarea neiodată nu se comercializează liber, ca orice altă sare. Explicația de la începutul anilor 2000 era serioasă, pentru că România avea deficit de iod, gușă endemică și populații vulnerabile, iar iodarea sării este o metodă eficientă de prevenție pe care Organizația Mondială a Sănătății o recomandă și astăzi.
Numai că Europa nu aplică peste tot modelul românesc.
Franța, Germania, Belgia, Țările de Jos, Elveția, Finlanda, Suedia, Norvegia și Spania permit iodarea voluntară, iar Regatul Unit și Irlanda nu au nici măcar un program național obligatoriu de iodare. Danemarca a ales o soluție țintită, obligând utilizarea sării iodate pentru gospodării și panificație, Austria o impune în panificație, Polonia pentru sarea de masă, iar Italia obligă magazinele să ofere sare iodată, fără să interzică însă sarea neiodată cerută de consumator. Raportul OMS pentru Europa arată foarte clar această diversitate.
O analiză europeană publicată în 2025 face diferența și mai vizibilă: dintre 33 de țări analizate, numai șapte aveau iodare universală obligatorie pentru toată sarea destinată consumului uman, iar România este una dintre ele, alături de Bulgaria, Croația, Lituania, Slovacia, Slovenia și Turcia. În Europa occidentală predomină sistemele voluntare.
Asta nu înseamnă că francezii, germanii sau elvețienii au descoperit că iodul este rău, pentru că iodul este indispensabil organismului, iar deficitul lui rămâne o problemă reală. De fapt, OMS avertizează că deficitul poate reapărea în Europa tocmai fiindcă oamenii mănâncă altfel decât acum douăzeci sau treizeci de ani, consumă mai puține lactate, folosesc alternative vegetale și își iau 70–80% din sare din pâine, mezeluri, produse procesate și mâncare preparată în afara casei, nu din solnița de pe masă.
Tocmai de aceea discuția serioasă nu este dacă iodul trebuie aruncat din sare, ci de ce România continuă să folosească una dintre cele mai restrictive formule din Europa și dacă poate demonstra că aceasta este încă formula potrivită pentru populația de astăzi.
OMS spune foarte limpede că reducerea consumului de sare și prevenirea deficitului de iod sunt compatibile, deoarece concentrația iodului poate fi ajustată, dar pentru asta trebuie monitorizate atât iodul din sare, cât și statusul biologic al populației, astfel încât necesarul să fie acoperit fără a fi depășit.
Cu alte cuvinte, nu există un război între „sare iodată” și „sare neiodată”. Există politici diferite. Franța și Germania permit alegerea și recomandă iodul, Danemarca îl pune obligatoriu acolo unde consideră că ajunge eficient la populație, prin sarea de gospodărie și pâine, iar alte state folosesc alte combinații.
România a ales varianta dură și are tot dreptul să o păstreze dacă datele actuale o justifică. Dar atunci Ministerul Sănătății ar trebui să poată explica simplu de ce românului îi este restricționată o alegere pe care francezul, germanul, elvețianul sau suedezul o are, când a fost comparat ultima dată modelul nostru cu aceste sisteme și ce date actuale demonstrează că interdicția generală aduce un beneficiu pe care o politică mai țintită nu l-ar putea obține.
Pentru că după aproape un sfert de secol nu mai este suficient răspunsul că iodul previne gușa. Asta nu contestă nimeni serios.
Întrebarea este de ce, pentru același iod și aceeași problemă medicală, o mare parte din Europa occidentală poate lăsa două feluri de sare pe raft, iar România consideră în continuare că cetățeanul trebuie să aibă unul singur.
BIBLIOGRAFIE
- World Health Organization, Regional Office for Europe, „Prevention and control of iodine deficiency in the WHO European Region: adapting to changes in diet and lifestyle”, 2024.
https://iris.who.int/bitstream/10665/376863/2/9789289061193-eng.pdf - World Health Organization Europe, „People in the WHO European Region at greater risk of iodine deficiency due to changing diets”, 28 iunie 2024.
https://www.who.int/europe/news/item/28-06-2024-people-in-the-who-european-region-at-greater-risk-of-iodine-deficiency-due-to-changing-diets - World Health Organization, „Iodization of salt for the prevention and control of iodine deficiency disorders”.
https://www.who.int/tools/elena/interventions/salt-iodization - WHO Europe / Iodine Global Network, raport privind deficitul de iod și politicile de iodare în regiunea europeană.
https://ign.org/app/uploads/2024/07/WHO_IGN_Iodine-Deficiency-Report.pdf - Frontiers in Nutrition, 2025, analiză comparativă a politicilor privind iodarea sării în 33 de state europene.
https://www.frontiersin.org/journals/nutrition/articles/10.3389/fnut.2025.1669008/full - Bundesinstitut für Risikobewertung (BfR), Germania, „Update 2025: Maximum levels proposed for iodine in foods including food supplements”.
https://www.bfr.bund.de/en/release/update-2025-maximum-levels-proposed-for-iodine-in-foods-including-food-supplements/ - Guvernul României, HG nr. 568/2002 privind iodarea universală a sării, forma consolidată, Portalul Legislativ.
https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/36611 - Guvernul României, HG nr. 1904/2006 pentru modificarea HG nr. 568/2002, actul prin care concentrația a fost stabilită la 30 mg iod/kg de sare, cu limite admise de 25–40 mg/kg.
https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/78040
